Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
15°C

Stirile de alta data. Imprumuturile de ieri si azi

Primul împrumut luat de când Klaus Johannis este primarul Sibiului, 10 milioane de euro s-a dus pe apă. Nu pe apa sâmbetei, ci pe modernizarea reţelei de apă-canal. Al doilea a fost gratis. Apoi au urmat cele cu dobândă. Până acum, Sibiul este dator peste 25 de milioane de euro, plus încă 10 milioane, bani ce ar urma să fie împărţiţi anul acesta. Asta fără a pune la socoteală banii împrumutaţi de Consiliul Judeţean pentru Aeroport. Presa a scris cuminte despre împrumuturi şi de abia la sfârşitul anului trecut s-a făcut contabilizarea lor.

BERD-ul împrumuta în vara lui 2004 Sibiul cu două milioane de euro, bani ce s-au dus pe asflatarea unor străzi de pământ. “Primarul Johannis a declarat că, după discuţiile avute cu reprezentanţii Bancii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, în care se luat în calcul posibilitatea acordării unui împrumut pentru asfaltarea celor 627 de străzi de pământ, situaţia ar putea să se schimbe, prin alocarea gratis a 2 milioane de euro”, scria Rondul de Sibiu, în iunie 2004.

După un an, tot BERD dădea Sibiului un împrumut, de data aceasta cu dobândă de 15 milioane de euro. Banii urmau să fie cheltuiţi pentru centrul istoric, respectiv Piaţa Mare, dar şi pentru refacerea Pieţei Gării. „Municipalitatea este decisă ca în maxim un an şi jumătate să finalizeze o serie de lucrări de anvergură în mai multe zone ale Sibiului. Totuşi, pentru acest lucru, Primăria va fi nevoită să apeleze la o serie de fonduri externe, în urma unor împrumuturi. Primarul Klaus Johannis este de parere că BERD-ul a fost întodeauna un partener de nădejede şi declara că va continua colaborarea cu Banca europeană”, scria Rondul în aprilie 2005.

Până în ianuarie 2006, valoarea totală a împrumuturilor luate de Primăria Sibiu ajungeau la 25 de milioane de euro. „Primul împrumut major a fost contractat de edilii sibieni în 2003, pentru proiectul de modernizare şi extindere a reţelelor de apă şi canalizare din Municipiul Sibiu. Proiectul este în sumă de 37.588.000 euro şi a fost acceptat spre finanţare în cadrul fondurilor europene pentru măsuri de mediu ISPA. Din această sumă, 25,56 miloane euro reprezintă o finanţare nerambursabilă, două milioane provin de la Apă Canal, iar restul de aproximativ 10 milioane de euro sunt asiguraţi de municipalitate printr-un împrumut BERD”, scria Rondul.
În septembrie 2006, Primăria mai făcea un împrumut la BRD, în valoare de 10 milioane de euro. „Banii vor fi cheltuiţi pentru refacerea unei părţi a infrastructurii în municipiul Sibiu. Perioada de rambursare a acestui credit este de 13 ani, din care primii trei ani sunt perioada de graţie”, scria tot Rondul.

În mai 2007, Consiliul Judeţean şi Primăria Sibiu mai luau un împrumut de 140 de milioane de lei de la Dexia Kommunalkredit Bank din „împrumutul, în valoare de 140.000.000 RON, a fost acordat pe 25 de ani, cu o perioada de graţie de cinci ani. Tragerile din împrumut pot fi făcute începând cu această săptămână", scria Sibiu Standard.
În iulie 2009 se ştia deja de împrumutul ce ar urma să se ia în acest an de la BERD. Încă 10 milioane de euro. Primarul Sibiulu, Klaus Johannis, a anunţat că împrumutul pe care îl negociază administraţia locală cu BERD-ul speră să devină accesibil din toamna acestui an. Potrivit primarului se negociază împrumutarea a 10 milioane de euro, care să fie folosiţi în investiţiile în infrastructură„, scria Sibiu Standard.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus