Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
20°C

Tamponare în cartierul Ștrand provocată de o șoferiță neatentă

Tamponare în cartierul Ștrand provocată de o șoferiță neatentă

O șoferiță a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar, în cartierul Ștrand, după ce a intrat într-o intersecție fără să acorde prioritate. 

Femeia, în vârstă de 47 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Iosif Velceanu, a pătruns în intersecția cu strada Ștrandului fără să acorde prioritate și a intrat în coliziune cu autoturismul condus regulamentar de șoferița de 39 de ani, arată Elena Welter, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu.

Ambele persoane implicate în accident au primit îngrijiri medicale la fața locului, iar femeia de 39 de ani a fost preluată de un echipaj SMURD, transmite slt. Alina Voina, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu. În urma investigațiilor medicale, s-a constatat că femeia transportată la spital nu a suferit leziuni traumatice astfel încât evenimentul va fi protocolat ca și tamponare, fără victime, mai arată polițiștii sibieni.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

2 comentarii

wut

Acum 4 ani

tipic? :)
Raspunde

Dany

Acum 4 ani

De pe Velceanu ca sa intre pe Strandului trebuia sa vina pe interzis deci ?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus