X
FOTO Facebook/SOSSateleCopiilor

Satul SOS din Cisnădie – noua casă pentru 25 de copii din Centrul de Plasament Orlat, în proces de lichidare

Mai mulți copii din Centrul de Plasament din Orlat au ajuns în casele unor familii din Cisnădie, unde aceștia vor fi îngrijiți în continuare, în urma deciziei de închidere a acestuia. În paralel, în Sibiu se intenționează înființarea a două case de tip familial cu o capacitate de 12 locuri fiecare și a unui alt centru de zi în incinta Complexului de Servicii „Prichindelul”.

Potrivit Direcției județene de asistență socială și protecție a copilului, 25 de tineri din Orlat au ajuns recent în casele unor familii din Cisnădie, acolo s-a creat așa-numitul Satul SOS, după denumirea organizației SOS Satele Copiilor. Aceștia vor locui în noile familii, împreună cu alți copii care au ajuns aici mai devreme, îngrijiți de „mama SOS”, cum este numită persoana care îi supraveghează.

„Din cei 25 de copii, sunt șapte grupuri de frați, ce vor crește împreună, în aceeași casă. Până acum, 15 copii au ajuns deja în Satul SOS din Cisnădie și au început să își facă prieteni, iar încă zece vor ajunge în perioada imediat următoare. Vestea a fost primită cu mare bucurie de ceilalți copii, care abia așteaptă să îi ajute pe noii veniți să se acomodeze”, transmite DGASPC într-un comunicat de presă.

Amintim că în baza principiului dezinstituționalizării, statul a luat decizia de a închide centrul din Orlat, iar copiii să beneficieze de servicii mai potrivite pentru nevoile lor. Intreg procesul este unul complex si este parte dintr-un program național de dezinstituționalizare.

În august, Consiliul Județean Sibiu a aprobat documentația tehnico-economică pentru un proiect ce prevede accesarea banilor europeni în vederea înființării a două case de tip familial cu o capacitate de 12 locuri fiecare, dar și a unui alt centru de zi în incinta Complexului de Servicii „Prichindelul” din Sibiu, de pe strada Bastionului. Cele două case de tip familial ar urma să fie construite și modernizate în locul construcției existente de pe strada Bagdazar, nr. 12 – este vorba despre transformarea unor garaje ale Spitalului de Psihiatrie Dr. Gh. Preda în locuință de tip duplex pe trei nivele. Valoarea întregii investiții este de aproape 1 miion de euro.

„După cum ne-am angajat în urma cu peste 25 de ani, suntem aici pentru ca fiecare copil aflat în nevoie să își găseasca locul potrivit pentru a crește mare și echilibrat. Cea mai mare bucurie a noastră este atunci când ei revin în Sat ca adulți și vedem că sunt bine și ne bucurăm de realizările lor. În cazul copiilor ce vor începe o nouă etapa a vieții lor în Satul SOS Cisnădie, ne dorim exact ce le dorim propriilor noștri copii, să fie bine și să aibă o copilărie lipsită de griji, alături de Mama SOS, de frați și de noi toți” – Diana Podaru, Director SOS Satele Copiilor Romania.

„Procesul de dezinstituționalizare a copiilor din CP Orlat a început! Pentru 25 de copii, am găsit soluția plasamentului acestora în căsuțele de tip familial ale Asociației SOS Satele Copiilor Romania. Pentru acești copii a început o nouă etapă, mai bună, mai apropiată de ceea ce înseamnă mediul familial. Au șansa să își facă noi prieteni, să crească și să se dezvolte cât mai frumos” – Laura Camelia Vilsan, director general DGASPC Sibiu.

Capacitatea Centrului de Plasament Orlat este de 100 de locuri. În prezent, în cadrul centrului 58 de copii și tineri mai beneficiază de servicii de plasament.

Precizăm că organizația SOS Satele Copiilor Romania este considerat de către autorități ca fiind unul dintre modelele de bună practică în domeniul protecției copilului. În acest moment, peste 700 de copii și tineri sunt sprijiniți prin intermediul programelor SOS, în trei județe din țară – Ilfov, Sibiu și Bacău.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

O opinie

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact