Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
20°C

Dan Barna, candidatul USR PLUS la Președinția României, vrea o economie fără birocrație și să nu mai fie impozitată sărăcia

Dan Barna, candidatul USR PLUS la Președinția României, vrea o economie fără birocrație și să nu mai fie impozitată sărăcia

Dan Barna, candidatul Alianței USR PLUS la alegerile prezidențiale, consideră că președintele României trebuie să aibă pârghiile prin care să se poată asigura că statul își îndeplinește obligația constituțională de a lua măsuri de dezvoltare economică și protecție socială de natură să asigure cetățenilor un nivel de trai decent. În acest scop, Dan Barna propune extinderea situațiilor în care președintele poate participa la ședințele de guvern, înființarea unui organism consultativ care să furnizeze președintelui informații reale despre starea economiei, dar și șase obiective majore de politică economică.

În acest moment, președintele nu are un rol important în politicile economice ale statului și nici pârghiile prin care să se asigure că statul își îndeplinește obligațiile constituționale față de cetățeni. Dan Barna consideră că acest lucru este o greșeală și propune extinderea situațiilor în care președintele poate participa la ședințele de guvern, astfel încât să fie incluse ședințele în care se discută și se adoptă bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale.

O a doua pârghie prin care președintele se poate implica în marile dezbateri privind direcțiile de dezvoltare ale țării o constituie înființarea Consiliului pentru Dezvoltare. Organism consultativ, alcătuit din reprezentanți ai principalelor confederații patronale, asociații profesionale și sindicate, reprezentanți ai mediului academic și ai societății civile, acesta va avea rolul de a-i furniza informații reale despre starea economiei și, împreună cu președintele, va face recomandări celorlalte instituții cu atribuții în economie. Nu în ultimul rând, Consiliul pentru Dezvoltare va avertiza cu privire la eventuale politici economice care afectează stabilitatea economică a țării.

Alianța USR PLUS și-a stabilit șase obiective majore de politică economică, începând cu reducerea poverii fiscale pe salarii, responsabilitate fiscală și o administrare mai eficientă a taxării. „Voi folosi legitimitatea și puterile constituționale ale funcției prezidențiale pentru a opri orice derapaje iresponsabile în ceea ce privește bugetul public. Incompetența statului nu este un motiv pentru a crește birurile asupra populației. Voi insista pentru un cadru fiscal mai suplu, inclusiv prin eliminarea taxelor pe muncă în primii ani pentru tinerii aflați la începutul activității profesionale și eliminarea taxelor pe salariul minim. România trebuie să devină o țară în care să ne fie mai ușor să muncim, nu să fim penalizați cu taxe absurde atunci când o facem. Cred cu tărie că astfel vom avea locuri de muncă bine plătite, iar românii nu vor mai pleca în alte țări să le caute”, declară Dan Barna, candidatul USR PLUS la președinție.

Un antreprenoriat ușor și fără birocrație este un alt obiectiv al lui Dan Barna, iar viziunea acestuia este ca România să devină o țară cu adevărat deschisă concurenței, o țară în care românilor să le fie ușor să întreprindă, nu să-și piardă timpul luptând cu birocrația inutilă a statului. Pentru aceasta este nevoie de debirocratizarea activității economice printr-o legislație prietenoasă și modernă.

Și în ceea ce privește transformarea digitală a României, președintele poate și trebuie să aibă un cuvânt de spus, iar Dan Barna se angajează în fața românilor că va depune toate eforturile pentru ca România să ajungă în primele 10 țări din Uniunea Europeană în materie de inovare și digitalizare.

Aderarea la euro reprezintă un alt obiectiv major de politică economică pe care Dan Barna și-l asumă în numele Alianței USR PLUS. „Absența României din cercul interior al dezvoltării economice din Uniunea Europeană contribuie la adâncirea decalajelor, întârzie creșterea prosperității cetățenilor și perpetuează imaginea nemeritată de țară la marginea Europei. Mă voi asigura de existența unui dialog eficient și în interesul cetățenilor între BNR, Guvern și partenerii sociali privind armonizarea politicii monetare cu cea fiscală”, declară candidatul USR PLUS la președinție.

Un alt obiectiv major de politică economică, energie curată pentru România viitorului, va fi îndeplinit prin exploatarea noilor rezerve descoperite de gaze naturale, cu respectarea strictă a standardelor europene de mediu. Această resursă va genera avantaje economice, va spori gradul de securitate energetică și va consolida rolul României de pilon de stabilitate al Flancului Estic.

Nu în ultimul rând, în privința tranziției energetice, al șaselea obiectiv major de politică economică, Dan Barna va susține atingerea obiectivelor climatice pentru anul 2030, lucru care poate fi realizat prin investiții consistente în modernizarea sectorului energetic.

„Pe scurt, asta este ceea ce ofer românilor, alături de Dacian Cioloș, propunerea USR PLUS pentru funcția de premier. Economie fără birocrație, care să ofere locuri de muncă bine plătite prin reducerea poverii fiscale. Oprim impozitarea sărăciei. Antreprenoriatul trebuie sa fie simplu pentru toată lumea și munca cinstită trebuie răsplătită”, precizează Dan Barna.

Vedeți cele 10 proiecte pentru România ale lui Dan Barna, candidatul Alianței USR PLUS la Președinția României:

www.danbarnapresedinte.ro/zece_proiecte_pentru_romania

Alianța  USR PLUS Sibiu

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

1 comentarii

Leonard

Acum 4 ani

Toti veniti cu proiecte de 29 de ani ! Atatea proiecte ati pus pe masa si nu ati demarat niciunul. Tot Presedintele Klaus Iohannis va iesi inca din primul tur ca sa nu mai tot cheltuim atatia bani cu sectiile de votare. Asa este normal sa se intample. Eu cred ca Rolul Presedintelui a fost diminuat si Prim Ministru are prerogativele cele mai multe. Cred ca ne vom intoarce in trecut si Presedintele va primi din nou puteri sporite. Dar, asta ar insemna mai mult stres si nu cred ca ar fi pe plac viitorilor Presedinti. LIFE IS GOOD IN COTROCENI... Viata este buna la COTROCENI...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus