X
WhatsApp Image 2019-11-12 at 3.55.24 PM

Focul de la Măgura a fost stins. Pompierii monitorizează peste noapte zona

Incendiul de la Măgura a fost lichidat după mai bine de șapte ore, iar peste noapte echipajele de pompieri militari vor asigura în continuare zona, pentru a interveni în cazul în care se vor reaprinde focarele.

După ce un al treilea incendiu în mai puțin de o lună a izbucnit astăzi, în jurul amiezii, 50 de pompieri militari au intervenit pentru stingerea lui, alături de reprezentanți ai Serviciului Voluntar Cisnădie și ai Ocolului Silvic. Din fericire, de această dată au reușit să stingă incendiul într-un timp relativ scurt, având în vedere vântul puternic și pericolul ca focul să se fi extins. Mâine urmează să se evalueze suprafața afectată și implicit să se stabilească cauza probabilă de izbucnire, arată slt. Alina Voina, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu.

„Reamintim pe această cale tuturor cetățenilor că pădurea, bunul nostru cel mai de preț trebuie protejată împotriva tuturor pericolelor, mai ales împotriva incendiilor”, spun reprezentanții ISU.

De asemenea, au transmis o serie de recomandări celor care merg la iarbă verde sau la o plimbare prin pădure:

  • Nu faceți foc decât în locuri permise, la adăpost de vânt, curățând terenul din jur de orice material ce se poate aprinde
  • Nu faceți foc în caz de vânt puternic și pe timp secetos
  • Nu părăsiți niciodată focul făcut înainte de a vă asigura de stingerea lui completă
  • Nu fumați și nu aruncați la întâmplare resturile de chibrituri si țigări aprinse în pădure
  • Nu lăsați în aer liber borcanele și sticlele goale pentru ca la interacțiunea acestora cu razele solare se poate produce focalizarea căldurii și se pot aprinde materialele combustibile din jurul lor
  • Depozitați cenușa rezultată din ardere în gropi speciale, după ce ați stins-o cu apă
  • Anunțați prompt orice incendiu pe care îl observați și interveniți imediat cu mijloacele avute la îndemână

WhatsApp Image 2019-11-12 at 3.55.31 PM WhatsApp Image 2019-11-12 at 3.55.14 PM

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact