Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
20°C

Noul mall al Sibiului vine cu o fațadă în premieră națională

Noul mall al Sibiului vine cu o fațadă în premieră națională

Noul mall al Sibiu, programat spre inaugurare luna viitoare, va avea în premieră națională o fațadă luminoasă în continuă schimbare, anunță reprezentanții uneia dintre cele mai mari firme de iluminat din România.

Clienţii din malluri şi centre comerciale îşi doresc ca lumina să fie mai mult decât un simplu mijloc de iluminat, ci mai degrabă un serviciu complex, interactiv, dinamic, care arată inteligenţa iluminatului, conform Andreei Doncea, Key Account Manager Retail & Hospitality al Signify CEE, compania care oferă soluţii de iluminat.

„Mallul de la Sibiu este unul dintre cele mai mari proiecte ale noastre. El va avea o faţă dinamică, în premieră în România. Vor fi soluţiii de interior care vor fi văzute pentru prima dată. Am folosit inteligenţa iluminatului, pentru a fi fascinaţi clienţii. Românii nu mai merg la mall să facă doar shopping, vor să facă şi mişcare, să îşi petreacă timpul liber şi să aibă întâlniri. (…) Lumina nu mai este folosită doar pentru a ilumina. Lumina a devenit un serviciu pentru atât pentru clienţi, cât şi pentru dezvoltatori”, a declarat Andreea Doncea, Key Account Manager Retail & Hospitality în cadrul Signify CEE, la conferinţa ZF Malluri&Centre Comerciale ’19.
Lucrările de construcție a centrului comercial din zona Podului Gării sunt în grafic, fiind începute în urmă cu mai bine de un an. Termenul de finalizare a mall-ului, investiție de 100 de milioane de euro, este 14 noiembrie.

„Deschiderea este programată în 14 noiembrie, iar lucrările sunt perfect în grafic. Nu vor exista întârzieri”, au declarat reprezentanții NEPI pentru Turnul Sfatului la începutul lunii septembrie.

Majoritatea chiriașilor au semnat deja contracte și mulți dintre ei au demarat în Sibiu campanii de recrutare de personal în vederea inaugurării. Reprezentanții magazinelor consultați de reporterul Turnul Sfatului au confirmat pregătirile pentru inaugurare și anunță că au deja primii angajați care vor lucra în noul mall. După inaugurarea din noiembrie, toate magazinele se vor deschide treptat până în decembrie.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

6 comentarii

typo

Acum 4 ani

typo: " Am fosolit inteligenţa iluminatului"
Raspunde

sibianca

Acum 4 ani

Nicidecum nu arata asa. Culoarea aia gri inchis aduce a ceva posomorat fara viata. Nu-I frumos cum arata acuma. Sa se vopseasca ca si in poza de prezentare ar fi mai frumos.
Raspunde

S

Acum 4 ani

Acuma sa vina cârcotașii cu traficul, școlile, spitalele Da mah, toate trebuie făcute, inclusiv un Mall.
Raspunde

Eu

Acum 4 ani

De fapt se face tot posibilul de a scoate cat mai multi bani de la clienti.Pana la urmă asta le e si scopul
Raspunde

Jacobus Hentmanisse

Acum 4 ani

WAW, fantastic, mirific....am avut astfel de iluminat la Ramada din 2007
Raspunde

carcotasul de serviciu

Acum 4 ani

Deschiderea taman cand se lasa postul Craciunului. se umplu de bani! pe mine ma intereseaza cinematograful de aici. Se face ori ba?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus