X
foto Klaus Iohannis 9 oct 2019

Klaus Iohannis:”Guvernarea actuală a mers pe contrasens față de așteptările societății românești”

Industria IT&C reprezintă 6% din produsul intern brut al României, în condițiile în care agricultura reprezintă  4,2% din PIB. Cu toate acestea, 29% dintre românii cu vârsta între 16 și 74 de ani nu au competențe digitale de bază. Media Uniunii Europene este de 54%. În Estonia, serviciile publice sunt digitalizate în proporție de 99%. România face primii pași.

Președintele Klaus Iohannis a înțeles dezechilibrul major din aceste date și a oferit Înaltul Patronaj al Președinției României proiectului Romania Tech Nation. Aceasta este o inițiativă privată, promovată de Consiliul National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania. ”Avem, din păcate, cea mai scăzută performanță din Uniunea Europeană în privința serviciilor publice digitale, deși au trecut două decenii de când informatizarea administrației a fost declarată prioritate guvernamentală. Vă aflați aici numeroși reprezentanți ai mediului de afaceri și foarte mulți tineri implicați direct, în diferite forme, în inovare și în cercetare. Cunosc valoarea muncii și a ideilor dumneavoastră și știu că dumneavoastră sunteți motorul dezvoltării României ca națiune digitală. Tocmai de aceea, mă aștept ca sprijinirea sectorului digital din România să se afle, cu titlu de prioritate zero, pe agenda oricărei guvernări”, a spus președintele Iohannis, la deschiderea proiectului.

”Într-o Românie normală, inovarea tehnologică trebuie privită ca un vârf de lance în dezvoltarea economiei”

Iohannis a criticat Guvernul PSD, care a neglijat permanent în ultimii ani inovarea tehnologică. ”Din păcate, guvernanții din ultimii ani au avut ca prioritate zero acapararea legii și a instituțiilor, promovarea imposturii și asaltul asupra statului de drept, economiei de piață și bunei guvernări. Într-o Românie normală, inovarea tehnologică trebuie privită ca un vârf de lance în dezvoltarea economiei și a societății, atât prin liderii consacrați, cât și prin companiile intrate recent pe piață. Transformarea digitală a statului nu este doar despre digitalizare, ci despre transformarea profundă a funcționării instituțiilor prin eficiență, integritate și transparență. În toate aceste privințe, guvernarea actuală a mers pe contrasens față de așteptările societății românești, arătând că este o guvernare paralelă cu nevoile de modernizare ale unei societăți de tip european, în secolul XXI”, a mai spus președintele.

”Ar fi cazul orice guvern care va veni sper că de săptămâna viitoare să înțeleagă aceste lucruri”

Președintele Klaus Iohannis și-a exprimat speranța că de săptămâna viitoare România va avea un nou guvern. „Dacă avem acest sector care se dezvoltă fără ca statul să se agite peste măsură, atunci ar fi cazul ca orice guvern care va veni sper că de săptămâna viitoare să înțeleagă aceste lucruri și să înțeleagă nu numai că nu trebuie să reducem încurajarea spre sector, ci trebuie să-l dezvoltăm. Părerea mea este că aici s-a greșit profund tot din partea statului, fiindcă acest sector care se dezvoltă senzațional nu a fost corelat cu instituțiile statului. Nu este nici timpul, nici locul pentru a dezvolta această chestiune. Dar este pur și simplu păcat să ai un sector extrem de performant și să nu-l folosești mi se pare o irosire a unei șanse și cred că de aici trebuie să vină și următoarele măsuri de încurajare care, evident, vor duce și la mai multe oportunități de afaceri în acest domeniu”, a mai spus președintele.

Dereglementare, simplificare, digitalizare

PNL consideră că este absolut necesară o simplificare masivă a aparatului administrativ prin reducerea numărului ministere, a instituțiilor publice centrale și locale, eliminarea a numeroase agenții și autorități inutile de la nivel central, precum și desființarea instituțiilor deconcentrate de la nivel local etc. De asemenea, trebuie simplificate actele și regulile administrative, precum și digitalizarea serviciilor publice. Acestea trebuie să fie o prioritate continuă a autorităților publice centrale și locale, anunță liberalii. Partidul Național Liberal consideră că este necesară centralizarea electronică a informațiilor deținute de instituțiile publice pentru a facilita procesele de prelucrare a datelor, a îmbunătăți și simplifica accesul cetățenilor la serviciile publice.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

O opinie

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns către Guță Anulează răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact