X
WhatsApp Image 2019-10-05 at 8.53.02 PM

Lansare de carte la Palatul Episcopal. „Este un volum care vrea să transmită ceva șefilor de stat”

Cartea “The Evangelical Church of the Augsburg Confession in Romania- History, Spirituality and Heritage” a fost lansată ieri în cadrul evenimentul “Ziua Porților Deschise” la Palatul Episcopal.

Organizatorii lansării au vorbit în limba germană și în limba română pentru ca toți cei prezenți să înțeleagă ceea ce au dorit să transmită. Episcopul Reinhart Guib a fost cel care a deschis întâlnirea, în fața sălii pline de spectatori.

“Este un volum care vrea să transmită ceva șefilor de stat, cât și vizitatorilor. Meritul pentru textele și imaginile din carte se datorează colaboratorilor”, a menționat episcopul.

Pentru a fi mai clar, organizatorii au pregătit o prezentare în care au fost ilustrate câteva dintre principalele teme atinse în carte: credința evanghelică, Transilvania sub influența Imperiului Habsburgic, școala germană patronată de Biserică, păstrarea bisericilor și cetăților bisericești, valorificarea patrimoniului.

În final cei prezenți la eveniment au fost invitați să încerce din bufetul special pregătit pentru lansarea de carte.

 

Articol realizat de: Magdalena Ceaușescu/Adina Torop

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact