Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
19°C

Vin mai puțini bani de la UE pentru infrastructură. Dar cei care vin, sunt direcționați către Sibiu – Pitești

Vin mai puțini bani de la UE pentru infrastructură. Dar cei care vin, sunt direcționați către Sibiu – Pitești

Autostrada Sibiu – Pitești este o prioritate, iar banii pentru infrastructură de la Uniunea Europeană vor fi îndreptați spre acest obiectiv, a anunțat ieri secretarul de stat în Ministerul Fondurilor Europene (MFE), Mihaela Toader. "În continuare rămân priorităţile României pentru a-şi consolida infrastructura, în special infrastructura de transport, dar din nefericire sumele alocate pentru infrastructură (de noua Comisie Europeană, n.r.) sunt mult mai mici, conform regulamentului propus. Ca priorităţi pentru exerciţiul financiar ce se deschide, dincolo de investiţiile clasice pe care le susţinem în infrastructura de transport, România şi-a asumat, şi sperăm că acest obiectiv va rămâne şi pe viitor, să închidă reţeaua de bază şi pe partea de transport, şi acolo principalul tronson rămâne Sibiu-Piteşti ca şi prioritate. Recent lucrurile să spunem că au evoluat pe câteva loturi, şi colegii noştri lucrează în continuare, deci rămâne această prioritate, iar puţinii bani - puţini în comparaţie cu nevoile - pe care îi avem pentru infrastructura de transport vor fi îndreptaţi cu certitudine spre acest obiectiv", a afirmat secretarul de stat din MFE, citat de Adevărul.ro, la o reuniune privind viitorul Europei şi al economiei româneşti.

Pe de altă parte, aceasta a recomandat companiilor româneşti de IT să îşi dezvolte partea de inovare, deoarece există posibilitatea ca noua Comisie Europeană să aloce o sumă de 6 miliarde de euro din cadrul obiectivului de Politică de Coeziune pentru specializări inteligente şi digitalizare.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus