X
rsz_matematica_digitala_2

Premieră pentru școala satului sibian: Digitalizarea orei de matematică

Într-o școală din județul Sibiu elevii învață matematica la calculator. Datorită unui soft educațional, digitalizarea orei de matematică a devenit o premieră pentru o școală din mediul rural – s-a întâmplat la Școala gimnazială Mălâncrav.

Digitalizarea orei de matematică pentru cei 50 de elevi de gimnaziu din Mălâncrav a avut loc datorită unui proiect al Asociației Casa Naturii. Astfel, orele de matematică au fost mutate în laboratorul de informatică. Copiii folosesc un soft educațional, aprobat de Ministerul Educației Naționale, care conține o bibliotecă de culegeri de exerciții și teste, ca sprijin complementar în exersarea matematicii.

„Digitalizarea orei de matematică este o premieră pentru satul sibian, proiectul urmând a continua pe tot parcursul anului școlar la Mălâncrav. Este așteptat să se extindă și la Laslea, satul vecin, a cărui școală găzduiește alți 50 de elevi. Astfel, tehnologia este adusă în prim plan pentru a inova metodele de predare și a răspunde nevoilor generațiilor actuale de elevi. Prin digitalizarea educației, copiii au acces la resurse care îi susțin să devină viitorii tineri cu gândire autonomă și inițiativă, lideri ai comunităților lor”, transmit reprezentanții Asociației Casa Naturii.

Matematica digitala

Proiectul de digitalizare a orei de matematică predată copiilor din satul Mălâncrav are sprijinul Școlii Gimnaziale Mălâncrav-Laslea și este posibil cu ajutorul programului Start ONG, lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow. Domeniile vizate sunt: educație, sănătate, mediu, social și cultural. Valoarea totală a programului este de 500.000 euro. Programul Start ONG este cel mai simplificat instrument de finanțare comunitară destinat ONG-urilor tinere si institutiilor non-administrative.

Casa Naturii este un ONG a cărui misiune este să sprijine tinerii să devină liderii satelor lor prin programe educaționale care încurajează gândirea critică, inițiativa, munca în echipă.

 

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact