Drumul neoficial care leagă Cartierul Arhitecților de Șelimbăr a iscat numeroase dispute în mediul online, încă de când a apărut. Dat fiind faptul că este un drum de piatră, tranzitarea lui cu vehicule de mare tonaj sau cu viteză prea mare nu este recomandată, însă acest lucru nu îi oprește pe șoferi. De aici și indignarea celor care locuiesc în zonă și trebuie să își închidă geamurile atunci când trec multe mașini, ca să nu le intre praful în case, precum și a șoferilor care, deși merg pe acest drum cu o viteză adaptată, își strică mașinile în gropile și șanțurile deja formate. Primarul din Șelimbăr spune că a făcut deja destul, iar cel din Cisnădie se laudă cu drumul care leagă cartierul de această alternativă la Calea Cisnădiei.
Acum mai puțin de un an a fost amenajat un drum alternativ care leagă Calea Cisnădiei de Șelimbăr și are menirea de a fluidiza traficul pentru cei care merg la muncă în Sibiu, din Cartierul Arhitecților. La momentul actual, se află la stadiul de drum de piatră iar situația nu se va schimba prea curând, spun autoritățile competente. Ceea ce deranjează însă, nu este starea drumului, ci modul în care acesta va ajunge în scurt timp, din lipsa de bun simț a utilizatorilor săi, spun localnicii.
„Situația drumului nu este legiferată. Din păcate în acest moment discutăm despre o amenajare care permite fluidizarea traficului pe strada principală. Drumul nu este notat în niciun document, nu se supune actelor normative de circulație rutieră, nu are semne sau marcaje de circulație. Se supune regulii bunului simț. No aici e baiul”, notează Ovidiu, sibian.
Observația acestuia este susținută la unison de membrii grupului „Rezidenți în Cartierul Arhitecților” de pe Facebook. Oamenii au făcut numeroase postări în ultimul timp, legate de modul în care unii șoferi aleg să parcurgă acest drum de legătură – în viteză, astfel că ridică praful și vizibilitatea scade, sau cu vehicule de mare tonaj care strică drumul și mai tare.
Potrivit celor care se folosesc adesea de această scurtătură, drumul poate fi parcurs cu o viteză redusă, în condiții de siguranță și chiar și așa timpul petrecut în trafic este scurtat extrem de mult.
„Am mers cu mașina pe acolo când era drumul uscat. Nu prea poți să mergi cu viteză, dacă vrei să-ți protejezi mașina și nici nu prea are sens. Eu am făcut mai puțin de zece minute, cu siguranță, deși nu am cronometrat să văd exact”, spune Florin.
Experiment: cât faci dintr-un capăt în altul
Pentru a vedea dacă viteza este absolut necesară pentru ca tranzitarea acestui drum neoficial să merite, în detrimentul șoselei Calea Cisnădiei, am decis să fac un experiment: am ales să merg pe drumul de piatră în două zile diferite, respectiv într-o dimineață ploioasă, dar și într-una cu vreme plăcută.
În ambele cazuri, am trecut cu mașina din Cartierul Arhitecților spre Șelimbăr-Dedeman, cu o viteză medie de 20 km/h. Desigur, acolo unde drumul a impus încetinirea, din cauza gropilor, am mers și cu 5-10 km/h. Ambele „excursii” au durat aproximativ 5-7 minute.
Practic, cei care conduc cu o viteză mai mare, să zicem 50 km/h, cel mai probabil înjumătățesc timpul petrecut pe drumul de piatră. Cele câteva minute scutite nu vin însă fără repercusiuni, pentru că localnicii sunt nevoiți să stea cu geamurile închise cu orele și la final să le și șteargă de praf. Totodată, fiind un drum de macadam, există riscul ca propriile mașini să sufere avarii.
Primarii se opresc aici cu investițiile
După discuții care au durat aproximativ doi ani, edilii din Cisnădie și Șelimbăr s-au pus de acord asupra modului în care drumul va fi creat, apoi s-au pus pe treabă. Unul a amenajat strada care leagă Cartierul Arhitecților de artera din piatră, celălalt s-a ocupat de amenajarea drumului propriu-zis.
„Eu zic că deja s-au întâmplat prea multe cu drumul acela. Am lăsat alte drumuri pentru a face drumul acela. Nu pot să le promit oamenilor că îl voi asfalta pentru că în viitorul apropiat cel puțin nu o sa mai intervin. Eventual o să deszăpezesc”, spune Marius Grecu, primarul comunei Șelimbăr. „Este un drum de piatră pe care trebuie circulat în limita bunului simț. Dimineața, la 7 și jumătate - opt fără un sfert, e apogeul traficului. La giratoriul cu Dedeman sunt efectiv sute de mașini”, mai spune acesta.Primarul din Cisnădie spune că rolul său în acest proiect a fost acela de a amenaja strada Petre Antonescu, fără să mai facă referire la viitoare investiții sau planuri în acest sens.
„Ne bucurăm că după doi ani de discuții la nivelul conducerii celor două primării s-a concretizat această cale de acces. Noi ne-am ocupat de amenajarea străzii Petre Antonescu, artera ce preia traficul de pe mai multe străzi din Cartierul Arhitecților și îl duce la noul drum”, spune Gheorghe Huja, pentru Turnul Sfatului.
Drumul care face legătura între Cartierul Arhitecților și Șelimbăr nu este prima soluție găsită de locuitorii din zonă. Unii dintre ei se folosesc și acum de abonamente la Cimitirul Municipal, pentru a ajunge dimineața pe Calea Dumbrăvii fără să stea la coada de pe Calea Cisnădiei.
Totodată, un drum care a devenit în scurt timp foarte căutat de locuitorii din zonă a fost ruta Cisnădie-DN1-Șelimbăr.
http://www.turnulsfatului.ro/2018/11/27/devenit-infernal-si-drumul-cisnadienilor-catre-sibiu-prin-selimbar-mi-luat-aproape-o-ora-sa-ajung-sibiu/
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Gheorghe Huja , Calea Dumbrăvii , Cimitirul Municipal , Turnul Sfatului , Calea Cisnadiei , Cartierul Arhitecților , App Image , Marius Grecu , Petre Antonescu
Vizualizari: 6343
Ultimele comentarii
Acum 26 minute
Hans Dieter von Broscărie
Acum 27 minute
@Andrei
Acum 29 minute
Echipa castigatoare
Acum 31 minute
AMN114
Acum 34 minute
B