X
inceput de autostrada

Foto și video. Au început lucrările la autostrada Sibiu – Pitești

Reprezentanții companiei de sorginte austriacă desemnată să proiecteze și execute prima secțiune din autostrada care va traversa munții au început decopertări și amenajări de drumuri.

”Pe autostrada cea mai așteptată de români, Sibiu-Pitești, au început lucrările!”, a anunțat Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor din guvernul tocmai ”picat” în urma moțiunii de cenzură adoptată de Parlament. Anunțul a fost dat publicității – ca mai toate comunicările oficialilor români din ultima perioadă – prin intermediul paginii de Facebook a lui Răzvan Cuc, fiind însoțit de câteva fotografii.
Așa am să identificat viitoarea organizare de șantier, pentru care s-au decopertat câteva hectare de pășune în zona parcului industrial din Șelimbăr, înspre Veștem. Accesul la organizarea de șantier se face din drumul național, din sensul giratoriu amenajat pentru accesul în parcul industrial.

organizare de santier autostrada

Viitoarea organizare de șantier

Deocamdată, doar drumuri

În afară de spațiul necesar organizării, cei de la Porr Construct SRL au început să decoperteze, deocamdată, doar traseul drumurilor tehnologice, care urmează a fi folosite pe parcursul execuției viitoarei autostrăzi. Decopertările încep imediat după parcul industrial (nu și între parc și actuala centură ocolitoare cu profil de autostradă, unde există o densitate mare de construcții) și continuă până la bălțile din spatele vilei ridicate de fostul primar al Șelimbărului, Daniel Maricuța. Lucrările de amenajare a drumurilor tehnologice continuă dincolo de bălți mai apoi, trecând pe lângă mănăstirea din dreptul Veștemului și îndreptându-se către Tălmaciu și, mai apoi, Boița, unde este și capătul lucrării. În afară de drumurile tehnologice, au mai fost decopertate și amplasamentele unora dintre viitoarele picioare de viaducte.
Ion Boromiz e cioban, iar oile și le paște zilnic exact în zona pe unde va trece viitoarea autostradă. ”Au început cam de două săptămâni. Doar cu utilaje i-am văzut, au săpat, au îndreptat, au plecat. Au lucrat în fiecare zi”, confirmă Ioan Boromiz.

În zona șantierului a fost amplasat și un panou potrivit căruia ceea ce e de văzut acum în câmp este ”pregătirea proiectului de autostradă Sibiu – Pitești și construcția secțiunilor 1, 4 și 5”. Explicația pentru care, deocamdată, doar trei din cele șase secțiuni sunt amintite ține de studiul de fezabilitate: acesta a fost actualizat cu studiile geotehnice detaliate doar pentru cele trei secțiuni deocamdată.

 

”Construcția nu mai poate fi oprită”

Autorizația de construire a primei secțiuni din autostrada Sibiu – Pitești nu a fost, deocamdată, eliberată. Conform planificărilor autorităților, această autorizație ar urma obținută la începutul lunii noiembrie, când era gândită și o inaugurare oficială a acestor lucrări. Rămâne de văzut dacă această inaugurare a șantierului va mai avea loc, în condițiile modificărilor de la nivel guvernamental.
“Prima autostradă care străpunge Carpații, a început. Este un proiect foarte important pentru români, dar și pentru mine, deoarece în primul mandat am lansat acest proiect major de infrastructură și iată că acum construcția acestei autostrăzi nu mai poate fi oprită”, a scris Răzvan Cuc pe pagina sa de Facebook.

inceput autostrada 1

Potrivit lui Cuc, cei de la Porr Construct au terminat cu cinci luni mai devreme proiectarea lucrărilor (șapte luni în loc de 12, cât era prevăzut în contractul semnat în această primăvară). ”Sunt bucuros că antreprenorii serioși au înțeles dorințele noastre și au reușit să termine proiectarea mai repede decât perioada contractată. Mai exact a scurtat perioada de proiectare cu cinci luni, ceea ce ar trebui să scurteze și perioada de execuție. Exproprierile, pe secțiunea 1 Sibiu-Boița, sunt gata. Constructorul s-a mobilizat, a finalizat deja drumurile tehnologice și se lucrează la realizarea platformelor pentru execuția fundațiilor indirecte”, a mai scris Răzvan Cuc.

Patru oferte pentru asistență tehnică

În timp ce constructorii se grăbesc să pregătească șantierul, cei de la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii ar trebui să se grăbească să atribuie contractul de supraveghere a lucrărilor. Nu mai puțin de 33,4 milioane de lei este valoarea aproximată a acestui contract, pentru a cărui atribuire CNAIR a lansat o procedură de achiziție publică încă de la jumătatea lunii iulie 2019. Cu o prelungire de termen de depunere a ofertelor până pe 7 octombrie, cei de la CNAIR au de analizat dosarele a patru companii și asocieri interesate de dirigenția de șantier a primei autostrăzi peste munți: Consitrans, asocierea Venturo Investment SRL – Amberg Engineering Slovakia – AR Dozoring, asocierea Gis International – Search Corporation s.r.l. – Italrom Inginerie Internationala SRL – Metroul SA și asocierea K-box Construction Design SRL – Salfo & Associates SA.

Prin 2022, cu speranțe

Etapa de execuție a primilor 13 km din autostrada Sibiu – Pitești are alocat un termen contractul de 36 de luni. Dacă acest termen ar fi respectat, rezultă că circulația pe autostradă, până la Boița, ar urma să se desfășoare din luna noiembrie a anului 2022.

Lotul 1 al autostrăzii Sibiu – Pitești este cel care pornește de la capătul actualei autostrăzi-centură ocolitoare a Sibiului, traversează parcul industrial Șelimbăr, trece de sensul giratoriu de la Veștem fără să aibă vreo legătură cu acesta, ocolește și Tălmaciul tot pe la vest, după care ”se termină” într-un viaduct în dreptul comunei Boița, deci înainte de ”a intra în munți”. Viaductul respectiv va rămâne neutilizat până când va fi dat în folosință și lotul 2 al viitoarei autostrăzi. ”Coborârea” de pe acest lot de autostradă se va face înainte de Boița, printr-un nod rutier temporar (cel mai probabil un sens giratoriu la intersecția cu DN7).
13,17 km este lungimea acestui prim tronson de autostradă, pentru care Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a semnat contractul de proiectare și execuție în cursul lunii aprilie a acestui an, cu firma Porr Construct SRL (deținută de compania cu același nume din Austria). Valoarea contractului: 612,6 milioane de lei, fără TVA (echivalentul a 129 milioane Euro fără TVA, având un cost/ km de 9,7 milioane euro fără TVA).
Contractul prevede și amenajarea unor spații de servicii pe acest tronson, precum și a unui centru de întreținere și coordonare. Totodată, lucrările pentru acest prim tronson vor duce și la amenajarea unui nou sens giratoriu pe DN1/DN7, în zona intersecției actuale cu drumul către Cisnădie (nodul rutier de aici urmează să fie reconfigurat).
Un astfel de sens giratoriu este solicitat de mult timp de autoritățile și șoferii sibieni, care invocă numărul ridicat de accidente generate de amenajarea acestei intersecții.

De amintit faptul că secțiunea I a autostrăzii Sibiu – Pitești măsoară 14,15 km lungime, dar în prezentul contract semnat cu Porr Construct SRL au fost cuprinși doar 13,17 km (de unde și numele ”lot 1 al secțiunii I”). Restul de 0,98 km din secțiunea I fac obiectul unei licitații separate, ce urmează a fi lansată, cel mai probabil, împreună cu cea de proiectare și execuție a secțiunii II (Boița – Cornetu).

 

inceput de autostrada 6 inceput de autostrada 5 inceput de autostrada 4 inceput de autostrada 3 inceput de autostrada 2

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

6 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Arhitect

    Bataie de joc marca PSD… s-au luptat cu liliecii la Lugoj, vreo 3 ani… probabil liliecii n-aveau bani de spagi. Au reziliat apoi contractul pe alt tronson iar acum aburesc cu asta ?!?!
    Spitale regionale… zero, autostrazi zero, investitii de orice fel…. doar in buzunarele mafiei personale pesediste.

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    sibian

    sa vedem pe parcurs calitatea lucrarii , pe etape ,cine verifica ,cine controleaza …sa nu ajunga cand este gata precum cea de la Saliste sau Deva …

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Cititescu

    Daca erau seriosi, acum trebuia sa deschida circulatia pe acest tronson, nu sa inceapa lucrarile! PSD a fost insa mai preocupat de interesele unor “baronasi” locali, de cumpararea unor sustinatori, de cheltuirea banilor publici sau europeni pe lucrari nesemnificative dar supra evaluate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact