Joi,
28.03.2024
Innorat
Acum
11°C

Efectele crizei politice: Proiectele europene ale Sibiului, în pericol. Asociația Municipiilor: „Primăriile mici nu vor avea bani de salarii”

Efectele crizei politice: Proiectele europene ale Sibiului, în pericol. Asociația Municipiilor: „Primăriile mici nu vor avea bani de salarii”

Primăriile mici riscă să nu aibă bani de salarii, iar municipiile reședință de județ sunt în prag de a pierde sau a întârzia mai multe proiecte finanțate din fonduri europene - este concluzia reprezentanților Asociației Municipiilor din România (AMR), care s-au întrunit într-o ședință la Sibiu a doua zi de la căderea Guvernului Dăncilă.

AMR atrage atenția asupra politicienilor să-și asume guvernarea pentru că este nevoie de adoptarea bugetului de stat, dar și de menținerea cotei de 60% din Impozitul pe Venitul Global (IVG) alocat administrațiilor locale. „Este esențial ca acele cote pe care le avem în legea bugetului pentru acest an să fie trecute în legea finanțelor publice locale, pentru că pe conjunctura asta politică, să vedem când vom avea un gvuern învestit. Dacă nu se va aproba până la 31 decembrie bugetul, ceea ce e puțin probabil să se întâmple, atunci de la 1 ianuarie primăriile vor rămâne pe 41,7% (cota din IVG), adică foarte rău. Nu vom avea bani de salarii, adică va fi foarte greu, mai ales că este în plină iarnă - ianuarie, februarie. Este o realitate. Sunt mulți colegi care au relatat cu cifre faptul că pe prevederile legii finanțelor publice locale nu avem bani de salarii. Avem două variante acceptabile: fie bugetul de stat este aprobat înainte de 31 decembrie 2019, ceea ce este puțin probabil; altfel, trebuie ca în legea finanțelor publice să fie scrise cotele care sunt în legea bugetului pe anul acesta. Lipsa predictibilității face ca finanțarea să fie foarte dificilă, dar și costisitoare”, a declarat președintele AMR, Robert Negoiță, în cadrul unei conferințe de presă la Sibiu.

Astrid Fodor: Suntem în situația ca nu toate proiectele să poată fi finanțate

Primarul Sibiului a declarat că în lipsa bugetului de stat și a clarității privind cota din IVG destinată municipiilor situația este una de „nesecuritate”.

„Noi deja construim bugetul la nivelul de 41,7% cotă din IVG, ceea ce este absurd. De abia am obținut anul trecut cota de 60% și acum să mergem înapoi pe construcție de 41,7%? Deci, solicitarea noastră va fi clară, ca această cotă de 60% să fie cuprinsă în Legea finanțelor publice și pentru primă fază în legea bugetului pentru anul viitor. Și ne dorim cât mai repede un buget, ca să nu întârziem ca anul trecut, să avem bugete aprobate la sfârșitul primăverii - începutul verii.

Legea bugetului anul trecut s-a dat în martie și noi am așteptat să ne construim bugetul în funcție de legea bugetului. Ca să ne acoperim pierderea pe care am înregistrat-o datorită scăderii impozitului pe venituri  de la 16 la 10 la sută, de fapt, am solicitat să ni se aloce din IVG 66% - cred că vă aduceți aminte discuțiile infinite purtate cu Ministerul Finanțelor și cu Guvernul României. Până la urmă, am obținut cele 60%, dar pentru anul în curs. Dacă noi ne întoarcem la ceea ce privește actuala Lege a finanțelor publice, care este legea care reglementează alocările, va fi un dezastru”, a explicat Astrid Fodor.

Potrivit primarului, la ora actuală mai multe proiecte cu finanțare europeană s-ar afla în pericol de a nu putea fi finanțate.

„La nivelul municipiului Sibiu, am depus toate proiectele în procent de 150% până la 31 decembrie 2018. S-a prelungit perioada de depunere a proiectelor și acum suntem în situația ca nu toate proiectele să poată fi finanțate. Tocmai din acest motiv discutăm atât de mult că nu este corectă abordarea. Dacă acele municipii care și-au depus proiectele până la 31 decembrie 2018 - noi am stat sâmbetele, am stat seara târziu, ca să le putem depune - și acum să fim puși în situația să nu primim finanțare pentru toate proiectele, pentru că toată lumea trebuie să fie servită la nivel de sută la sută. Deci, la ora actuală și noi avem proiecte aprobate și descoperite de la finanțare, însă am fost asigurați că punctele noastre de vedere se vor analiza și se va încerca găsirea de soluții”, a spus Fodor.
Prezent la conferință, primarul de Suceava, Ioan Lungu, a concluzionat: „Guvernul a picat, problemele rămân”. „În primul rând, vorbim de fondurile europene, fiind vorba de acele supracontractări. Am fost încurajați de Guvernul României să depunem proiecte mai mult de 100%. Noi le-am pus și trebuie să ne ajute guvernul, să intervină, să găsească soluții de finanțare la acele proiecte, pentru că este anormal ceea ce se întâmplă astăzi - sunt proiecte cu fonduri europene pe care le avem semnate, contractate, în care autoritățile locale trebuie să vină cu partea neeligibilă cu 40-50%. Or, aici trebuie găsite soluții. Cred că a fost o strategie guvernamentală greșită, s-au alocat finanțări pe scheme guvernamentale, PNDL etc., și nu s-a asigurat cofinanțare, ca să nu mai vorbim de prefinanțare pentru proeicte europene. Exercițiul 2007-2013 a mers mult mai bine din acest punct de vedere. Am ajuns la faza când avem câștigători pe licitație și nu putem încheia contracte, pentru că lucrurile nu sunt clare la nivelul guvernului”, a explicat edilul de la nordul Moldovei.

Concluzionând, Astrid Fodor a spus că, pe lângă adoptarea bugetului și alocarea cotei din IVG, prioritară rămâne și luarea de „măsuri concrete de descentralizare”.

În ceea ce privește riscul despre care vorbea Negoiță, de a nu avea bani pentru salarii, Astrid Fodor a subliniat că Sibiul nu face parte din categoria orașelor care ar ptuea să se confurnte cu această problemă. „Primăria Sibiu nu ia în calcul să facă disponibilizări, dar nici angajări nu se vor face din ianuarie. Noi am făcut angajări constant în măsura în care s-a eliberat un post. Nu facem angajări risipind banii. Avem și noi posturi libere, dar nici n-am încercat să angajăm pentru că nu avem nevoie. Nu există niciun risc la nivelul primăriei pentru ca angajații să nu-și primească salariile sau să le primească reduse”.

CITIȚI ȘI: Primarul Sibiului, despre Zona Metropolitană: Mi-o doresc, dar nu numai pe hârtie. Factorul financiar e cel hotărâtor

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Ion Surdu

de Ion Surdu

Redactor

Comentarii

4 comentarii

Der Konig

Acum 4 ani

Primariile dau faliment pentru ca burtosii de primari, care 30 de ani nu au fost in stare sa introduca sistem de canalizare si apa potabila, si-au impins salariile la maximul grilei stabilite de psd. Faliment placut!
Raspunde

Till Eulenspiegel

Acum 4 ani

Unde vedeti voi criza politica?Nu aveti incredere in Iohannis si Orban ?
Raspunde

Alzara 1918

Acum 4 ani

Adevărul : atunci când unul din guvernele CR a stabilit un plafon maximal (!) foarte înalt pentru administrația UAT a atras atenția primarilor “ faceți bugete /salarii realiste ; nu vom suplimenta de la bugetul național !” Va amintiți ? Toți au mărit maxim apoi au cerut și primit banii necesari ! Iresponsabili și unii -și alții ! Credeți ca-i va disciplina cineva ?
Raspunde

Guță

Acum 4 ani

Parcă madam Fodor era pentru descentralizare. Acum așteaptă bani de la guvern ?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus