Marţi,
19.03.2024
Parțial Noros
Acum
2°C

”În aproximativ o lună rezolvăm problema presiunii apei în cartierul Arhitecților”. Apă Canal: ”noi nu am avizat nimic”

”În aproximativ o lună rezolvăm problema presiunii apei în cartierul Arhitecților”. Apă Canal: ”noi nu am avizat nimic”

Sesizările locuitorilor din cartierul Arhitecților referitor la presiunea scăzută din rețeaua de apă potabilă nu vor mai avea motiv, susțin reprezentanții companiei care asigură serviciile de apă și canalizare în zonă. În replică, reprezentanții SC Apă Canal SA răspund că ei nu au fost solicitați să avizeze vreo soluție de rezolvare a situației și arată că problemele sunt mult mai complexe.

Faptul că anumite locuințe din cartierul Arhitecților nu au presiune suficientă în rețeaua de furnizare a apei potabile se datorează și faptului că apa cumpărată de la SC Apă-Canal SA ”intră” în cartier la o presiune mai mică decât cea normală. Și, din acest motiv, la orele cu maxim consum, sunt anumiți locuitori afectați, susțin reprezentanții Acvapur Dam SRL. Potrivit lor, în acest moment este în curs de implementare o soluție care ar urma să elimine disfuncționalitățile. ”Suntem în curs de realizare a unui grup de pompare modern, pe care estimez că îl vom pune în funcțiune în aproximativ o lună. Este o investiție de aproximativ 50.000 de euro. Totul va funcționa automatizat, astfel încât atunci când va scădea presiunea sub un anumit nivel, acest grup de pompare să intre în funcțiune. Probleme s-au înregistrat la etajele trei și patru ale anumitor blocuri, precum și pentru cei care locuiesc în zona pădurii”, declară Nicolae Damian-Burprich, administratorul Acvapur Dam SRL.

În vara acestui an, reprezentanții Asociației pentru dezvoltarea cartierului Arhitecților au emis un comunicat de presă în care anunțau că presiunea apei potabile a ajuns, în unele zone, la ”un neverosimil 0,2 bari”. Mai multe detalii despre aceste probleme în articolul Sesizări din cartierul Arhitecților: “a face un duș seara tinde să devină un lux“

Directorul Apă – Canal: apa ar ajunge și la etajul șase

Ca urmare a informațiilor date publicității de administratorul societății care operează rețelele de apă și canal din cartierul Arhitecților, reprezentanții SC Apă Canal SA au venit cu precizări suplimentare. ”Poate părea un ping-pong al schimbului de replici sau o pasare a responsabilității, dar vă asigurăm că nu este așa! Ne simțim datori să clarificăm situația, în urma celor afirmate de către reprezentanții Acvapur Dam SRL, administratorii rețelelor apă-canal din cartierul Arhitecților”, arată Vasile Maier, într-un comunicat transmis redacției Turnul Sfatului. El reiterează cele declarate și în vara acestui an (când au luat amploare discuțiile despre presiunea apei) și susține că problemele ”se datorează dezvoltării haotice, lipsite de un plan urbanistic corespunzător sau măcar a unei gândiri edilitare adecvate unei dezvoltări urbanistice de o asemenea amploare.
”În loc să fi existat o gândire inițială globală și coerentă asupra arhitecturii și mobilării cartierului, acesta a fost realizat prin alipirea a numeroase proiecte de urbanism, derivate din gândirea diverșilor antreprenori care au dezvoltat imobile aici. Aceste dezvoltări nu au respectat o gândire urbanistica generală, drept urmare bănuim că nici rețelele edilitare interne nu au fost dezvoltate astfel încât să fie corelați consumatorii cartierului, probabil în multe cazuri neștiindu-se la momentul realizării lor care va fi structura imobiliară finală. Acest mod de dezvoltare urbanistică poate duce la probleme de tipul celor întâlnite aici: deficiențe în alimentarea cu apă potabila sau preluarea apelor uzate (sau pluviale), acces greoi și aglomerări excesive…”, Vasile Maier, director SC Apă Canal SA Sibiu
Conducerea societății controlată de municipiul Sibiu sibiană susține că nu acceptă pasarea responsabilității. ”Menționăm că Apă Canal Sibiu SA nu a avizat nicio soluție referitoare la realizarea unei stații de pompare pentru îmbunătățirea serviciului de apă în acest cartier. De altfel, Acvapur Dam SRL nu a prezentat vreo documentație tehnică în acest sens, pentru a fi avizată de către Apă Canal Sibiu SA”. Directorul general Vasile Maier spune că măsurătorile efectuate în punctul de branșare al cartierului pe perioada unei săptămâni indică faptul că apa este livrată la presiuni cuprinse între 3,6 și 3,9 bari ”presiune absolut normală în furnizarea serviciului de alimentare cu apa potabilă”. Potrivit celor de la Apă Canal, o astfel de presiune asigură fără probleme alimentarea cu apă a unui bloc cu șapte niveluri supraterane (parter și șase etaje), fără să fie nevoie de stații de pompare suplimentare.

”Din studiul de specialitate efectuat chiar de către Acvapur Dam SRL, rezultă clar că deficiențele sunt datorate pe de o parte unei dimensionări necorespunzătoare a rețelelor de apă din interiorul cartierului (rețele construite de către dezvoltatori și exploatate de către Acvapur Dam SRL), iar pe de altă parte necorelării între presiunea asigurată în rețeaua de distribuție și cotele de amplasare a construcțiilor sau regimul de înălțime al acestora (sau ambele la un loc, în unele cazuri)”, mai arată Vasile Maier. În lipsa unor date mai detaliate despre rețeaua din cartierul Arhitecților, acesta consideră că problemele de presiune se pot rezolva prin ”realizarea unor stații de pompare punctuale, pentru zonele în care nu este asigurată presiunea de serviciu necesară, 24 din 24 de ore”. ”Sperăm că administratorul rețelelor de apă din interiorul cartierului (Acvapur Dam SRL) să găsească și să realizeze acele soluții tehnice care vor asigura o deservire corespunzătoare a locuitorilor din cartier, locuitori onești care au achiziționat spații locative în care era normal să li se asigure servicii edilitare de calitate din momentul în care au ocupat respectivele locuințe”, mai scrie Vasile Maier.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

3 comentarii

@Urdu

Acum 4 ani

Nemernicul ne abureste cu o investitie egala cu un apartament de 2 camere la parter in cel mai de kkt cartier. De unde pompezi, daca apa nu e, meseriasule ? Asta pe tot ce pune mana face praf. Avar, necioplit, papagal, incult - profil de afacerist de nișa !
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Valentina Pornel

Acum 4 ani

Oricum nu le prea place apa celor "veniti" acolo....
Raspunde

european

Acum 4 ani

Este pentru a doua oara cand directorul SC Apa Canal, se refera la dezvoltarea imobiliara haotica a cartierului, cauza principala a scaderii presiunii la apa.Dezvoltatorii imobiliari pot solicita orice avand interese comerciale. Primaria trebuia sa respecte PUZ-ul aprobat de Consiliul local Cisnadie si sa nu emita autorizatii de constructie decat pentru locuinte individuale, asa cum a fost reglementat prin PUZ. In cartier era stabilit prin PUZ sa se construiasca 603 locuinte individuale.Primarul evita sa raspunda la cateva intrebari esentiale : :” cine este vinovat de nerespectarea PUZ in emiterea autorizatiilor de constructie? Cum este posibil ca blocuri cu 24-35-50 de apartamente sa fie considerate locuinte colective mici si sa aiba un regim de inaltime ca si locuintele colective medii – din zona de blocuri? Un regim de inaltime P+2+M ( 4 niveluri ) este acelasi cu regimul de inaltime de P+3 ( 4 niveluri) prevazut in zona de blocuri. Mansardele sunt de fapt false mansarde, ele avand aceeasi suprafata ca si etajele anterioare.Cum este posibil ca unele din aceste blocuri sa fie amplasate intre case individuale.?Desi este plina presa locala de problemele din acest cartier,nicio institutie a statului nu s-a autosesizat.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus