X
WhatsApp Image 2019-10-03 at 10.00.46 PM

O sibiancă face moda la ”Funny Jackets”. A transformat pasiunea pentru pictat în business

O tânără sibiancă a reușit să transforme o simplă idee, aceea de a schimba aspectul unei jachete vechi, într-un adevărat trend. S-a pus pe pictat, a realizat un model inedit și a atras astfel simpatia tuturor celor din jur. Acum creează „Funny Jackets” în timpul liber și face și bani din asta.

Sabrina Bărbulescu are, la doar 22 de ani, una din cele mai simpatice afaceri din Sibiu – pictează jachete pentru sibieni și nu numai. De la o jachetă ponosită pe care a găsit-o uitată într-un dulap și pe care a recondiționat-o, tânăra a ajuns acum să aibă numeroase comenzi în Sibiu dar și în afară.

„Sunt componentă a trupei Microbis Dance Company de aproape șase ani, masterandă in anul 1 la Facultatea de Științe, domeniul educație fizică și sport, specializarea educație fizică și sportivă școlară. Activității mele nu-i pot spune afacere, pentru că e un cuvânt care parcă taie tot farmecul acestei pasiuni. În general pictez în timpul liber, când nu merg la facultate sau când nu mă aflu în sala de dans”, povestește sibianca.

WhatsApp Image 2019-10-03 at 9.44.21 PM

A început de la o haină pe care o ținea în dulap dar nu o prea purta. S-a gândit că ar putea să îi facă ceva mai deosebit și s-a apucat să o picteze. Așa a apărut prima ei jachetă „funny”. Cei din jur au fost foarte impresionați de ideea ei și așa au început să apară cererile. Prima dată din partea prietenilor, apoi din partea celor care o urmăreau fie pe Instagram, fie pe Facebook.

„Totul a început după ce, într-o primăvară, uitându-mă prin dulap, am dat peste o jachetă căreia parcă îi lipsea ceva. Așa că am decis să o colorez puțin. Am primit atât de multe feedback-uri pozitive încât am zis că trebuie să continui cu asta”, își amintește Sabrina.

WhatsApp Image 2019-10-03 at 9.43.20 PM (1)

De la pasiune la business

Întâi le-a pictat hainele prietenilor ei și, tocmai pentru că le făcea cu mare drag, alegea mereu să le și împacheteze frumos – pentru că bucuria de a deschide o cutie ambalată într-un mod deosebit o crește exponențial pe cea de a vedea ce e înăuntru.

„Am început prin a picta jachetele prietenilor. Le pictam, le împachetam frumos și așteptam să văd bucuria, emoția care se așeza pe fețele lor când deschideau cutia. Era un fel de bucurie la cutie atât de frumoasă încât am decis să fac asta în continuare. Cu timpul a devenit o pasiune profitabilă”, spune tânăra.

Feedback-ul pozitiv a venit și din afară. După ce a devenit destul de cunoscută, Sabrina a avut surpriza să descopere că jachetele ei colorate sunt cerute și în afară. „Am primit feedback-uri pozitive atât din partea sibienilor cât și din partea altora dat fiind faptul că jachetele pictate cu suflet pentru a bucura suflete au ajuns și peste graniță spunându-și povestea și acolo”, povestește Sabrina.

WhatsApp Image 2019-10-03 at 10.00.32 PM

Investiție minimă pentru bucurie maximă

Sabrina explică faptul că în această pasiune nu a fost nevoită să investească prea mult. Asta pentru că singurele lucruri de care are nevoie sunt pensulele ei și pigmenții care ajung pe jachete. „Am investit și investesc în continuare timp, suflet și pasiune. În rest, pot spune că folosesc pigmenți non-toxici care sunt testați și verificați, rezistenți la apă. Îi achiziționez de pe internet, de pe site-uri de profil. În ceea ce privește durata unui proiect, totul depinde de mărimea și complexitatea picturii”, arată sibianca.

Costul unei jachete pornește de la 150 de lei și crește în funcție de model și mărimea picturii.

„Doritorii au la dispoziție două variante: una în care vin atât cu jacheta cât și cu povestea, iar cealaltă în care vin doar cu povestea, asta implicând costuri suplimentare.”

Sabrina Bărbulescu poate fi contactată paginile oficiale ale afacerii ei, Funny Jackets, atât pe Instagram cât și pe Facebook.

WhatsApp Image 2019-10-03 at 9.44.21 PM (2) WhatsApp Image 2019-10-03 at 9.44.21 PM (1) WhatsApp Image 2019-10-03 at 9.43.19 PM WhatsApp Image 2019-10-03 at 9.43.20 PM (2) WhatsApp Image 2019-10-03 at 9.43.20 PM WhatsApp Image 2019-10-03 at 9.43.21 PM (1) WhatsApp Image 2019-10-03 at 9.43.19 PM (1) WhatsApp Image 2019-10-03 at 9.43.18 PM

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

O opinie

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns către MB Anulează răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact