X
sursa: YouTube

Interviu cu regizorul Liviu Tipuriță. „Au trecut 30 de ani și s-au schimbat lucrurile”

Sibianul Liviu Tipuriţă este prezent la ASTRA Film Festival fiind membru al juriului competiției „Docschool”, împreună cu Aleksandar Govedarica. De asemenea, va avea un dialog inedit cu Peter Dale joi, 17 octombrie, de la ora 17:00, la Sala Thalia.

Liviu Tipuriţă este regizor şi producător și are la activ o nominalizare la premiul BAFTA. Lucrează în televiziune de peste două decenii, colaborând cu importante entități media din Marea Britanie şi Statele Unite, precum BBC, Channel 4, ITV şi CNN. A câştigat numeroase premii internaţionale prestigioase, precum Premiul George Polk, Premiul Presei Străine şi Premiul Societăţii Regale de Televiziune. Născut şi crescut în Sibiu, Liviu a plecat în Marea Britanie la începutul anilor ’90 şi a studiat regie în Newcastle şi Edinburgh. Trăieşte şi activează în Londra. Este membru al Academiei Britanice de Film şi Televiziune (BAFTA), al Directors UK şi al Societăţii Regale de Televiziune.

Ne-am întâlnit pe o terasă de pe pietonala Nicolae Bălcescu. Liviu Tipuriţă stătea la masă zâmbitor cu un laptop în față. Am dat mâna frugal, ca și cum ne cunoșteam și s-a grăbit să îmi facă loc la masă. Era entuziasmat de discuția pe care trebuia să o aibă cu Peter Dale. Am comandat un suc și am vorbit despre perioada comunistă și despre ASTRA Film Festival.

Cum a fost în ’90 când ați plecat în Marea Britanie?

Liviu Tipuriţă: A fost frustrant, pe de-o parte aveam un enorm sentiment de libertate, de cealaltă parte avem frustrarea că lucrurile se schimbă foarte încet. Acest lucru a devenit repede evident. După revoluție am început să lucrez la un ziar independent din Sibiu, dar făceam și corespondență pentru  ziare străine. Îmi amintesc foarte clar momentul în care am decis să plec. Erau studenții care demonstrau în mijlocul Pieței Universității, erau câteva mii de studenți care stăteau acolo permanent. Iliescu era președinte atunci, era un neo-comunist și organiza tot felul de manifestări ca să îi oprească. La un moment dat a adus sute de muncitori de la fabrici care au înconjurat studenții, iar între ei era un cordon de poliție și câțiva jurnaliști. Eram printre ei. Studenții strigau „Gândiți! Gândiți-vă la viitor! Gândiți-vă la noi”, iar din partea cealaltă zeci de oameni strigau „Noi muncim, nu gândim”. Atunci am realizat că eu vreau să plec, nu am răbdarea să aștept ca lucrurile să se schimbe aici. Acum au trecut 30 de ani și s-au schimbat lucrurile, nu foarte multe dar s-au schimbat. Marea schimbare e determinată de dezvoltarea tehnologică care a făcut comunicarea ușoară.

Îmi este greu să îmi imaginez o lume fără acces la informații…

Liviu Tipuriţă: Oamenii trăiau într-o bulă, oricum trăiesc într-o bulă, una personală sau socială. Fiecare țară are bula ei, fiecare oraș, dar bula aceea era mult mai opacă. Acum este totuși transparentă, poți să vezi ce este dincolo și lumile erau radical diferite.

sursa: Liviu Tipuriță - Facebook

sursa: Liviu Tipuriță – Facebook

Anul acesta se marchează 30 de ani de la Revoluție. Îmi puteți spune cum era viața unui tânăr în perioada aceea în Sibiu, plimbându-se pe străzi?

Liviu Tipuriţă: Energia și vitalitatea pe care o ai la 17 ani este acolo în orice sistem politic ai fi. Sibiul mereu a avut un farmec aparte, chiar dacă atunci arăta altfel. Acum arată ca o bijuterie, înainte cădea. Pe mine mă interesau filmele, în Sibiu era Cinema Arta care avea o zi a filmelor de artă, unde puteai să vezi filme pe care altfel nu le-ai fi putut vedea, chiar dacă erau cenzurate. Pentru mine cinematograful a însemnat mult, în Sibiu erau șapte cinematografe. Ocazia pe care o au tinerii acum, referitor la festivaluri precum ASTRA, să mergi să te întâlnești cu oamenii din spatele filmului, este extraordinară. Atunci nu vedeai acești oameni, nu aveai acces la ei. În același timp erau Festivalul de Jazz, Teatrul Național sau Filarmonica, Sibiul a avut o viața culturală activă mereu. Energia era tot timpul acolo. Nu puteai să te exprimi public, eram la Liceu la „Gheorghe Lazăr” și eram permanent trimis la tuns de directorul adjunct. Era groaznic să te tunzi, să porți uniformă, să faci anumite lucruri și să asculți de o mână de „idioți”, pentru că erau clar așa, vedem asta. Printr-o profesoară de filologie, Anca Sîrghe, fiind doctor în filologie acum, l-am cunoscut pe Constantin Noica. Am avut norocul să cunosc oameni pe parcursul meu, oameni care m-au ajutat. Era o permanentă schizofrenie, erai cumva în viața publică și complet diferit în privat. Era o lume absurdă.

Sunteți în juriul competiției „Docschool”, împreună cu Aleksandar Govedarica. Cum este competiția în acest an?

Liviu Tipuriţă: Sunt filme făcute de studenți, iar sâmbătă o să anunțăm câștigătorul. E o selecție interesantă și sunt câteva filme foarte bune. Se vede că studenții din acest an au mult talent și o înțelegere a vieții foarte bună. Au trecut prin niște experiențe pe care într-un mod curajos încearcă să le surprindă în film.

Ai putea să ne recomanzi un film documentar pe care să îl vedem la ASTRA Film Festival?

Liviu Tipuriţă: „Întâlnire cu Gorbaciov” este probabil unul dintre documentarele pe care vreau să le văd pentru că Werner Herzog este un regizor foarte interesant. Herzog a dus documentarul la limitele fizice, intelectuale și psihologie. Mereu am găsit filme interesante la ASTRA.

O să aveți mâine un dialog în cadrul „Astra Film: Viața în documentare” cu Peter Dale. Ce ne puteți spune despre asta?

Liviu Tipuriţă: Este unul dintre cei mai interesanți oameni din lumea filmului, atât în lumea documentarului cât și a dramei. Are o experiență extraordinară, o înțelegere a filmului din atâtea perspective pentru că a făcut montaj, a fost regizor, producător, șeful documentarelor la „Channel 4”, director de canal și acum este șeful departamentului de documentar al școlii de renume mondial National Film and Television School din Londra. Peter are o înțelegere pe care puțini oameni o au și cred că va fi o discuție interesantă. Este un prim eveniment dintr-o serie pe care ASTRA Film și-o propune și sper să fie o serie longevivă care să aducă oameni la fel de interesanți ca și Peter. Mă bucur că el deschide această serie.

sursa: nfts.co.uk (Peter Dale)

sursa: nfts.co.uk (Peter Dale)

Cum vi se pare lumea cinematografică din România?

Liviu Tipuriţă: Sunt regizori de documentar și film foarte interesanți în România. Mereu mă uit la filmele românești cu mare plăcere și cu mare curiozitate. Mă bucur de succesul pe care îl au pe plan internațional, pentru că sunt filme care câștigă premii în festivaluri importante și subiectul e mereu interesant. Mă bucur că reușesc pentru că sunt condiții grele, mereu e o bătaie pentru finanțare și ei reușesc constant. Nivelul calitativ este ridicat și este foarte important acest aspect. România a avut o imagine proastă, iar acum avem tenisul sau filmul, care ne pot ajuta să schimbăm imaginea și sper ca un nou guvern să înțeleagă și să investească în ele. Am observat că filmele Românești au mesaje destul de deprimante, dure. Nu îmi plac foarte mult filmele cu mesaj, în ’90 filmele aveau mereu un mesaj submersiv sau un mesaj politic. Nu îmi plac filmele de propagandă, de oricare ar fi ele, comunistă sau democratică pentru să mi se pare că nu sunt sincere.

Ce urmează din partea dumneavoastră, ce documentare pregătiți?

Liviu Tipuriţă: Am un film pe care vreau să îl fac în America, acum caut finanțare. O să fie un documentar de lungmetraj despre soldații de elită din America și Marea Britanie care au suferit traume majore. Ei pleacă într-o călătorie transformativă pe „Route 66”. Am lucrat cu ei o vreme, m-a interesat foarte mult cum pot fi rezolvate traumele și am aflat despre această călătorie. Pregătesc o serie de documentare, aflat în faza de dezvoltare, despre hipnoză și neurologie. De zece ani mă interesează hipnoza și am vorbit cu oameni foarte interesanți care se ocupă de asta. Vreau să văd cum se poate o face o serie despre hipnoza din perspectivă neurologică. Pe lângă asta mai lucrez și la niște proiecte de ficțiune, unul dintre ele urmează să fie lansat și acum mă pregătesc de o serie de televiziune la care mă atrage subiectul.

sursa: Liviu Tipuriță - Facebook

sursa: Liviu Tipuriță – Facebook

Scena politică actuală din România credeți că are fundamente comuniste?

Liviu Tipuriţă: Folosesc frica, a folosit-o Iliescu și după aceea toți cei care au urmat, dar nu aș vrea să generalizez. Cele mai importante instincte umane sunt cel al supraviețuirii și cel al reproducerii, dar este urmat de instinctul familiarității. Creierul uman tinde să păstreze ceea ce este familiar și se opune schimbării. Imediat după Revoluție când Iliescu a anunțat candidatura, fiind ziarist, m-am dus să vorbesc cu oamenii din sate, iar o femeie bătrână mi-a spus „Cu cine votez? Cu domnul președinte, când o să fie alt președinte o să votez cu ăla, dar acum o să votez cu cel de acum”. Pe foarte mulți oameni ideea de schimbare îi sperie, din acest motiv lucrurile se schimbă foarte greu.

Sursa foto principal: YouTube

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

O opinie

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    periscop

    Nu mai folosiți cuvinte ale căror sens nu-l cunoașteți! De ex., în interviu: ”… am dat mâna frugal…” ?!?

    Cf. Dex, FRUGÁL, -Ă, frugali, -e, adj. (Despre mese, prânzuri) Alcătuit din bucate puține (și simple). – Din fr. frugal, lat. frugalis. sursa: DEX ’09 (2009)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Interviu
  • Contact