Vineri,
29.03.2024
Innorat
Acum
13°C

Muncitor rănit, după ce a căzut de pe schelă. Lucra la Biserica Fortificată din Cisnădie

Muncitor rănit, după ce a căzut de pe schelă. Lucra la Biserica Fortificată din Cisnădie

Un bărbat de 42 de ani a fost rănit grav după ce a căzut de pe o schelă aflată la câțiva metri de sol. Muncitorul făcea lucrări de restaurare la turla Bisericii Fortificate din Cisnădie.

Actualizare. Reprezentanții Bisericii Fortificate din Cisnădie spun că bărbatul ar fi căzut de la înălțimea de un metru și că rănile sale ar fi ușoare. „S-a lovit puțin la cap, nu e grav. A căzut doar de la un metru înălțime, așa ni s-a explicat, însă în cazuri de acest gen este indicat să fie transportat la spital, pentru a fi ținut sub observație”, au transmis aceștia.

Știre inițială. La fața locului a intervenit un echipaj al Serviciului de Ambulanță al Județului Sibiu, de la substația Cisnădie. Echipajul a ajuns la fața locului și a chemat pompierii militari pentru a coborî pacientul la sol, ei neputând acționa la acea înălțime, anunță Genu Scridon, purtător de cuvânt al serviciului de ambulanță.

Victima, în vârstă de 42 de ani, a suferit traumatisme de coloana vertebrală, traumatism toracic, acuzând de asemenea parestezii la ambele picioare. Este transportat conștient la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Sibiu, arată sursa citată.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

1 comentarii

wut

Acum 4 ani

Voi "suferiti" de folosirea excesiva a modului "conditional optativ" . Cautati pe "gugal" ce inseamna, ca sunt sigur ca asa "pe uscat" nu intelegeti :)
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus