X
ioan solomon

ACTUALIZARE Sibianul care a fost amendat pentru că vacile sale pășteau în oraș. „Mi-au spus să le vând, dar ele aduc singurul venit în familie”

ACTUALIZARE După publicarea articolului, Primăria Sibiu ne-a transmis un drept la replică, în calitate de răspuns la afirmațiile lui Ioan Solomon, precum că polițiștii i-ar fi spus să-și vândă vacile:

„Referitor la afirmațiile proprietarului de vite în cauză conform cărora polițiștii locali aflați la fața locului i-ar fi sugerat să vândă vitele, Poliția Locală neagă aceste acuzații, martor fiind filmarea realizată în momentul constatării contravenției și discuției cu contravenientul.

De asemenea, subliniem încă o dată, clar, că amenda a fost aplicată pentru că vacile respective, nesupravegheate de proprietar așa cum avea obligația legală, au pătruns în intravilanul Sibiului, în prelungirea străzii Drumul Ocnei, în cartierul Veterani”.

TEXTUL INIȚIAL Un sibian acuză Poliția Locală că l-a amendat pentru faptul că scoate vitele la păscut la marginea orașului. Acesta spune că polițiștii l-au „sfătuit” să-și vândă animalele, pentru că o hotărâre a Consiliului Local din 2001 prevede interzicerea creșterii animalelor mari pe teritoriul municipiului Sibiu. Bărbatul în schimb spune că se ocupă cu asta de peste 10 ani, fiind principala activitate care aduce bani în familie, timp în care nimeni din cadrul administrației locale nu i-ar fi spus că nu poate s-o facă. În replică, Primăria asigură că nu sunt sancționați doar cei care cresc animale în extravilanul localității.

Ioan Solomon este un tânăr fermier din Sibiu, în vârstă de 38 de ani. Acesta deține 59 de vite pe care le crește pe terenuri de aproximativ 50 de hectare – o bună parte fiind luate în arendă. Acestea se află la ieșirea din Sibiu, în zona cartierelor Tineretului/Veteranilor până la autostradă. Spune că a absolvit Liceul Agricol în 2001, continuându-și apoi studiile la Colegiul de Medicină Veterinară, Clinică și Farmacie la Cluj. Face parte dintr-o familie care s-a ocupat dintotdeauna cu creșterea animalelor – oi, vite. „După ce am terminat studiile, am continuat să cresc eu animalele. Figurez la Registrul Agricol al Primăriei Sibiu”, precizează bărbatul.

teren vaci

Amendă de 300 de lei. „Mi-au spus să vând vacile”

Solomon povestește că pe data de 27 septembrie două echipaje din cadrul Poliției Locale a mun. Sibiu au apărut în zonă, pe care o numește „între Canton 1 Țiglari și autostrada Sibiu-Sebeș”. „Aceștia mi-au întocmit un proces verbal de contravenție, constatând faptul că „subsemnatul crește vaci pe un teren viran din prelungirea str. Drumul Ocnei din mun. Sibiu”, aplicându-mi sancțiunea contravențională cu amendă în cuantum de 300 lei, conform art. 23A lit. B din anexa HCL 210/2001”, ne-a spus fermierul. Acesta continuă, spunând că în anul 2011 și-a făcut un adăpost agricol în altă parte, în cartierul Viile Sibiului, unde i s-a aprobat autorizația de construire și că atunci nu i-a spus nimeni nimic.

„Știam că nu mai este voie să le ții în oraș, dar pe intravilan. Dar nu sunt doar eu. Dincolo de autostradă sunt o grămadă de animale; la Gușterița iarăși – pe lângă autostradă se văd cum pasc oile. Mie mi s-a spus să le mut în altă parte sau să le vând”, adaugă bărbatul. Ioan Solomon zice că a fost la Primărie, unde ar fi vorbit cu reprezentantul de la Registrul Agricol despre problema sa. „Și funcționarul de acolo mi-a zis că dacă n-ar mai fi terenuri și animale, ei ce rol ar mai avea. A venit Poliția Locală acolo și o ținea una și bună că e conform hotărârii locale. Chiar anul acesta am fost la Direcția Agricolă, pentru subvenții la animale, unde trebuia să duc o adeverință care să ateste că am pământ, că dețin terenuri – și am primit-o de la Primărie, ca acum, după câteva luni, să fiu amendat și somat să mut animalele în altă parte sau să le vând”, povestește Solomon.

teren vaci 2 teren vaci 3 teren vaci 4

Bărbatul spune că această ocupație aduce singurul venit în familia sa. „De dus n-am unde să le duc – dacă mi-ar spune cineva unde sau să găsesc un teren pe care să-l iau în arendă. Animalele nu le pot vinde pentru că subvențiile încă nu s-au dat. Și nici nu aș vrea, pentru că am ros coatele pe băncile școlii câțiva ani buni și acum să vină poliția locală, să mi le vând… Nu avem un venit mare, pentru că așa sunt prețurile la noi, la producător, dar din asta trăim. Sunt căsătorit, am un copil și îl așteptăm pe al doilea, iar venitul realizat din cultivarea pământului și creșterea animalelor este singurul. Vindem laptele la o firmă de procesare – în jur de 150 de litri pe zi”, explică tânărul fermier.

Acesta spune că a contestat amenda dată de polițiști și așteaptă soluția de la Tribunal.

„Nimeni nu se poate apăra invocând necunoașterea legii”

Conform Hotărârii CL Sibiu 210 din 2001, „se interzice creșterea animalelor mari (bovine, cai), precum și a porcilor și a oilor, în tot municipiul Sibiu, începând cu data de 01.01.2006”. În hotărârea respectivă nu se menționează dacă e vorba de terenuri intravilane sau extravilane.

„Nimeni nu se poate apăra invocând necunoașterea legii”, spune în replică Dorin Nistor, secretarul general al mun. Sibiu, cel în subordinea căruia se află Serviciul Juridic – Contencios și Registrul Agricol.

Întrebat de Turnul Sfatului cum se explică faptul că un serviciu din Primărie eliberează documente care să certifice creșterea animalelor, iar alt serviciu amendează pentru acest lucru, Dorin Nistor ne-a explicat că „Registrul Agricol nu emite adeverințe care să permită pășunatul. Adeverințele certifică evidența declarațiilor înscrise în registrul agricol”.

„În scopul asigurării unei evidențe unitare cu privire la categoriile de folosință a terenurilor, a mijloacelor de producție agricolă și a efectivelor de animale care contribuie la dezvoltarea agriculturii și buna utilizare a resurselor locale, autoritățile administrației publice locale ale comunelor, ale oraşelor şi ale municipiilor organizează întocmirea şi ţinerea la zi a registrului agricol”, a adăugat Nistor.

Potrivit funcționarului, în registrul agricol al Sibiului, în baza declarațiilor proprietarilor de animale sunt înregistrate un efectiv de 1.728 bovine.

ioan solomon

Secretarul general al Primăriei: Poliția veghează respectarea normei

L-am întrebat pe secretarul general al Sibiului cum a fost posibil – dacă pășunatul este interzis în Sibiu din 2001, respectiv 2006 – ca Ioan Solomon, la fel ca mulți alți fermieri din zonă, să se ocupe cu acest lucru fără impedimente, dar și cum vede rezolvarea situației în acest caz.

„Respectarea aplicării normei de a interzice pășunatul pe raza mun. Sibiu revine Serviciului Public de Poliție Locală. Nu am cunoștință personal de activitatea d-lui Solomon în zonă. Hotărârea de consiliu este aplicabilă tuturor. Poliția Locală ca împuternicit să vegheze aplicarea ei nu are dreptul să selecteze subiecții cărora să aplice coerciția prevăzută de hotărâre. Soluția este deja reglementată: creșterea și pășunatul bovinelor în afara teritoriului municipiului Sibiu”, ne-a răspuns Dorin Nistor.

Poliția Locală: A fost amendat pentru că vacile pășteau în intravilan

Șeful Poliție Locale, prin intermediul Serviciului de presă al Primăriei Sibiu, ne-a spus că persoanele sunt amendate doar în cazurile în care acestea cresc animalele în oraș, nu și în extravilanul localității. Mai mult, atunci când l-am contactat pentru un punct de vedere, șeful Poliției Locale ne-a spus că Solomon ne-ar fi dus în eroare și ne-a trimis o poză cu niște vaci păscând în Cartierul Veteranilor lângă niște case, în apropiere de străzile Cernat, Anghelescu, Dabija. Ulterior, am primit răspunsul oficial:

vaci

Fotografia trimisă de șeful Poliției locale

„Poliția Locală precizează că persoana în cauză a fost amendată pentru că vacile pe care le are în proprietate pășteau în Cartierul Veteranilor, în intravilanul Municipiului Sibiu, și nu în extravilan, așa cum susține cetățeanul. Poliția Locală Sibiu nu aplică amenzi persoanelor care cresc animale în extravilanul Sibiului, ci doar în cazurile în care aceste persoane nu supraveghează animalele, acestea ajungând în oraș, așa cum prevede HCL 210/2001 care interzice creșterea animalelor mari în intravilanul municipiului”.

Solomon recunoaște că vacile din poză sunt ale lui, însă asigură că au fost scoase în acel loc o singură dată pentru că cel căruia îi aparține terenul i-a spus că a mai rămas niște lucernă după ce cineva i-ar fi tăiat o parte, iar amenda oricum nu a primit-o pentru ziua respectivă.

Potrivit Poliției Locale, în ultimii 10 ani, din 2009 până în prezent, au fost amendate 181 de persoane pentru creșterea animalelor în municipiul Sibiu, din care 25 de amenzi au fost aplicate anul acesta

.teren vaci 6

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

10 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    a

    Oare de ce pentru un caine care isi face nevoile in mijlocul centrului istoric, proprietarul nu este amendat(chiar era sa calc ieri in materiile fecale ale unui caine de talie mare) ,iar pentru cineva care tine animalele pe terenul sau, pe proprietatea sa, la o distanta rezonabila fata de ultima casa din oras ne incapatanam sa ii amendam?
    Sa nu ma intelegeti gresit chiar sunt perfect de acord cu interzicerea crescutului de animale mari in municipiu, intre case sau pana la anumita distanta de ultima locuinta.

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Un cetatean

    Macar omul le are in intravilan la marginea orasului, dar verificati dosarul : http://portal.just.ro/306/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=30600000000197841&id_inst=306 , dosar in care reiese ca individul creste animale pe raza municipiului Sibiu, respectiv pe strada Rozdesti , care desi are o hotarare cu executare, inca nu a mutat animalele ( care sunt si chinuite , intr-o anexa minuscula).Omul asta a si cauzat moartea unei vaci si a unui cal,vezi : http://www.turnulsfatului.ro/2018/08/21/video-un-sibian-si-batut-calul-iar-acesta-murit-de-o-saptamana-calul-putrezeste-cel-mai-linistit-cartier-al-orasului/

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Iooo

    Omul in cauza se simte nedreptatit ca a primit o amenda in extravilan, conform interviului. Politia lacala are dovezi ca animalele au pascut in intravilan. El recunoaste ca O SINGURA DATA le-a dus in intravilan. Omul trebuie sa inteleaga ca, chiar daca ai incalcat legea o singura data esti pasibil de amenda. Mult show pentru nimic.

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Cris

    Politia locală ar trebui sa amendeze toate mașinile parcate ilegal !!! Aceasta este o problema foarte gravă in tot Sibiul , nu vacile. Când ai vad cum se plimba prin oraș cu carnetele in mâna unde scrie top secret…😏😏😏ma apuca rasul si plânsul in același moment.

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    un sibian

    asta e marea problema la romani…nu ne plac legile…fiecare isi face legea lui…daca stii ca nu ai voie sa duci animalele in intravilan de ce mai insisti??? lasa ca nu-si dau astia seama!!!

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  8. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    stat esuat

    aceasi poveste…poliția e minunanta ( fie si locala ) la genul acesta de sanctiuni de tipul – amendarea batranei care vinde patrunjel….cand e sa ai cu adevarat nevoie de ei ( de ex respectivul fermier are probleme cu furturile la porumb,ca multi alti ), atunci gabori sunt sublimi dar lipsesc cu desăvârșire

  9. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Sibian

    Mai nou Poliția Locală sub tutela lui Aldea nu mai tin cont de legi de hotărâri ale instanțelor de cetățenii orașului care le plătesc salariile. Oare madam Fodor are habar de chestia asta sau plătești senină din banii nostri procese peste procese pe care Aldea le provoacă cu buna știință prin intermediul subordonaților și pe care Primăria le pierde.

  10. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact