Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
9°C

Premieră pe Transfăgărășan: Un sportiv a alergat cei 151 de km în mai puțin de 20 de ore

Premieră pe Transfăgărășan: Un sportiv a alergat cei 151 de km în mai puțin de 20 de ore

Ultramaratonistul Andrei Gligor a alergat cei aproximativ 151 de kilometri ai 'celui mai spectaculos drum din lume', în cadrul proiectului RUNNING MAG TRANS CHALLENGE, în mai puţin de 20 de ore, fiind primul alergător care stabileşte un timp de referinţă pentru parcurgerea integrală a Transfăgărăşanului.

Startul s-a dat miercuri, 9 octombrie, la ora 07:00 dimineaţa la intersecţia cu drumul DN1 între Sibiu şi Braşov, în apropierea comunei Cârţişoara, iar sosirea a avut loc după 19 ore, 22 de minute şi 7 secunde în comuna Bascov, judeţul Argeş. Andrei Gligor a parcurs toţi cei aproximativ 151 de kilometri ai Drumului Naţional 7C (DN7C) în regim de autosuficienţă, el primind doar apă în punctele de odihnă.

'Nu am mai alergat niciodată o distanţă aşa de lungă mai ales că aici a fost asfalt 100%. Habar n-aveam cum va reacţiona corpul însă cu toate acestea am fost destul de nebun să spun da acestei provocări', a spus Andrei Gligor.

În prima parte a zilei temperatura înregistrată a fost de 7 grade Celsius, crescând până la un maximum de 19 grade Celsius, după miezul nopţii scăzând până la 5 grade Celsius. Vremea a fost frumoasă pe tot parcursul zilei, după ora 23:00 înregistrându-se ceaţă şi vânt uşor.

72266058_2461972930582261_4806814049201291264_n'Am trecut de la agonie la extaz de mai multe ori în cele 19 ore de alergare. Am râs, am plâns, m-am urât că mi-am supus corpul la aşa ceva, pentru ca mai apoi să mă bucur din nou văzând că au mai trecut încă 10, încă 15 kilometri. Vremea a fost excelentă pentru alergare, iar peisajul îţi tăia respiraţia, mai ales că a nins cu două zile înainte ceea ce a făcut ca toată porţiunea dintre Bâlea Cascadă şi Bâlea Lac să arate ca în poveşti', a continuat Andrei Gligor.

Echipa de susţinere şi logistică s-a deplasat cu două maşini, Nissan Navara şi Nissan Qashqai, iar Daniel Osmanovici l-a însoţit pe bicicletă în cele peste 19 ore de aventură.

'Am avut lângă mine o echipă de suport fantastică şi am reuşit să mă concentrez exclusiv pe alergare. L-am avut alături de mine pe bunul meu prieten Daniel Osmanovici care a fost destul de nebun la rându-i să vrea să mă însoţească pe bicicletă şi în alergare pe toată distanţa. Iar asta a contat mult, enorm de mult. La final, uitându-mă pe cifre parcă nu-mi vine să cred: 19h:22m timp brut şi 17h:08m timp efectiv de alergare. Atât mi-a luat să parcurg cei 151 de kilometri cu o diferenţă de nivel de 2.800 de metri. Dacă ar fi să mă gândesc la cel mai dificil moment din cursă acela a fost după ce am trecut de Curtea de Argeş. Acei 30 de kilometri până la Bascov parcă nu se mai terminau, iar oboseala acumulată şi musculatura care dădea semne de blocaj m-au făcut să "sap" adânc în toate resursele pe care credeam că le mai am ca să fiu în stare să pun un picior în faţa celuilalt', a mai adăugat Andrei Gligor.

Peste 19 ore de efort continuu, peste 10.000 de calorii consumate, echivalentul a 717 etaje urcate, aproape 160.000 de paşi, asta înseamnă în doar câteva cuvinte parcurgerea Transfăgărăşanului în alergare, o cursă în care Andrei Gligor a parcurs fiecare kilometru pentru Asociaţia Autism Voice.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

3 comentarii

yyy

Acum 4 ani

impresionant, recuprerare usoara!
Raspunde

Flavyis

Acum 4 ani

Daca urca pe partea Argesului,unde urcarea este mult mai agresiva,parerea mea este ca abandona.
Raspunde

adi

Acum 4 ani

Gresesti Flavyis! Urcand pe partea nordica, de la start a ajuns la 2034 m altitudine in 35 km, apoi a avut doar coborare 116 km. Deci urcarea pe partea Argesului nu e deloc mai agresiva! Dar mult mai lunga, si atunci erau sanse mai mari de abandon...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus