X
Fodor, Cimpean, tarnu, maxim dezbatere cartierul arhitectilor DJ 106 C (92)

FOTO Transportul public va fi prelungit și în zona Cartierul Arhitecților. Pe un drum cu trei benzi

La începutul primăverii viitoare, drumul județean 106C va intra în lucrări de extindere la trei benzi de circulație, dintre care două pe sensul către Sibiu. Până la finalizarea lucrărilor (estimate la șase – nouă luni), Primăria Sibiu va definitiva demersurile de prelungire a liniilor de transport astfel încât acestea să ajungă până în dreptul străzii Ioan Berindei, din Cisnădie (la aprox. doi km distanță de Sibiu).

Prima dezbatere publică organizată pe tema infrastructurii din zona cartierului Arhitecților a pus față în față câteva zeci de cetățeni din Sibiu și Cisnădie și principalii reprezentanți ai administrației județene și a municipiului Sibiu. Astfel, la invitația președintei Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, la dezbaterea organizată luni după-amiaza pe tema lărgirii drumului județean 106C (care leagă Sibiul de Cisnădie prin dreptul cartierului Arhitecților) au participat și primarul Sibiului, Astrid Fodor, și adjunctul IPJ Sibiu, Lucian Tarnu, însoțit de șeful Serviciului Rutier, Bogdan Maxim. Proiectul lărgirii drumului județean a fost prezentat de Dan Lazan, din partea DP Cons SRL (societatea angajată de CJ Sibiu pentru această documentație). Din partea Cisnădiei, la dezbatere a participat arhitecta șefă din cadrul Primăriei, care mai degrabă a tăcut sau nu a avut răspunsuri la întrebările care i-au fost adresate.

Ionela Jula, arhitecta șefă a Cisnădiei, a participat și ea la dezbatere. Fără să aibă nimic de spus

Ionela Jula, arhitecta șefă a Cisnădiei, a participat și ea la dezbatere. Fără să aibă nimic de spus

Se fac trei benzi în ideea că vor urma patru

”Știm că este o zonă foarte aglomerată din punct de vedere al traficului, motiv pentru care de când am preluat mandatul ne-am concentrat să rezolvăm traficul în zonă”, și-a început Daniela Cîmpean prezentarea în fața celor adunați în sala de ședințe a CJ Sibiu.
Abia acum s-a putut demara procedura de lărgire a respectivului drum deoarece, din 2017, timp de mai bine de un an, s-a lucrat la reglementarea situației juridice a terenului, la întabulări, a justificat Cîmpean. Potrivit ei, drumul județean 106C urmează a fi lărgit la trei benzi între podul peste Seviș și intrarea în municipiul Sibiu. În viitor, drumul va fi lărgit la patru benzi, drept pentru care de pe acum podul peste Seviș va fi demolat și reconstruit la patru benzi.

Până atunci, însă, potrivit prezentării realizate de reprezentantul firmei care a întocmit DALI-ul de lărgire a drumului județean, acesta va ajunge să aibă trotuar pe partea cartierului Arhitecților, apoi pistă de biciclete de doi metri, separată de carosabil. Prin acoperirea actualelor șanțuri de pe marginea drumului, carosabilul va putea fi extins la trei benzi de circulație, dintre care două pe sensul de mers către Sibiu. Un trotuar tot de 1,5 metri lățime va fi amenajat și pe partea dreaptă a DJ 106C (sensul de mers dinspre Sibiu, partea cu Cimitirul municipal).

Cum ar trebui să arate, peste aproximativ un an, profilul Dj 106C, în dreptul cartierului Arhitecților

Cum ar trebui să arate, peste aproximativ un an, profilul Dj 106C, în dreptul cartierului Arhitecților

”Se va interzice virajul la stânga pe anumite sectoare de drum și vor fi amenajate două sensuri giratorii pentru întoarcere”, a explicat Dan Lazan. Practic, DJ 106C se intersectează în acest moment cu 27 de străzi pe partea stângă (sensul de mers înspre Cisnădie) și alte 14 drumuri pe partea dreaptă. Cum pentru aceste străzi laterale nu există benzi de stocare sau accelerare, virajul la stânga urmează a fi interzis pentru a nu bloca circulația. Cei care vor dori să intre pe o stradă conectată la sensul opus de mers vor trebui, prin urmare, să folosească două sensuri giratorii, propuse a fi amplasate la intersecțiile cu străzile Nicolae Ghica-Budești și Ion Berindei. Ambele străzi se află în cartierul Arhitecților. Prin intermediul giratoriului propus pentru str. N. Ghica-Budești, autoritățile județene au în vedere o legătură cu DN1: mai precis, pe str. Ghica-Budești să se ajungă în capătul prelungirii bd. Mihai Viteazul (zona Troiței), iar de acolo, mai departe, prin investiții realizate de Primăria Șelimbăr să fie prelungit drumul până în DN1. Referitor la acest plan, unul dintre participanții la discuții a atras atenția asupra faptului că str. Ghica-Budești este prea îngustă pentru a permite două sensuri de mers.

Primul sens giratoriu propus ar putea fi relocat

Primul sens giratoriu propus ar putea fi relocat

Celălalt sens giratoriu, de la intersecția cu str. Ion Berindei ar urma folosit și ca loc de întoarcere pentru autobuze.

Fodor: introducem sistemul de transport public

”O altă problemă foarte importantă este lipsa mijloacelor de transport în comun”, a arătat Dan Lazan, reprezentantul DP Cons SRL, la prezentarea soluțiilor de lărgire a DJ 106C. În viitorul apropiat – după cum promit autoritățile – lucrurile se vor schimba: lărgirea drumului județean prevede și amplasarea a patru stații de autobuz până la intersecția cu str. N. Berindei (câte două pe fiecare sens de mers).
Potrivit lui Astrid Fodor, până acum sistemul de transport public nu a putut fi extins din cauză că autobuzele nu ar fi avut loc de întoarcere. Odată cu instituirea unui sens giratoriu în capătul dinspre Cisnădie al cartierului Arhitecților, situația se schimbă, arată Astrid Fodor. ”Până când va fi gata drumul lărgit, până atunci noi ne vom reglementa problemele juridice între administrații, astfel încât Tursib-ul – sau vedem ce soluții găsim – să deservească acest traseu”, a arătat primarul Sibiului, Astrid Fodor.

Daniela Cîmpean și Astrid Fodor

Daniela Cîmpean și Astrid Fodor

Treceri de pietoni și pistă de biciclete

Prin refacerea drumului județean, în dreptul cartierului Arhitecților va exista o pistă de biciclete separată de trotuar, arată autoritățile. În plus, odată cu refacerea podului peste Seviș, pista de biciclete deja amenajată nu ar mai avea nevoie de actuala trecere de pietoni în zona fermei Seviș, pentru traversarea drumului județean: această traversare ar urma să se facă pe sub viitorul pod.
Pentru a nu crea puncte de fragmentare a traficului, reprezentanții CJ Sibiu propun ca pe întreg traseul studiat să nu fie amplasate treceri de pietoni.

Propunerile: giratoriu mutat și cel puțin o pasarelă

În cadrul dezbaterii publice numeroși participanți au venit cu propuneri și completări diverse proiectului înaintat de administrația județeană. Două dintre aceste propuneri par să fi avut și priză la autorități, care au promis că le vor analiza și – dacă este posibil – le vor implementa.

Prima ar fi mutarea primului sens giratoriu propus, cel de la intersecția cu str. N. Ghica-Budești. Și asta pentru că acesta ar fi prea departe de ieșirea din Sibiu, ceea ce ar obliga numeroase familii din cartierul Arhitecților, la întoarcerea acasă, să facă un ocol prea mare (deoarece virajul la stânga va fi interzis). ”Realitatea din teren este că până la strada Tiberiu Ricci sunt aproximativ 3.000 de locuitori în cartierul Arhitecților. Deci, primul sens giratoriu care e în dreptul str. N. Ghica-Budești e cam departe. Imediat după Euroil, pe str. Liviu Ciulei sunt 650 de familii, deci ar trebui să meargă mult până la Ghica-Budești pentru a întoarce înspre Sibiu ca să poată intra pe strada lor. Primul sens giratoriu ar trebui în dreptul V. Ispas”, a propus Lucian Hunyadi, președinte de asociație din cartierul Arhitecților.

Reprezentanții CJ Sibiu au arătat că mai multe sensuri giratorii nu pot fi amplasate, deoarece legislația prevede o distanță de minim 800 de metri între acestea.

Zeci de persoane au participat la întâlnirea cu autoritățile

Zeci de persoane au participat la întâlnirea cu autoritățile

Cea de-a doua propunere a vizat lipsa trecerilor de pietoni. O legătură pietonală ar fi, totuși, necesară, iar aceasta a fost propusă sub forma unei pasarele, cu rampe pentru persoanele cu dizabilități, care să fie amplasată în zona accesului în Cimitirul municipal din drumul județean.

Alte propuneri: bandă pentru autobuze, benzi reversibile

58% dintre locuitorii cartierului Arhitecților ar renunța la mașina personală dacă ar avea alternativa transportului public, a rezultat dintr-un sondaj realizat de cei care au întocmit documentația de lărgire a drumului județean. În acest context, o a treia bandă ar putea fi exclusiv folosită de autobuze, a fost de părere Virgil Popa, fost viceprimar al Sibiului, dar și unul dintre primii dezvoltatori imobiliari din cartierul Arhitecților. ”Eu propun ca a treia bandă să fie exclusiv pentru autobuze. Pentru că degeaba facem noi benzi și autobuzele rămân blocate acolo”, a spus Popa.

Adjunctul IPJ Sibiu, Lucian Tarnu, a adus în discuție și benzile de circulație reversibile. ”Dimineața avem o problemă cu intrarea în municipiul Sibiu, iar după-amiaza cu ieșirea. Sistemul de benzi reversibile ne permite să adaptăm infrastructura. Cu siguranță, treceri de pietoni la nivel nu trebuie să existe, ci fie supraterane sau subterane, pentru a nu mai crea conflicte în trafic de niciun fel”, a afirmat Tarnu, potrivit căruia acest sistem de benzi reversibile ar fi benefic și sistemului public de transport. Cel care a elaborat documentația pentru lărgirea drumului spune că, o astfel de soluție nu este fiabilă. ”Am studiat benzile reversibile, dar având în vedere multitudinea de drumuri laterale, acestea nu sunt fiabile”, a fost replica lui Dan Lazan.

Un cetățean a propus ca banda din mijloc să fie folosită exclusiv ca zonă de refugiu pentru virajul la stânga, pe modelul american.

Investiții cuplate

Lărgirea drumului județean la trei benzi ar urma să fie realizată în paralel cu lărgirea Căii Cisnădiei la patru benzi de circulație, pe teritoriul municipiului Sibiu. Mai precis pe porțiunea cuprinsă între intersecția cu străzile Gh. Dima și Rahovei și limita administrativă a orașului cu Cisnădia.
Pentru acest proiect, potrivit primarului Astrid Fodor, s-a renunțat la sensul giratoriu de la ieșirea din Sibiu. Iar intersecția semaforizată cu str. Siretului va fi una inteligentă, potrivit lui Ciprian Rațiu, cel care conduce Direcția Tehnică din cadrul Primăriei Sibiu. ”Era prevăzut un sens giratoriu, prin lărgirea la trei benzi nu am mai considerat oportun și va fi o intersecție semaforizată, de alt tip, inteligentă, cu senzori de trafic, care vor putea fi comandați și de șoferii Tursib: chiar când intră autobuzul în intersecție să se facă verde pentru a putea trece. Deci sunt soluții moderne pentru sectorul de drum respectiv la capitolul semnalizare”.

Viziunea celor care ne conduc asupra ”cuplării” Sibiului cu Cisnădia

Viziunea celor care ne conduc asupra ”cuplării” Sibiului cu Cisnădia. Sursa: DALI CJ Sibiu

De altfel, acest din urmă proiect de lărgire a Căii Cisnădiei a fost criticat de președintele unei asociații de proprietari din Sibiu. ”Din 2014, conform unui studiu, în acea zonă e depășit nivelul maxim de zgomot. Acum, prin lărgire, traficul va ajunge la exact cinci metri de imobile. Acea perdea naturală de copaci care există acolo și care mai oprește din zgomot va fi anulată. Deci se mută coada la geamurile noastre. Doamna primar, de ce nu ați făcut dezbatere și pe acest proiect? Din 17 sept am depus cerere și nu am primit niciun răspuns. Traficul se mută doar la geamurile noastre”, s-a adresat Alexandru Costea, administrației locale.
El a propus ca pe strada Rahovei să nu mai fie permisă parcarea mașinilor pe una dintre benzi, pentru fluidizarea circulației.

Când?

16,6 milioane de lei este valoarea estimată a lucrărilor de construire și montaj, potrivit DALI-ului elaborat de DP Cons SRL. Termenul de realizare a lucrărilor este de nouă luni, dar Daniela Cîmpean crede că un constructor bun va putea lucra și mai repede. ”Dacă azi definitivăm discuțiile, joi vom aproba indicatorii tehnico-economic, apoi dăm drumul la achiziția proiectării cu execuției împreună. Proiectarea să fie executată pe perioada iernii, iar apoi să dăm drumul la lucrări. În șase luni, un constructor bun poate definitiva lucrările. Dacă nu, mai vedem. Dar asta nu depinde de noi. Cei care fac proiectul tehnic au de definitivat și soluțiile alternative”, a declarat Daniela Cîmpean.

În ce privește celălalt proiect legat de acesta, lărgirea Căii Cisnădiei pe teritoriul municipiului Sibiu, aici contractul de lucrări ar urma semnat în aproximativ două săptămâni, a anunțat primarul Sibiului. Dar lucrările vor începe abia în primăvara anului viitor.

Foto: Silvana Armat

cimpean dezbatere cartierul arhitectilor DJ 106 C (74) tarnu dezbatere cartierul arhitectilor DJ 106 C (68) popa dezbatere cartierul arhitectilor DJ 106 C (60) dezbatere cartierul arhitectilor DJ 106 C (55) dezbatere cartierul arhitectilor DJ 106 C (47) Dan Lazan dezbatere cartierul arhitectilor DJ 106 C (45) dezbatere cartierul arhitectilor DJ 106 C (3) CJ dezbatere cartierul arhitectilor DJ 106 C (6)

 

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

25 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Doru

      Chill, banii primariei tot ii va sifona unul sau altul, asa ca nu ar trebui sa fie nicio problema…
      Investitia asta o va face probabil CJ, daca nu puteai dormi de grija banilor sibienilor…

      • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Participant

    Primăria din Cisnădie nu a făcut absolut nimic ptr cetățenii care locuiesc in acel cartier.
    Acum CJ se străduiește sa găsească soluții și se zbate ptr oamenii de acolo!
    Felicitări ca ați reușit sa adunați toții factorii și specialiștii la aceiași masa și sa i invitați sa vorbească!
    E bine ca se lărgește platforma drumului…e bine ca sa se facă sisteme de monitorizare a traficului… sa se facă benzi reversibile… etc

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      eu

      Subscriu .Primarul Cisnadie – nu a facut nimic pentru locuitorii din acest cartier , nu a respectat legea, nu a respectat PUZ-ul aprobat de Consiliul local Cisnadie si avizat de Consiliul Judetean Sibiu,. Era obligatoriu sa participe la sedinta. Este ocupat sa gaseasca raspunsuri la acuzatiile care i se aduc in cele 4 articole din Saptamana financiara sau chiar nu il intereseaza de locuitorii din Cartierul Arhitectilor? La dialogul precedent pe care l-a avut cu reprezentanti ai institutiilor din Sibiu, a avut un comportament nedemn de un primar european , si a demonstrat si atunci ca nu doreste sa se implice si sa actioneze in favoarea cetatenilor din acest cartier.Revoltator..Arhitecta din Cisnadie prezenta la dezbatere a facut trimitere tot la primar care ar fi trebuit sa si raspunda.

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    lll

    “legislația prevede o distanță de minim 800 de metri între acestea” dar intre sensul giratoriu dintre Coposu-Constitutiei+Oberth si (noul) Oberth-Fabricii…?

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Eu

      Probabil e vorba de drum drept, care se intersecteaza cu strazi de prioritate inferioara(drum judetean cu drum local)nu de intersecții de acelasi rang

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Biciclis

      Conform Companiei Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere, densitatea intersectiilor de pe o artera de circulatie se determina in functie de viteza de circulatie si in functie de clasa functionala a arterei. Astfel, pe o artera locala (Coposu, Constituiei, Oberth…), la o viteza reglementata < 60 km/h, distanta minima intre giratorii este de pana la 200 m.

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Din Cristian in Cisnadie doar cu ocazia.

    Administratia publica are in frunte oameni fara viziune. Efectiv, ei (Sibiu, Cisnadia, Selimbar, Cristian) NU POT CONCEPE proiecte trainice. Sunt limitati din punctul acesta de vedere. Sa construiesti haotic blocuri si case si apoi sa vezi pe unde scoti camasa cu infrastructura si transportul. Cum se poate asa ceva?! Sa stai la masa cu vecinul si sa nu ajungi la un consens. Pentru ca sunteti toti tari de cap si vi se incinge procesorul doar la gandul de ZONA METROPOLITANA !!! In atatia ani sa nu vi sa vorbesti despre un sistem care sa integreze serviciile publice…?! Absurd. Penibil.
    E nevoie de altceva. Azi maine vin si alegerile de locale. Daca nu cascam ochii, ne vom merita soarta.

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    S

    No bine ca se vorbesc idei acum când e construit cartierul (ok, se va mai mari). Da înseamnă că data viitoare când se mai construiește un cartier din asta pe lângă Sibiu o sa știe toată lumea de la început ce e de făcut și la ce sa se aștepte.
    SUNT IRONIC!! Haha. Sigur.

  8. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Alzara 1918

    Soluția este evidentă : extinderea intravilanului Sibiu până la râul Seviș , mutarea stației transformator electric de la “Ciresica” dincolo de râu ( cu recuperarea terenului ocupat de linia 110KV pentru sosea pe 4 benzi ) și înglobarea Selimbarului .
    In timpul ll organizarea Zonei Metropolitane Sibiu .

  9. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Jazz

    Ar fi bine să se prelungească transportul în comun și la Șura Mare. Mai este doar un km de la Viile Sibiului (unde este autobuz) pana la Șura Mare. Sunt sigur că s-ar gasi o soluție daca in alte direcții se poate.

  10. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Iooo

    Interesant este ca cel care este responsabil de haosul creat in aceasta zona a lipsit. El si-a facut treaba, acum altii sa rezolve ce a facut el de capul lui.
    Ar fi fain sa ne fie prezentat primul PUZ al acestei zone in care erau planificae parcuri, scoli gradinite, intre timp s-a construit doar haos.
    Cu siguranta o sa mai discutam despre acest subiect si in viitor. Deja trebuie planificate alternative pentru intrarea in oras din aceasta zona poate, pe Ostirii, pe Mihai Viteazu, DN1si binenteles, alte strazi mai largi care sa colecteza traficul de pe stradute.
    “58% dintre locuitorii cartierului Arhitecților ar renunța la mașina personală dacă ar avea alternativa transportului public”
    Am mai spus, pana nu vor fi scoli si gradinite in zona, nu se va inghesui lumea sa mearga cu autobuzul. Sunt curios cati cetateni care stau in fundul stradutelor o sa vina pana in statia de autobuz, mai ales iarna sau cand ploua.

  11. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    mihai

    Iar sterg panza de paianjeni de pe dosarele cu zona metropolitana, tren metropolitan, viata in cartiere, parca vad ca descopera si autobuzele electrice…
    De ce? SE APROPIE ALEGERILE 😉 si, de exemplu, multi locuitori din cartierul asta au buletine de Sibiu.

  12. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    eu

    PUZ-ul pentru acest cartier a fost aprobat prin HCL 12/2006 si avizat de Consiliul Judetean Sibiu. Era reglementat ca zona rezidentiala cu case individuale P+1, P+2 ( 603 locuinte), si cu obiective de utilitate publica: scoala, gradinita, cinematograf,agentie CEC, locuri de joaca pentru copii, spatii verzi, spatii comerciale.Primaria refuza constant sa il publice pe site, ingradind locuitorilor accesul la informatii de interes public sau pentru a nu se constata nerespectarea legislatiei in vigoare in emiterea autorizatiilor de constructie.Cum sa nu respecti PUZ-ul aprobat conform legii, cum sa emiti autorizatii de constructie pentru blocuri ( cu 24,35,50 apartamente) in zona de case individuale si colective mici conform PUG?.Poate institutiile statului, abilitate sa cerceteze aceste abuzuri , se vor autosesiza.

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      eu

      Asociatia pentru Dezvoltarea Cartierului Arhitectilor a solicitatprimariei Cisnadie , prin adresa14914/06.11.2018, sa publice pe site documentatiile de urbanism PUG aprobat prin HCL 14/2000, PUG aprobat prin HCL 238/2015, PUZ aprobat prin HCL 12/2006.
      In data de 16.11.2018 primaria a dat urmatorul raspuns: PUG/2000 cu RLU aferent se pot consulta la sediul primariei deoarece plansele sunt in format mare si nu au posibilitatea de a le scana sau printa.Referitor la PUZ aprobat prin HCL 12/2006, acesta va fi publicat pe site in cel mai scurt timp.
      A trecut aproape un an si pe site nu a fost publicat decat PUG/2015 cu RLU aferent, Plansele au aceeasi marime ca si PUG/2000 si s-au putut publica.PUZ nu a fost publicat nici pana in prezent.
      Este important a se publica Regulamentul local de urbanism aferent PUG aprobat prin HCL 14/2000 , deoarece PUZ-ul intocmit in 2006 detaliaza prevederile acestui PUG. Odata cu noul PUG/2015 s-a aprobat si prelungirea valabilitatii PUZ aprobat prin HCL 12/2006 pentru acest cartier( art. 2 din RLU aferent PUG).Este evident ca acesta a fost ignorat, si la fel de evident este motivul pentru care nu se publica documentatiile solicitate.
      Cine il poate obliga pe primar sa le publice?

  13. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    calator

    Sa credem ca un decident va gandi ceva inteligent cu transportul public ? Cu TURSIB ? Ha Ha Vor prelungi linia 11 cu acelasi numar de autobuze si vor spune ca au rezolvat problema. Apoi de la a doua statie nu se va mai putea urca nimeni in autobuz. Si au rezolvat tot Sibiul . Este nevoie sa se gandeasca un sistem de transport public inteligent , in concordanta cu dezvoltarea orasului si cu locurile de studiu si de munca a cetatenilor. Acum e un dezastru.

  14. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  15. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Dan

    Primăria Cisnădie ar trebui să se ofere să cumpere minim 5 autobuze în numele Tursib, pentru a deservi noua linie și să o aducă până în centrul Cisnădiei/stadion. Acum nici doi ani, Șelimbărul s-a oferit să facă o achiziție pe cheltuiala lor pentru a contribui astfel la o linie comună, dar le-a fost refuzată oferta pe motiv că nu se poate extinde linia internă în afara granițelor orașului, fără zonă metropolitană, deși căpătul de linie actual este la Shopping City. La Cisnădie aparent se poate, deci măcar să contribuie și ei cu un dosar de atragere a fondurilor europene pentru 5-10 autobuze în nume propriu. În cazul Șelimbărului trebuie pusă presiune pe locuitori, în vederea înglobării acestei comune ca și cartier, deci nu ne intereseaza parteneriatele care să soluționeze problemele de trafic, sau?

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Dan

      Tursib este o societate pe acțiuni, iar la orice societate pe acțiuni, o primărie de ex poate deveni acționar dacă aduce capital (cumpără acțiuni) chiar și sub formă de bunuri materiale ( în cazul de față autobuze) în patriomoniul societății. Ar fi atât de grav să obțină și primăriile învecinate acțiuni de 3-5% la o societate de transport public?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact