X
foto K Iohannis

Klaus Iohannis: Avem nevoie urgentă de un nou guvern

Președintele Klaus Iohannis a declarat astăzi că cea mai bună soluție, după căderea Guvernului Dăncilă ar fi alegeri anticipate, însă a precizat că nu se poate ajunge aici decât dacă va exista un consens la nivelul tuturor partidelor parlamentare. ”Avem nevoie urgentă de un guvern. (…) Voi propune o soluție cu mandat foarte clar: guvernare eficientă până la următoarele alegeri parlamentare, indiferent când se vor desfășura. Cea mai bună soluție e întoarcerea cât mai rapidă la vot, adică anticipate. Aceasta nu se poate face decât dacă există consens. La consultări voi constata în ce măsură există acest consens. Din acest moment, prioritară devine punerea în aplicare a celei mai bune soluții constituționale”, a declarat Klaus Iohannis.

Prioritățile pe termen scurt enunțate de președinte sunt elaborarea bugetului de stat pe anul viitor și propunerea unui comisar european. ”Rezolvat! Azi a câștigat România. Votul românilor din 26 mai la referendum a fost pe deplin respectat. Căderea guvernului PSD e rezultatul firesc al întregii societăți față de abuzurile acestui guvern. Acest proces se numește intrarea în istorie a PSD. Felicit PNL pentru inițiativa acestei moțiuni de cenzură, pentru efortul de a găsi susținere și sprijin. Felicit și celelalte partide opoziție, care au pus umărul la îndepărtarea acestui guvern PSD-ist eșuat și derutat”, a mai spus președintele.

Totodată, Klaus Iohannis a avertizat că ”lupta cu PSD nu s-a încheiat”.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

13 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Till Eulenspiegel

    La Referendum s-a raspuns covirsitor afirmativ ,in cazul in care ati uitat,la urmatoarele intrebari:
    1-„Sunteţi de acord cu interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie?”
    2-„Sunteţi de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare şi cu extinderea dreptului de a ataca ordonanţele direct la Curtea Constituţională?”

    Ce trebuie sa fumezi ca sa legi cele doua intrebari de Motiunea de azi ?
    Cred ca ar fi vrut sa se refere la Europarlamentare da’ asa se intimpla cind n-ai idei ci doar citesti de pe biletele.

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      motanul garfield

      Asta crezi tu! Nu a afirmat mereu dl. presedinte ca doreste sa aiba “guvernul meu”? Credeam ca deja are oamenii pregatiti pt. toate ministerele, basca Orban prim-ministru!

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    sceptic

    no, așa, și? pesedeuuu n-o murit !! tot in parlament este, ce dacă a căzut guvernu? ei sunt acolo si sunt multi, ne place sau nu… aleși de popor!! cum credeti ca va fi pana la alegeri? haos și scandal, că doar nu se iubesc de mâine încolo! si in plus, cine are incredere in peneleu? io nu…nu ne-a demonstrat nimic, nimic….

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      ileana v

      de accord. nu am incredere in psd, dar nici pnl nu a demonstrat nimic…si usr la fel…absolut nici o incredere…nici eu nu cred ca mai merg la vot, ca nu o sa am pe cine vota, si m-am saturat sa caut raul cel mai mic…sa se spele pe cap cu politica lor.

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      motanul garfield

      Hai recunoaste ca l-am citat pe dl. presedinte. N-a spus chiar Domnia Sa: “guvernul meu”, “partidul meu”, “doamna mea”? De ce nu recunosti evidenta si te tot incontrezi? Dl. presedinte nu face decat sa invrajbeasca oamenii intre ei. Si cred ca e si razbunator!

  8. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns către vocea natiunii Anulează răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Politica
  • Contact