Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
9°C

Interviu cu chirurgul sibian Ciprian Tănăsescu: „Suntem la nivel mediu”

Interviu cu chirurgul sibian Ciprian Tănăsescu: „Suntem la nivel mediu”

Chirurgul sibian Ciprian Tănăsescu, parte componentă a echipei Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu este, la 45 de ani, un medic premiat care se află într-o continuă specializare. Deținătorul primei clinici private de chirurgie, la Sibiu, specializat pe chirurgie generală și oncologie, Ciprian Tănăsescu se ocupă în prezent și de formarea rezidenților care trec prin Spitalul Județean Sibiu.

Am stat de vorbă cu Ciprian Tănăsescu despre nivelul la care se află chirurgia sibiană la momentul actual, necesitatea construirii unui spital nou, precum și motivele care l-au determinat să se întoarcă în țară deși ar fi putut avea o carieră înfloritoare în Franța.

De ce ați ales medicina și de ce apoi chirurgia?

Bunicii mei amândoi au fost medici – bunicul ginecolog și bunica medic pediatru. Inițial nu am crezut că o să fac medicina, însă când am fost prima dată într-un spital am simțit că asta este exact ceea ce mi se potrivește mie. Ulterior am făcut Liceul Lazăr, care pe vremea aceea nu avea treabă cu medicina, dar pe măsură ce trecea timpul nu mi-am putut scoate din minte medicina, așa că asta am decis într-un final să fac.

De ce am ales chirurgia? În viață am făcut tot ce mi s-a părut mai greu și din toate specializările prin care am trecut m-a fascinat profesorul Zeno Popovici, academician acum, post mortem. M-a fascinat prin atitudinea lui, prin cultura lui, prin toate calitățile lui și mai ales din postura de chirurg. Așadar, am decis că o să fac chirurgia când eram în anul trei de facultate. Încă de atunci am început să îl însoțesc, să stau cu el de dimineața până seara în spital, ulterior, la rezidențiat urmând chirurgia. Încă din primul an de rezidențiat am și dat examen pentru postul de preparator universitar, cum se numea pe vremea aceea. Am luat examenul și am rămas lângă dânsul (n.r. Zeno Popovici) în continuare.

Aveți un CV cu multe pagini, plin de realizări și mai ales specializări. Se încheie vreodată pregătirea unui medic?

Toată lumea știe că în medicină nu se termină niciodată învățatul. Nu poți să faci chirurgie la un nivel înalt, dacă nu te specializezi permanent. În fiecare an apare câte ceva nou. Acum, cu tehnica și toată aparatura nouă care apare, dacă nu te modernizezi și nu te pui la punct, rămâi în urmă. Chiar anul trecut am făcut o specializare la București în chirurgia cu sisteme mecanice de anastomoză. Acestea sunt niște staplere, aparate care ne ușurează munca – în loc să coasem noi cu mâna, ele vin cu un sistem de capse care cos intestinele cap la cap. După ce am făcut această specializare, dintr-o dată, cu ajutorul spitalului care a cumpărat aceste staplere, chirurgia a devenit un pic mai ușoară și cu mai puține complicații în cea digestivă.

Tot anul trecut am terminat o specializare în chirurgia oncologică, care mă pasionează acum. În general, operez mai mult cancere. Anul pe care l-am făcut la Institutul Oncologic de la București mi-a folosit iarăși foarte mult, în sensul că am văzut ce înseamnă chirurgia la nivel înalt în cancere, ceea ce vrem să facem și noi aici.

Revenind la întrebare, nu știu dacă procesul de învățare se oprește vreodată. Din păcate, deși medicina avansează și boala avansează odată cu ea. Când eram student, în zece saloane câte avea secția, aveam un singur pacient cu cancer. Acum nu este salon în care să nu avem un pacient cu cancer. Al doilea lucru trist este vârsta la care apare cancerul. Înainte făceam după 50-60 de ani colonoscopie, acum după 40 de ani, după părerea mea, e obligatoriu să faci o colonoscopie pentru că la 40-45 de ani este destul de frecvent cancerul digestiv.

tanasescu (4)

De ce ați rămas în țară?

Când am terminat ultimul an de rezidențiat am plecat din țară. Am fost hotărât să rămân în Franța, am stat un an acolo la un spital construit de Uniunea Europeană, am lucrat, dar nu m-am putut acomoda din punct de vedere social – permanent mi-a fost dor de țară. Aveam toate condițiile, eram angajat, fără nicio problemă, dar am zis că trebuie să mă întorc în țară să aplic ce am învățat acolo. Asta am și făcut, am venit în România și am deschis primul cabinet privat de chirurgie.

În Franța am învățat ceva ce aici încă nu se aplică, o altfel de abordare a pacientului și eu cred că la acest capitol am avea mult de câștigat în ochii pacienților. Acolo există o apropiere mult mai mare față de pacienți, trebuie să le inspiri încredere, să vină cu gândul că tu îi poți salva. Medicul se prezintă, cere voie să examineze persoana. Aici e o nebunie întreagă, omul nici nu știe cine îl examinează, dacă e medic, dacă e brancardier... Mai avem mult de lucru la relația medic-pacient, lucru pe care încerc să îl transmit și studenților mei.

Pentru că tot a venit vorba de pacienți, aș vrea să vă întreb: cât de împământenită este ideea că pacientul trebuie să ofere „atenții” prin spital, ca să aibă parte de un act medical de calitate?

În ultima vreme a scăzut foarte mult numărul cazurilor de acest fel, dar este un fenomen greu și pentru medici. E dificil să te plimbi pe coridor și ți-e frică să nu cumva să se apropie de tine un pacient sau un aparținător și să îți dea ceva. Cred că este o problemă și de partea medicilor care au acceptat chestia asta în anumite perioade, dar și de partea pacienților care nu pot să accepte ideea că nu vrem nimic de la ei și se gândesc că nu accepți bani sau cadouri pentru că pacientul nu are șanse sau pentru că operația nu a reușit. Nu trebuie să dea nimic pentru că totul se rezolvă foarte bine fără și cred că situația aceasta va dispărea treptat, dar cred că trebuie să fie un efort de ambele părți.

Cum este munca cu rezidenții? Vin direct cu gândul de plecare din țară sau mai reușiți să îi convingeți și mai ușor să rămână?

Am avut o promoție în urmă cu trei ani în care din șapte rezidenți cinci au plecat în Anglia și nu ca să lucreze pe post de chirurgi, ci ca să lucreze ca medici generaliști, unde nu își practicau meseria pentru care s-au pregătit atât de mult. De când au crescut însă salariile pe sănătate, de la noi nu a mai plecat nici un medic rezident.

În ceea ce privește deschiderea spre chirurgie, fiecare generație spune despre generația ei că a fost mai bună. Mi se pare totuși că tinerii din ziua de azi sunt mai superficiali, dar sunt și medici foarte buni, rezidenți foarte implicați care își doresc chirurgie și în ei ne punem baza. Ca o noutate pot spune că de la an la an numărul fetelor care aleg chirurgia este tot mai mare, dar nu prea pot să explic neapărat acest fenomen. Dacă la începuturile mele în medicină chiar ne miram să vedem câte o fată pe chirurgie, acum numărul femeilor depășește cu mult numărul bărbaților.

La ce nivel se află chirurgia sibiană, comparativ cu restul țării?

Din punct de vedere al chirurgiei generale cred că ne aflăm la nivel mediu. Nu pot să spun că ne aflăm la nivel înalt, poate și pentru că până acum nu am fost așa de dotați. Acum au început investiții mai mari, a fost și Summit-ul când s-au achiziționat laparoscoape noi, avem și sistemele mecanice de anastomoză despre care vă vorbeam. Părerea mea este că ar trebui să operăm mai mult laparoscopic ca să ne ridicăm. Clujul, Bucureștiul, Timișoara, cam de zece ani au început să facă ceea ce noi am început să facem cam de un an, deci nu pot să spun că suntem la cel mai înalt nivel, dar avansăm.

Tocmai de aceea vom avea la sfârșitul lunii o conferință pe chirurgie, în cadrul căreia am invitat toate universitățile importante din țară, ca să vedem ce mai avem de învățat și tocmai pe ce loc ne aflăm.

Cât de mult vă încurcă infrastructura actualului spital, clădirea aceasta veche care se schimbă în mod constant? Cât de necesară este construirea spitalului nou?

Categoric acest spital, cum este acum, este greu de manageriat. Faptul că este sistemul acesta pavilionar și pacienții de pe alte secții, ca să vină pe chirurgie sau invers, trebuie duși pe afară sau pe diferite coridoare, indiferent de timpul de afară, este foarte greu și pentru ei, dar și pentru noi. Avem nevoie de un spital nou, nu știu dacă o să-l prind eu vreodată, dar avem nevoie mai mult ca orice de o clădire nouă. Aceasta este problema dintotdeauna, de când am venit eu în acest spital cel puțin. Se fac eforturi permanente de amenajare, renovare, dar se repară ceva și se strică altceva.

Pacienții trebuie să beneficieze de condiții mult mai umane și noi să avem șansa să ne facem munca mult mai bine.

tanasescu (1)

Aveți o carte premiată. Ce puteți să ne spuneți despre asta?

Este o carte la care am muncit împreună cu o echipă de medici din mai multe specializări și se referă la cancerul de sân. În situația noastră, la tehnologia de acum și la descoperirile constante, cancerul de sân poate fi vindecat, dacă îl diagnostichezi la timp, dacă faci tratamentul oncologic corect, radioterapeutic, dacă ai un medic histopatolog bun care să îți pună exact diagnosticul și să îți spună ce tip de cancer este, în fine, dacă este operat bine și la timp, se poate vindeca fără probleme.

Deja avem pacienți operați de 10-12 ani care nu mai au nici o problemă, sunt scoși din tratament, mă întâlnesc cu ei pe stradă și sunt foarte fericiți și am scris și în carte despre ei. Tocmai de aceea am și zis că trebuie să scriem o carte despre activitatea noastră legată de acest cancer, mai ales că avem o experiență atât de vastă.

După ce am făcut lansarea am aflat de la București că este propusă pentru premiere și deja a doua zi mi s-a spus că a fost premiată și am primit diploma de „Apariția remarcabilă a editurii medicale” din acest an.

Cum reușiți să combinați toate aspectele carierei dumneavoastră cu viața de familie?

Aceasta este una din nemulțumirile mele din punct de vedere social, faptul că nu mai am așa mult timp pentru familie. Am încercat să compensez împărțirea timpului meu între spital, facultate și studenți și mediul privat prin renunțarea în favoarea altor colegi la anumite îndatoriri. Am renunțat la gărzi, lucru pe care mi-l pot permite prin deținerea titlului de conferențiar, gărzi preluate de colegi tineri, cu multă dorință de muncă și afirmare. Nemaifăcându-le, am reușit să îmi eliberez weekend-urile pentru familie.

Lipsa gărzilor se simte și la salariu?

Categoric. Gărzile au un stimulent financiar foarte bun acum, dar am preferat să renunț la banii din gărzi și să dedic mai mult timp familiei.

Ați avut vreun caz până acum care v-a marcat cariera?

Au fost multe, dintre ele au apărut câteva și în presă, dar cel care m-a marcat cel mai mult a fost de pe vremea când eram tânăr specialist. Într-o gardă a venit o femeie care fusese pasagerul din dreapta al unei mașini care a intrat într-o căruță cu un lemn destul de mare în ea. Bucata aceea de lemn a intrat prin parbriz, i-a străpuns femeii plămânul și ficatul și i-a ieșit prin posterior. A fost adusă de echipajul SMURD în urgență și ceea ce au făcut ei atunci foarte bine a fost că nu au scos lemnul din pacientă, ci i-au tăiat marginile și au adus-o așa. Recunosc că în momentul în care am văzut-o în urgență și mi-am dat seama de gravitatea cazului, femeia fiind lucidă și vorbind, am avut emoții foarte mari. Am intrat în operație, împreună cu doi medici rezidenți și cu o echipă foarte bună de la reanimare, a durat șase ore, am intrat și în torace, i-am rezecat o parte din plămân, apoi în abdomen, am rezecat o parte din ficat, am cusut mușchiul diafragmei care era între ficat și plămân, am reușit să scoatem bucata de lemn și acum femeia este foarte bine. După doi ani a și născut și m-a invitat la botez.

Acela a fost unul din cazurile care mi-a rămas în minte.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

6 comentarii

Ion Ionescu

Acum 4 ani

Omul zice adevarul, cam in toate Sibiul e de nivel mediu raportat la Cluj, Iasi, Timișoara sau București. Ne bucuram cand suntem superiori Muresului sau Slatinei, dar asta e o palida consolare.
Raspunde

habarnam

Acum 4 ani

Tipic, romanii sunt ce ma buni, cei mai destepti, cu cele mai multe realizari, multe diplome, multe cursuri.... romanu nu e roman daca nu stie el tot si nu e "miezul" Daca e sa mergi in spital te crucesti. Am avut pe cineva internat la neurologie pt AVC, si medicii pur si simplu se contraziceau intre ei. Profesionalizm ZERO, interes ZERO, desteptaciune, mandrie si umilire MAXIMA.
Raspunde

Vasile Ralea

Acum 4 ani

Este un noroc pentru pacientul care este operat de medicul Tănăsescu...Inainte de a fi mefic specialist este un OM plin de omenie! Si asta este sedativul cu care pacientul intra in operstie; va fi operat de un medic plin de omenie! Toata stima si respectul pentru doctorul Ciprian Tanasedcu
Raspunde

Gogosi Frumos Colorate

Acum 4 ani

Suntem in preistorie atata vreme cat unii ca Dr. Coman opereaza orice prinde, refuzand sa vada ca la Cluj se opereaza tiroide cu metode excelente sau la Timisoara se opereaza soldul prin metode minim invazive. Suntem prea ingamfati sa intrebam in stanga sau in dreapta daca au aparut si altfel de bristurie?
Raspunde

pacientul englez

Acum 4 ani

Apropiere de pacient? da de unde!
Raspunde

geluIl

Acum 4 ani

Il cunosc foarte bine pe Dl doctor,un om deosebit,iubitor de viata nu doar pentru el ci si pentru pacientii sai. Stiu ca-si doreste foarte mult sa preia si conducerea facultatii de medicina din Sibiu care nu functioneaza foarte bine cu actuala conducere. Cred ca il ajuta Domnul sa mai regleze si problemele din invatamantul medical,( sa-l opereze) cu expertiza ce o poseda. Doamne da sa reuseasca!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus