Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
14°C

Doamna cărții din Sibiu, în ultima zi de meserie. ”Este singurul, primul și ultimul librar adevărat”

Doamna cărții din Sibiu, în ultima zi de meserie. ”Este singurul, primul și ultimul librar adevărat”

Din ușa al cărei prag nu se înduplecă să îl treacă înspre plecare, rând pe rând tot apar filologi, filosofi, oameni de cultură, antreprenori. Tineri toți, au venit să își arate recunoștința față de ceea ce înseamnă în viața lor. Au crescut sub povețele ei și ea pe toți îi îmbrățișează și îi pupă, sincer mândră de fiecare în parte. E Maria Moga, cel mai cunoscut librar al Sibiului și probabil printre cei mai cunoscuți librari ai țării. Luni a fost ziua în care s-a hotărât că e vremea să spună rămas-bun vocației care a făcut-o îndrăgită și respectată.

În urmă cu 28 de ani, Maria Moga era cea care trăgea de Gabriel Liiceanu să deschidă și în centrul Sibiului o librărie Humanitas. Cu munca și sub coordonarea ei, în centrul orașului a crescut nu numai o librărie, ci au crescut și generații de librari, de oameni de cultură, de oameni deschiși la minte. Inginer chimist de profesie, Maria Moga este cea care din 1991 și-a legat ”indisolubil” numele de carte.

”Aici pe strada aceasta, locuia «ăl mai tare» doctor veterinar al Transilvaniei, Iacob Ciuceanu. Și are un băiat, inginer chimist. A plecat din țară băiatul lui și, la un moment dat când s-a întors, acesta vine și mă găsește în librărie: «când eram copii, erai o sălbatică, nu te jucai niciodată cu noi», mi-a spus. «Stăteai în poartă, aveai niște cartoane în loc de cărți și ziceai că te joci de-a biblioteca»”, Maria Moga, despre copilăria care îi prevestea vocația de librar
A ieșit la pensie Maria Moga, dar la librărie nu a renunțat, lucrând part-time în fiecare zi. Până luni, 30 septembrie 2019. Ziua în care pe la librăria ”Constantin Noica” din centrul Sibiului s-au perindat (mai) toți cei cu care au lucrat și care au crescut alături de ea, pentru a-i fi alături în ultima zi în care mai profesează meseria de librar. ”E un simbol. Pentru că viața ei s-a suprapus, așa cum o cunoaștem noi, peste librăria din centrul orașului. Este asociată, indisolubil, de acel spațiu și de carte. A influențat cel puțin două generații de oameni deschiși la minte din acest oraș. Nu cred că există om din orașul acesta care să nu știe de doamna Moga, dacă a trăit în ultimii 30 de ani aici. Este singurul, primul și ultimul librar adevărat”, o descrie Marian Coman, unul din cei care – crescuți alături de Maria Moga – a devenit printre cei mai apreciați librari ai orașului, deschizând alături de prieteni ceea ce a însemnat mulți ani Librăria Habitus.

Cele două mulțumiri

Ca de fiecare dată, Maria Moga e modestă și se ferește să vorbească despre ea. După insistențe, cedează. ”Am două lucruri de spus, de care sunt mulțumită. Primul, că în librărie vin copii, de la școală, să își facă temele și să citească aici. Copilul știe că are aici răgaz, mediu, lumină, toate cele necesare și potrivite. Și, intrând aici, nu se poate să nu descopere ceva, dincolo de mirosul de carte. Iar a doua chestie de care sunt mândră este că acești copii cu care am lucrat de-a lungul timpului în librărie sunt laolaltă. Marian, Vladi, Cătălin, Cipi și mulți alții, fiecare dintre ei își câștigă pâinea cu demnitate. Sunt mândră de ei”, spune Maria Moga, ajunsă acum la 68 de ani.

Maria Moga Maria Moga

Nu este de părere că tinerii din ziua de azi citesc mai puțin ori sunt mai inculți, prejudecată răspândită adeseori. ”Uite, sunt copii de școală generală, fete și băieți, care vin și cumpără cărți de știință, cum ar fi «George și cheia secretă a universului», a lui Hawking. Mai apoi, a scos Humanitas-ul o colecție și sper să o continue – Arhimede și începuturile științei, Herodot și începuturile istoriei și altele. Continuă vânzarea de carte, pentru toate vârstele... dar, fără librari, nu merge”, admite Maria Moga. Iar librarii câștigă puțin, după cum le-a transmis și celor din conducerea rețelei naționale de librării, în ziua în care a pus punct meseriei din ultimii 28 de ani. ”Într-o librărie trebuie să fi întâmpinat de la bun început cu zâmbet”.

”Părintele să-și rezerve măcar o jumătate de oră pe zi, în care să stea pe divan, pe pat, pe jos, alături de copil și să citească împreună o cărticică. Una cu poze dacă e mai mic, una din care să îi citească dacă e mai mare. Ca să nu mai zic că dacă te vede cu o carte în mână adormind, sigur se întreabă copilul cu mintea lui «oare ce o fi?»”, Maria Moga
Chiar dacă nu va mai fi librar, Maria Moga nu se va izola de lume. ”Departe de oameni nu o să stau. O să îmi fac datoria de fiecare dată când mă voi întâlni cu oameni care pot să asculte. Am discutat cu directoarea unui spital că, atunci când mă voi retrage, cred că îmi va face bine să merg să citesc oamenilor. Și chiar zilele trecute mă gândeam la asta, dar ar fi egoism din parte mea, chiar acum. Are nevoie omul meu de mine”.
Cărți de căpătâi, potrivit Mariei Moga

Luminile și umbrele sufletului, Petru Creția Gânduri către sine însuși, Marcus Aurelius Confesiuni, Fericitul Augustin Caiete, Emil Cioran Călugărul și filosoful, Jean-Francois Revel, Matthieu Ricard‎ Filocaliile, cele 12 volume

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

13 comentarii

Nicolae Baltes

Acum 4 ani

Este cu adevarat un om si un librar de exceptie care a ilustrat in mod admirabil zicala : omul potrivit la locul potrivit. Astfel de oameni lasa in urma lor goluri greu de umplut. Personal ii doresc multa sanatate si o pensie lunga si idestulatoare.
Raspunde

Nicula

Acum 4 ani

O doamna deosebita!!!!
Raspunde

yyy

Acum 4 ani

respect!
Raspunde

cetateanul neturmentat

Acum 4 ani

Felicitari dna Moga!
Raspunde

Deutsche Welle

Acum 4 ani

Multumiri si multa sanatate !
Raspunde

///

Acum 4 ani

Vreau sa reamintesc celor mai varstnici dintre cititorii TS ca pe vremea lui Ceausescu cel mai bun librar din Sibiu era considerata o dna Doinita Neagoe. facea recomandari, vorbea mult, se tinea scai, abia reuseai sa scapi ...
Raspunde

Mara

Acum 4 ani

Bun de stiut, insa in acest articol este vorba despre doamna Maria Moga.
Raspunde

Muc the little

Acum 4 ani

Jos palaria!
Raspunde

ioan

Acum 4 ani

Nu ar fi frumos ca d-na Moga sa-i fie conferit titlul de cetatean de onoare al Sibiului? Daca prin mana ei mii de oameni au descoperit cartea ca ceva deosebit, inseamna ca a reusit prin activitatea sa aiba un impact asupra acestora, sa duca cultura in judetul sibiu la un loc de cinste si sa faca din biblioteca humanitas un loc de intalnire care reuseste sa se reinventeze si sa se adapteze la mersul vremii. Respect pt munca depusa in numele culturii. Cand vizitez prieteni/cunostinte si vad ca nu exista macar o mini-biblioteca, imi tot vine o vorba in minte: O casa fara carti e ca un corp fara suflet.
Raspunde

dancp2

Acum 4 ani

Cind veti avea timp va rog sa ii invatati pe copii sa citeasca CARTIca scoala nu ii mai invata! Dvs.sanatate si toate cele bune
Raspunde

Ana

Acum 4 ani

RESPECT PENTRU ACEASTA DOAMNA, VA MULTUMIM FRUMOS!
Raspunde

Radu

Acum 4 ani

O mare doamna !
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus