X
71401405_2405148276200676_729255029902409728_n

Grădiniță construită la Rășinari, după zece ani. „Principala investiție pe care trebuie să o facem este în copiii noștri”

La Rășinari, de săptămâna viitoare va funcționa o nouă grădiniță, de care vor beneficia momentan 89 de copii. Grădinița a fost inaugurată ieri dimineață, după zece ani de la demararea proiectului.

Grădinița cu program normal și prelungit, structură a Școlii Gimnaziale „Octavian Goga” Rășinari, a fost inaugurată vineri dimineața, în prezența comunității și a reprezentanților mai multor instituții. Demersurile pentru noua grădiniță au început în urmă cu 10 ani, iar construcția a fost realizată pe fonduri europene, FEADER 2014-2020. „Este un lucru deosebit să faci primii pași în a te forma într-un loc atât de frumos, realizat însă cu mari eforturi. Unde este dorință și perseverență, chiar dacă lucrurile durează mai bine de 10 ani, până la urmă se și realizează. Felicitări domnului primar Bucur Bogdan și tuturor celor care au colaborat la acest proiect. Consiliul Județean Sibiu este și va fi mereu un partener de nădejde pentru comuna Rășinari” a precizat vicepreședintele Consiliului Județean Sibiu, Marcel Constantin Luca.

În această grădiniță sunt înscriși 89 de copii, dintre care 60 la program prelungit.

„Principala investiție pe care trebuie să o facem este în copiii noștri…” spunea astăzi Primarul al comunei Rășinari, domnul Bucur Bogdan la inaugurarea noii clădiri a grădiniței din cadru Școlii O. Goga. Când oamenii sunt gospodari, lasă urme frumoase pe oriunde trec! Educația copiilor noștri începe cu noi”, a punctat și Ileana Carmen Damean, cadru didactic la Rășinari.

71241134_2405148352867335_5560854841447677952_n 71679586_2405148449533992_473759734839640064_n 71271168_2405148629533974_9043192704179109888_n

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact