X
Palatul-Parlamentului

Cât costă Palatul Parlamentului? 1,2 miliarde de euro, deficitul țării pe primele șapte luni

O hotărâre de Guvern emisă în această săptămână evaluează clădirea Palatului Parlamentului la prețul de 5,59 mld.lei (1,2 mld.euro), iar terenul la 4,2 mld.lei (907 mil.euro). Actul normativ actualizează valoarea de inventar a clădirii din Hotărârea Guvernului nr.1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, scrie Mediafax. În acelaşi document, parcarea subterană a Palatului Parlamentului, cu o suprafaţă de 13.286 mp, este evaluată la 45,8 milioane lei.

Palatul Parlamentului are o suprafaţă de 52.477 mp + 22.296 mp construcţii anexă, iar terenul aferent are 310.920 mp.

Din 1994 în clădire funcţionează Camera Deputaţilor, iar din 2004 şi Senatul României. În plus, tot în 2004 aici a fost deschis Muzeul Naţional de Artă Contemporană (MNAC), în aripa vestică a palatului.

Potrivit datelor de pe siteul Camerei Deputaţilor, clădirea are 270 m lungime, 245 m lăţime, 84 m înălţime(peste cota 0),  16 m  adâncime. De asemenea, construcţia ocupă în Cartea Recordurilor locul 1 în lume la capitolul clădiri administrative  (pentru uz civil), respectiv locul 3 în lume din punct de vedere al volumului; este cea mai grea şi cea mai scumpă din lume.

1,2 miliarde de euro este deficitul de cont curent al României pe primele șapte luni ale anului acesta. Deficitul de cont curent al României (diferența dintre intrările și ieșirile de valută) a crescut la 6,025 miliarde de euro după primele șapte luni ale anului, comparativ cu aproape 4,9 miliarde de euro în perioada similară a lui 2018, potrivit datelor de la Banca Națională a României. Totodată, BNR arată și că datoria externă a crescut de la începutul anului cu aproximativ 8,2 miliarde de euro, ajungând la 108  miliarde de euro.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact