X
piata garii parcare piatra cubica (2)

Primăria Sibiu licitează pentru a treia oară proiectarea primei parcări subterane a orașului

Administrația locală se vede nevoită să lanseze pentru a treia oară procedura de atribuire a contractului de proiectare a primei parcări subterane a Sibiului.

După ce la prima licitație nu a fost depusă nicio ofertă, nu a avut succes nici cea de-a doua procedură publică de atribuire a contractului de proiectare a unei parcări subterane la Piața Gării din Sibiu. La această a doua procedură, lansată în iulie 2019, până la termenul limită pentru depunerea ofertelor s-au prezentat doar cei de la Henza Business SRL, din Voluntari, orașul-satelit al Capitalei.
Însă oferta celor de la Henza Business a fost respinsă din motive tehnice, ceea ce a dus la anularea și celei de-a doua licitații. Merită amintit că Henza Business SRL este societatea care a întocmit și studiul de fezabilitate și, implicit, devizul general al parcării subterane, documente pe baza cărora a fost lansată actuala licitație pentru proiectare.

A treia oară?

În aceste condiții, Primăria Sibiu a lansat pentru a treia oară licitația de atribuire a contractului amintit, care vizează atât întocmirea proiectului tehnic, a detaliilor de execuție, cât și întocmirea dosarului de obținere a autorizației de construire și asistența tehnică pe perioada execuției. Licitația a fost lansată cu aceleași condiții tehnice precum și la celelalte două proceduri și cu același buget maxim alocat: 340.000 de lei, fără TVA. Termenul de depunere pentru această procedură a fost stabilit pentru ziua de 4 noiembrie 2019.

Proiectul parcării subterane a fost demarat în mai 2018, când Primăria Sibiu a lansat licitația pentru întocmirea studiului de fezabilitate necesar unei parcări subterane la Piața Gării. Acest SF a fost realizat de Henza Businees SRL, în septembrie 2019, și prevede o parcare cu 400 de locuri, amenajate pe două niveluri subterane, plus cel de la nivelul solului.

Prețuri prea mici

Bugetul alocat acestui contract reprezintă un preț prea mic, având în vedere complexitatea contractului, au arătat proiectanți consultați de Turnul Sfatului. ”La dirigenția de șantier ai nevoie de specialist în construcții civile, de specialist în instalații sanitare, în instalații electrice și în drumuri. Și toți acești specialiști trebuie plătiți, nu? Ei, suma alocată pentru asistența tehnică pe perioada execuției este de nici 23.000 de lei, fără TVA. Pentru o perioadă de 12 luni. Asta ar însemna mai puțin de 2.000 de lei pe lună, din care să plătești patru specialiști. Cu nici 500 de lei pe lună. Spuneți-mi mie ce specialist în construcții civile, instalații sau drumuri găsiți să vină să lucreze câte patru ore pe zi pentru câte 500 de lei pe lună?”, este unul din exemplele date.

În Piața Gării se dorește a fi amenajate locuri de parcare atât la subsol, cât și la suprafață. Sursa foto: documentație Primăria Sibiu

În Piața Gării se dorește a fi amenajate locuri de parcare atât la subsol, cât și la suprafață. Sursa foto: documentație Primăria Sibiu

În plus, nici celelalte cifre din devizul general nu sunt tocmai ”în regulă”. ”Proiectantul este cel care face proiectul tehnic și întocmește listele de cantități, de la cofraje la săpături, instalații de incendiu, asfalt și așa mai departe. Aceste liste de cantități sunt introduse într-un soft din care rezultă media prețurilor practicate la nivel național. Iar în acest caz, prețurile medii depășesc cu mult prețurile prevăzute în devizul general rezultat din studiul de fezabilitate. Să vă dau un exemplu: în devizul general pentru construcții și montaj este prevăzută suma de 10,9 milioane de lei, cu tot cu TVA. Din studiul de fezabilitate rezultă că parcarea va avea o suprafață desfășurată de peste 11.000 de mp. Dacă împărțim suma alocată în deviz pentru construcții și montaj la această suprafață, rezultă că ar trebui să realizez un proiect tehnic prin care această parcare să fie construită la un preț de aproximativ 200 de euro/mp. Cu tot cu TVA. Și ca nespecialist, spuneți-mi cum credeți că în România anului 2019 poate fi realizată o construcție cu 200 de euro/mp?”, este un alt exemplu.

Aceste sume nu mai corespund realității, recunosc cei care au întocmit devizul general, dar la momentul elaborării studiului de fezabilitate existau o serie de îngrădiri legislative, au arătat reprezentanții Henza Business pentru Turnul Sfatului. ”Până pe 15 octombrie 2018 exista un standard de cost care ne impunea anumite prețuri în întocmirea devizului general al unei investiții. Peste care noi nu puteam trece. Pe 15 octombrie, cei care ne conduc țara și-au dat seama că e greșesc și că sunt extraordinar de multe proiecte care nu se pot realiza. De atunci, noi cerem oferte de la constructori și pe baza acestora construim devizul general.

Din punctul de vedere al celor de la Henza Biusiness, devizul general al parcării de sub piața Gării ar fi trebuit indexat atât ca urmare a modificărilor care au intrat în vigoare din octombrie, cât și ca urmare a legislației intrată în vigoare la data de 1 ianuarie 2019. În special a legii care majorează salariul minim din construcții la 3.000 de lei lunar. ”Primăria putea să actualizeze devizul atât după 15 octombrie 2018, cât și după data de 1 ianuarie 2019, adică de când au intervenit acele modificări majore cu impact semnificativ asupra întocmirii unui deviz general al unei lucrări. Dar noi lucrăm în toată țara și vă spun că nicio autoritate publică nu actualizează devizul. Pentru că noi, proiectanții, ne punem ceva în plus. Sunt însă și instituții care procedează altfel. Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, de exemplu, după ce semnezi contractul îți dă portița să actualizezi devizul general pentru toate SF-urile sau DALI-urile care au fost realizate până la 1 ianuarie 2019”.

Turnul Sfatului a discutat și cu reprezentanții Primăriei Sibiu legat de nemulțumirile semnalate de proiectanți. ”Tot timpul există plângeri între proiectanți. Cei care realizează SF-ul, de exemplu, își laudă lucrarea, în timp ce proiectanții care vin să întocmească mai apoi proiectul tehnic se plâng de faptul că au de lucru cu un studiu prost întocmit. Ideal ar fi ca cei care realizează studiul de fezabilitate sau documentația de intervenție să continue și cu realizarea proiectului tehnic. Dar nu toți sunt dispuși să și facă lucrul acesta”, este explicația celor din administrație asupra modului de lucru cu firmele de proiectare.

Pentru prima parcare subterană a Sibiului, accesul pietonilor în subteran se cere a fi făcut atât pe scări, cât și cu liftul. Sursa foto: documentație Primăria Sibiu

Pentru prima parcare subterană a Sibiului, accesul pietonilor în subteran se cere a fi făcut atât pe scări, cât și cu liftul. Sursa foto: documentație Primăria Sibiu

Referitor la discuțiile ridicate pe subiectul sumelor prevăzute în devizul general al parcării subterane pentru construcții și montaj, cei din Primăria Sibiu spun că sunt deschiși indexării sumelor, dar numai în scenarii ”bine justificate”. ”Primăria Sibiu nu a restricționat niciodată un proiectant «să jongleze» prin proiectul tehnic. E normal ca după ce se realizează proiectul tehnic și se lucrează la detalii să rezulte un alt deviz al lucrării. Doar că modificarea devizului general trebuie bine justificată. Căci, la SF nu se fac liste de cantități precum la proiectul tehnic. Dacă vine cu valoare dublă – exagerat spus – a lucrării față de ceea ce era prezentat în SF, poate justifica acest lucru prin detaliile pe care le expune. De exemplu, poate arăta că a găsit o soluție nouă care scade costurile de mentenanță, dar le mărește pe cele de execuție. Și, într-un astfel de scenariu, dacă analiza costurilor de execuție și mentenanță indică faptul că e o variantă mai bună cea care presupune investiții inițiale mai mari, aceea va fi aleasă, având în vedere exploatarea pe termen lung a obiectivului”.

În ceea ce privește sumele alocate pentru proiectarea și asistența tehnică a parcării din Piața Gării, cei din Primăria Sibiu spun că s-au inspirat și de la alte administrații locale. ”Ne-am uitat un pic prin țară, am comparat sumele alocate și cheltuite și așa am ajuns la o decizie. Dacă proiectanții se plâng de sumele alocate pentru asistență tehnică, trebuie spus că în cazul unui proiect tehnic bine întocmit, asistența tehnică este «joc de glezne». Dacă proiectul este prost, întotdeauna vei fi nevoit să apelezi la proiectant pentru a elabora detaliile de execuție insuficient de bine realizate”.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact