Deși cu doar o săptămână în urmă pompierii s-au luptat mai bine de 2 zile să stingă un incendiu izbucnit în pădurea Măgura, alături de voluntari cetățeni și reprezentanți ai ocoalelor silvice din zonă, se pare că oamenii nu au învățat nimic din incident. Un nou foc aprins și lăsat nesupravegheat a dus la izbucnirea unui incendiu care a fost stins, din fericire, într-un timp mai scurt.
Actualizare. Incendiul a fost lichidat. Au ars aproximativ 200 metri pătrați de litieră, cauza probabilă de izbucnire a incendiului fiind focul aprins în spații deschise, transmite slt. Alina Voina, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu.
Știre inițială. Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru situații de urgență Sibiu au intervenit pentru stingerea unui nou incendiu în zona pădurii Măgura. Incendiul se întinde pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați.
În acest moment, incendiul a fost localizat și se lucrează pentru lichidarea acestuia. La fața locului intervin în sprijin și reprezentați ai Ocolului Silvic și voluntari din cadrul SVSU Cisnădie.
În urmă cu o săptămână un alt incendiu mistuia patru hectare din zona pădurii Măgura. După mai bine de 48 de ore incendiul a fost stins cu ajutorul mai multor persoane, pompieri, pădurari, enduriști și localnici.
Știrea se actualizează.
Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim
2cents
Chiar nu putem prinde cateva exemplare pentru a le pedepsi exemplar? Trebuie verificati proprietarii terenurilor de unde a pornit incendiul.