Vineri,
29.03.2024
Parțial Noros
Acum
14°C

Iohannis: Am reuşit să câştigăm câteva bătălii importante, referendumul, europarlamenare şi acum moţiunea. Războiul nu s-a terminat

Iohannis: Am reuşit să câştigăm câteva bătălii importante, referendumul, europarlamenare şi acum moţiunea. Războiul nu s-a terminat

Klaus Iohannis spune că PSD nu este un partid care trebuie subestimat chiar și după ce a trecut moțiunea de cenzură. ”PSD este în continuare un adversar foarte puternic. PSD este adânc înșurubat în structurile statului și dacă există ceva ce seamănă cu un stat paralel în România, atunci acest lucru se numește PSD. (...) Sunt adânc înșurubați și sunt paraleli cu agenda românilor. Sau chiar în contrasens cu românii, cum am mai spus-o”, a explicat președintele României. ”Noi am reuşit să câştigăm câteva bătălii importante, referendumul, europarlamenare şi acum moţiunea. Războiul nu s-a terminat. Urmează prezidenţialele, localele şi parlamentarele şi eu îmi doresc să le câştigăm pe toate împreună”, a mai afirmat Iohannis.

Președintele le-a transmis liberalilor că vor guverna, cu un Executiv de tranziție, dar le-a atras atenția că îi așteaptă o perioadă dificilă. Şeful statului a spus că vor exista numeroase ”minciuni gogonate” din partea PSD, cum este cea cu tăierea pensiilor şi salariilor. ”Toți vă vor ataca, în frunte cu pesediștii. Și să nu credeți cumva că pesediștii vor ceda puterea ușor. Nu o vor face! Au început deja să vehiculeze sperietori mincinoase pesediste și pentru a demonta prima mare minciună gogonată pesedistă, vă spun vouă și tuturor românilor, cu toată răspunderea:  Nu vor exista tăieri de pensii și salarii!”, a afirmat Klaus Iohannis.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, la sfârșitul săptămânii trecute, la întrunirea liberalilor din zona Vest, că PNL şi românii sunt în război cu PSD care, din prima zi de mandat, a început ”să atace România şi pe români”. ”Dacă există ceva ce seamănă cu un stat paralel în România, atunci acest lucru se numește PSD. Fiindcă ei, dragii mei, sunt adânc înșurubați și sunt paraleli cu agenda românilor”, a explicat președintele României.

Democrația va învinge

Preşedintele PNL Ludovic Orban, a declarat că după 30 de ani de la Revoluţie nu s-a aflat adevărul şi nici cine a tras în revoluţionari. ”Vă mărturisesc că de fiecare dată când vin în Timișoara, vin cu emoție și de fiecare dată nu pot să uit că Revoluția a plecat de aici mulțumită tinerilor și mai vârstnicilor curajoși, care au pus mai presus de viața lor libertatea fiecărui român.  Suntem la 30 de ani de la Revoluție și este timpul să punem punct tranziției. După 30 de ani nu am aflat cine a tras în noi și cine este vinovat pentru cei peste 1000 de morți de la Revoluție. După 30 de ani nu am aflat cine sunt cei care au organizat mineriadele”, a afirmat liderul PNL. De asemenea, Orban a spus că nu se cunoaşte adevărul despre violenţele din 10 august. Acesta le-a cerut liberalilor, nu numai să câştige alegerile în fiecare judeţ, ci în toate localităţile din Vest. ”Avem cel mai bun candidat la Preşedinţie şi avem cea mai puternică şi onestă echipă de campanie din România”, a mai spus Orban.

Raluca Turcan: PSD a ratat cu bună știință toate șansele de dezvoltare ale României

Președintele PNL Sibiu Raluca Turcan, a declarat că în timpul guvernării PSD românia a fost zilnic sub asediu. “Klaus Iohannis și PNL au dus una dintre cele mai dure lupte politice din ultimii 30 de ani. România a fost în fiecare zi sub asediu. Democrația și Statul s-au aflat sub asaltul permanent al PSD care a avut un singur scop: acapararea României prin pârghii legislative, paralizarea instituțiilor pentru proliferarea infractorilor aliniați în spatele liderilor lor. Cu bună știință, au ratat toate șansele de dezvoltare ale României și au secătuit-o de resurse, pentru că și-au dorit totul doar pentru ei. S-au agățat de putere, în final, cu o încrâncenare pe care n-am mai văzut-o niciodată la vreun partid”, a spus Raluca Turcan.

De asemenea, aceasta le-a amintit liberalilor ca oamenii au votat Da la referendum nu doar ca să scapte de PSD, ci și pentru o justiție dreaptă, pentru o țară în care aceștia să se simtă reprezentați și protejați. “Nu uităm nicio secundă că DA la referendum nu înseamnă numai România fără PSD. Înseamnă justiție dreaptă, instituții funcționale, dezvoltare economică, educație, servicii de sănătate, autostrăzi, mediu de afaceri solid, siguranță pentru cetățeni. Toate acestea trebuie reconstruite pe temelii trainice. Sunt, totodată, coordonate ale normalității. Ale acelei Românii normale pe care ne angajăm să o clădim împreună cu Președintele Klaus Iohannis”, a afirmat Raluca Turcan.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

4 comentarii

Voltaire

Acum 4 ani

Îl evităm ca pe-un nebun, Şi, dacă vreţi să ştiţi de ce, Vă spun: el de nimic nu-i bun, Dar e în stare de orice.
Raspunde

...

Acum 4 ani

Tot cu bushisme... Oare mai iesim din faza asta vreodata? Deja a trecut un mandat si altceva nu s-a vazut si auzit decat refrene dinastea care sa puna in lumina favorabila "lupta grea" la baioneta dusa de dânsul. Oare ce refren vom avea in mandatul numarul 2? "Our enemies are innovative and resourceful, and so are we. They never stop thinking about new ways to harm our country and our people, and neither do we."
Raspunde

Till Eulenspiegel

Acum 4 ani

Ce ma mira(glumesc!) e ca doamna Turcan nu ne invita sa citim Programul Prezidential (un fel de put al gindirii de unde putem sorbi da' incet ca apa-i rece).Putul se gaseste aici:https://iohannis.ro/program/?fbclid=IwAR1HQH0m9Dow-T4Bd370ZdUV-4CgGhZtqCwD1IIMKUSnfODlr1bP5agWiMY Daca doriti sa vedeti de ce e mai bun programul PNL decit cel al PSD( nu glumesc,va iau la misto!) luati de aici:Pentru PSD:http://www.cdep.ro/pdfs/guv201706/Program_de_Guvernare.pdf Pentru PNL:https://allsoldotorg.files.wordpress.com/2015/03/pg-final.pdf Desi cel PNL-ist e din 2015 pariez ca cel din 2019 va fi aproape la fel ori cu cel al lui Iohannis( vezi sofisticatul termen ''audit'' folosit si de Iohannis si de Orban) ori cu cel din 2015 cu ajustarile impuse de realitate.
Raspunde

sibianul realist

Acum 4 ani

Asa e! Ati castigat cateva batalii, dar nu razboiul! dar, de fapt, cu cine va razboiti?!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus