X
vafe micile afaceri10

Doi sibieni pregătesc vafe belgiene în stil românesc, într-o rulotă

După ce Maria Juca a învățat rețeta pentru vafe belgiene la locul de muncă, iar Iulius Savin a petrecut un timp chiar acasă la mama lor, în Belgia, au decis că afacerea potrivită pentru ei ar fi tocmai aceasta – să gătească și să vândă vafe. Și nu oricum, ci într-o rulotă cu care se plimbă pe la festivalurile din Sibiu și din restul țării.

Maria și Iulius s-au împrietenit atunci când erau în facultate. Atunci când sibianul, care acum are 25 de ani, a descoperit după Erasmus că Belgia este o țară care îl atrage nespus, s-a mutat cu întreaga familie acolo, iar Maria, acum în vârstă de 27 de ani, a rămas la Sibiu să urmeze cursurile unui program de master. Au păstrat legătura și adesea își povesteau diferite întâmplări. Atunci când Maria i-a povestit lui Iulius că a descoperit o rețetă delicioasă de vafe, iar el i-a spus că a gustat desertul în Belgia și a fost impresionat de el, au decis că vafele belgiene, dar reinterpretate, trebuie să ajungă și la Sibiu. Așa s-a născut rulota cu delicii în formă de spic, Smaak SB.

„Noi am fost colegi de facultate. Am mai ținut legătura, eu, din întâmplare sau nu, lucrez pentru niște belgieni și de acolo am aflat despre acest concept și am învățat rețeta, iar Iulius a muncit o perioadă în Belgia unde a văzut de asemenea vafele acestea, mai ales în spic de grâu, și i-au plăcut. Așa că am zis de ce să nu aducem asta și la noi”, povestește Maria.

vafe micile afaceri5

De la vorbe până la fapte a durat însă o vreme. Discuțiile au început în 2017, dar banii de care aveau nevoie lipseau. „Am făcut un calcul și era o sumă destul de mare pe care să o acoperim, așa că am decis să așteptăm. Maria, fiind la master, a aflat despre un program cu fonduri europene – Start-up Hub – și am decis să aplicăm. Am venit în țară pentru interviu, am avut un feedback pozitiv, așa că m-am întors acasă”, își amintește Iulius.

vafe micile afaceri13

O investiție de peste 20.000 de euro

Din fericire, banii primiți prin programul cu fonduri europene au fost îndeajuns de mulți încât să pună afacerea pe picioare. Deja chiar au participat la câteva evenimente în Sibiu și la unul în Cluj, iar în decembrie urmează un altul acasă.

„Am participat la FIFI Fest și Zilele Vecinătății în Sibiu, apoi la Street Food Festival de la Cluj. Totul este făcut natural, fără pre-mixuri, în rulotă, pe loc, iar oamenii sunt încântați. Am avut parte de răspunsuri pozitive peste tot până acum și ne bucurăm mult”, spune Iulius. „Street food este un trend și abia acum începe să ia amploare în România. Lumea e mai familiarizată cu ce se întâmplă, e mai deschisă la nou, la mâncare de „stradă”. Ne veți găsi în strada Cetății, în 6-8 și 13-15 decembrie, Artsy Handmade Fair”, spune tânărul.

vafe micile afaceri7

Atunci când au tras linie, după primele investiții, au descoperit că a fost nevoie de nu mai puțin de 24.000 de euro să pună totul cap la cap. Totuși, nu le pare rău și spun că vor investi în continuare. O mare parte din costuri au fost acoperite din fondurile europene și niște cheltuieli neprevăzute au fost acoperite din banii personali.

Încearcă să ajungă și în localuri, așa că deserturile lor ar putea fi disponibile în curând în mai multe restaurante și cafenele din oraș.

vafe micile afaceri15

48 de combinații posibile

Atunci când au adus conceptul la Sibiu, Maria și Iulius s-au gândit să creeze un desert pentru toate gusturile. Așa s-au născut aproape 50 de combinații.

„Produsul poate fi personalizat de fiecare în parte. Avem în total 48 de combinații, o vafă simplă care poate fi decorată cu trei sosuri – avem ciocolată cu lapte, ciocolată albă și ciocolată de căpșuni – iar ca decoruri avem mini bezele, biscuiți oreo, înghețată, smarties, caramel sărat/cu unt, friscă, nucă măcinată, nucă de cocos…”, explică Maria.

Maria recomandă ciocolata cu lapte și nucă sau combinația de ciocolată albă cu oreo, iar Iulius spune că alegerea perfectă pentru el e vafa cu ciocolată cu lapte și mini bezele.

Mai multe detalii despre SMAAK puteți găsi pe pagina de Facebook, la numărul de telefon 0758 628 305 sau pe site-ul afacerii.

vafe micile afaceri14 vafe micile afaceri12 vafe micile afaceri11 vafe micile afaceri4 vafe micile afaceri6 vafe micile afaceri9 vafe micile afaceri3 vafe micile afaceri2 vafe micile afaceri1

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

6 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Outlaw Cusine

    BRAVO!
    Am avut si eu ocazia sa gust vafele voastre cu diferite combinatii si arome, la SFF Cluj, sunt foarte gustoase si le recomand.
    Sa cresteti mari si frumosi, si sa ne revedem cu bine si la alte SFF-uri.

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Cris

    Nu contează cum sunt prezentate zaharul este zahăr, daunator . Despre toate culorile artificiale cancerigene si alte nebunii care sunt înăuntru sa nu mai vorbim…părinții cumpara copiilor așa ceva !? …
    Ce naivitate din partea mea…suntem campioni la diabetici parca!?
    Pofta buna atunci cu mic si mare 😁😁😁

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Scena9

    Waffeln sind in ihrer einfachsten Form (Oblate) ein aus Mehl und Wasser bestehendes, flaches Feingebäck, das zwischen zwei heißen Eisen (Waffeleisen) gebacken wird

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Lenuta

    Aceste vafe sunt efectiv niste delicii. Faptul ca au mult zahar sau ca sunt “daunatoare” este o aberatie. Nimeni nu stie cum sunt facute, doar ei. Eu am mancat aceste minunatii, iar cei doi tineri m-au asigurat si mi-au si demonstrat ca sunt facute pe loc. Toata lumea poate critica si poate fi rau, e mai greu sa fii bun si sa vezi partea buna a oamenilor, respectiv lucrurilor in acest caz. Tot respectul pentru ce puneti pe picioare si felicitari pentru munca depusa! Mult succes in continuare :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact