X
proust in transylvania

Proust în Transilvania, o seară „experiment” cu mâncare tradițională și amintiri

Proust în Transilvania este un eveniment – experiment care îmbină gustul și mirosul cu trecutul personal. Pe lângă experimentul inedit, vor avea loc discuții la un pahar de vin și lecturi ale autorilor Niall Griffiths, Kerry Hadley-Pryce și Radu Vancu.

Proust în Transilvania are loc vineri, 8 noiembrie în intervalul orar 18 – 21 la Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, în Sala Festivă a corpului A, etajul 2. Pornind de la experimentele fenomenului Proust și de la evenimentele din cadrul Festivalului Being Human din Marea Britanie, Proust în Transilvania pune în evidență mirosuri și gusturi specifice. Astfel, experimentul inedit pentru spațiul românesc aduce elemente gastronomice caracteristice Transilvaniei – țuică, brânzeturi, cârnați afumați ori hencleș, și face legătura cu trecutul personal. Practic, în cadrul evenimentului se vor prezenta o serie de mirosuri din regiunea Transilvaniei, urmând ca participanții să rememoreze, să descrie și să evalueze, în mai multe moduri, propriile amintiri.

Evenimentul include și o discuție despre rolul mirosului în romanul „Dracula” scris de Bram Stoker, precum și o discuție desfășurată în limba engleză între profesorul Sebastian Groes și psihologul Tom Mercer.

Evenimentul este inclus în agenda Festivalului Being Human, singurul festival național dedicat științelor umaniste din Marea Britanie.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact