Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
15°C

FOTO În primul mall al Sibiului a început amenajarea magazinelor la interior. ”În ultima săptămână se mai face doar curățenie”

FOTO În primul mall al Sibiului a început amenajarea magazinelor la interior. ”În ultima săptămână se mai face doar curățenie”

E un imens furnicar, zilele aceste, șantierul de pe strada Lector, acolo unde pe 14 noiembrie va fi deschis primul centru comercial de tip ”mall” din interiorul municipiului Sibiu. Pe lângă cei 500 de muncitori care lucrează la finalizarea construcției, alte câteva sute au fost angajați să amenajeze magazinele care își vor aștepta clienții din data de 14 noiembrie. Turnul Sfatului a obținut și câteva fotografii din interiorul centrului comercial.

Un adevărat furnicar este imaginea șantierului centrului comercial de lângă Podul Gării din Sibiu, centru care va purta numele de Promenada Mall. Aproximativ 500 de muncitori ai Bauelemente SRL sunt, în acest moment, aduși pentru a finaliza lucrările din interior și exterior, derulate în acest moment pe numeroase zone: de la strada Fabricii la strada Lector, de la amenajarea celor două intrări pentru clienți, la finisajele de interior etc. Termenele sunt foarte strânse precise: spre exemplu, pe strada Lector (unde fațada este aproape terminată) săptămâna viitoare va fi frezat asfaltul, turnat altul nou, efectuate marcajele și amenajate trotuarele și spațiile verzi. Tot săptămâna viitoare urmează amplasate profilurile de tâmplăriei ale fațadei principale a centrului comercial.

În următoarele trei săptămâni, toate lucrările ar urma finalizate În următoarele trei săptămâni, toate lucrările ar urma finalizate

Pe lângă acești constructori, și magazinele care au închiriat spații în noul centru comercial au început a-și aduce proprii muncitori care să amenajeze interioarele viitoarelor puncte de vânzare. Ziua de joi, 14 noiembrie, a fost stabilită pentru deschiderea centrului comercial, iar spațiile din interiorul acestuia vor fi deschise gradual. În mod sigur, din 14 noiembrie va fi deschis magazinul-ancoră Kaufland (care va fi amplasat la parter, în partea dinspre intersecția străzilor Socului și Fabricii) și cinematograful din categoria multiplex CineGold. Practic, în următoarele trei săptămâni se va lucra într-un program și mai extins de lucru, având în vedere că planurile constructorilor sunt de a finaliza lucrările până în jurul datei de 7 noiembrie. ”În ultima săptămână se mai face doar curățenie”, explică surse de pe șantierul de 100 de milioane de euro. Șantier care, în noiembrie anul trecut, consemna prima placă de beton turnată la subsolul unde vor fi amenajate locurile de parcare.

În zona de acces dinspre str. Fabricii sunt amplasate și scări rulante și un lift panoramic În zona de acces dinspre str. Fabricii sunt amplasate și scări rulante și un lift panoramic

150 de spații comerciale

În cele cinci niveluri ale clădirii vor fi amenajate circa 150 de spații comerciale, un multiplex cinematografic cu nouă săli de proiecție pentru aproximativ 1.400 de cinefili. Zara Home, Massimo Dutti, Guess, Bigotti, Levi’s, Mustang Jeans, Nissa, US Polo, Ganț&Lacoste, Tommy Hilfiger, Various Brands, Seroussi, Mohito, Zara, H&M, Bershka, Oysho, Pull&Bear, Stradivarius, CCC sau New Yorker sunt doar câteva dintre brandurile anunțate pentru noul centru comercial, care va găzdui și 17 puncte de alimentație publică (restaurant, fast-food, cofetării) în interior și alte patru restaurante pe terasa cu vedere înspre centrul istoric al Sibiului. Toate aceste spații comerciale urmează a fi deschise treptat, până în cursul lunii decembrie.

scara rulanta mall

Viitorul mall al Sibiului va avea două zone de aprovizionare, ambele din strada Socului, plus o a treia – ”o zonă de livrare rapidă” – din strada Lector. Cele 1.600 de locuri de parcare sunt amenajate pe subsol, dar și pe terasă și la mezanin, acestea din urmă (400 de la număr) fiind accesibile prin intermediul unui ”melc” amplasat în colțul dinspre podul Gării. Cei aproximativ 42.200 de mp de suprafață închiriabilă a noului mall reprezintă o investiție a fondului NEPI Rockcastle, cel care deține și complexul comercial din Șelimbăr.

mall gara santier 19 octombrie (14) mall gara santier 19 octombrie (13) mall gara santier 19 octombrie (11) mall gara santier 19 octombrie (9)

mall gara santier 19 octombrie (7) mall gara santier 19 octombrie (6) mall gara santier 19 octombrie (5) mall gara santier 19 octombrie (4) mall gara santier 19 octombrie (3) mall gara santier 19 octombrie (2) mall gara santier 19 octombrie (23)

mall gara santier 19 octombrie (22) mall gara santier 19 octombrie (21) mall gara santier 19 octombrie (20) mall gara santier 19 octombrie (19) mall gara santier 19 octombrie (18) mall gara santier 19 octombrie (17) mall gara santier 19 octombrie (16) mall gara santier 19 octombrie (15)

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

13 comentarii

Aling

Acum 4 ani

O asteptam pe veorica si pe cumpanasu la inaugurare!
Raspunde

chivuta din teleorman

Acum 4 ani

Viorica nu se imbraca cu porcariile din mallul vostru. Ea are haine de designer, nu de la Pull &Bear...
Raspunde

carcotasul de serviciu

Acum 4 ani

daca acest mll se numeste Promenada, celalalt de la Selimbar cum se numeste?
Raspunde

aimone

Acum 4 ani

ce furnicar va fi dupa...
Raspunde

Gigelizatoru'

Acum 4 ani

Sa vezi ce se mai "distreza" soferii :))
Raspunde

sibianul

Acum 4 ani

In sfarsit, magazin Levi's! N-am bani de masina, dar niste ;levisi tot imi iau!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

un sibian

Acum 4 ani

am serioase rezerve ca va fi gata pana in 14 nov 2019...poate 2020
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Ely

Acum 4 ani

Dacă munceau "localnici"... Nici în 2050 nu era gata... No ce atâta grabă.....
Raspunde

Babu

Acum 4 ani

Asta trebuia facut acum 5-8 ani in Sibiu si undeva in afara orasului. Altii mult mai slab dezvoltati ca noi si cu putere de cumparare net inferioara au malluri de acest gen de zeci de ani. Se baga tigai la deschidere???
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Ely

Acum 4 ani

Să le mulțumiți celor care lucrează aici că aveți Mall in Sibiu
Raspunde

sibian

Acum 4 ani

De ce sa le multumim? lucreaza cumva gratis?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus