X

Iohannis vs. Dăncilă. Dezbaterea pe care n-o vom vedea

Alin Bratu

”Constat că domnul Victor Ponta își menține aceeași atitudine arogantă cu care ne-a obișnuit și în ceea ce privește organizarea unei dezbateri electorale atât de necesare și așteptate de către toți românii interesați să afle proiectele celor doi candidați rămași în cursa pentru Palatul Cotroceni” Asta scria candidatul cu șansa a doua la alegerile prezidențiale de acum cinci ani, Klaus Iohannis.

Acum, același Iohannis a transmis semnalul că nu va exista nicio dezbatere electorală cu Viorica Dăncilă. De ce?

În primul rând, cred eu, din cauza fricii îngrozitoare de penibil pe care o are președintele. Nu cred că-i este teamă de o dezbatere cu Viorica Dăncilă, îi este absolut groază de penibilul situației. Fostul premier va veni înarmat cu același arsenal de resurse pe care l-a avut și Victor Ponta acum cinci ani. Ar fi un circ savurat până la ultimul pixel de către popor, dar găunos pentru președintele care și-a construit imaginea de impecabil om de politică externă, capabil să stea la discuții despre omenire cu mai-marii momentului planetar.

Tot din aceeași teamă de penibil derivă un alt motiv. Nici primarul Iohannis, nici președintele Iohannis n-au răspuns niciodată la o întrebare de tip ”știi și câștigi”. Câți kilometri de străzi de pământ are Sibiul? Câte articole are Constituția? Nu sunt întrebări la care să fi răspuns vreodată președintele, nu pentru că nu le-ar cunoaște neapărat, ci pentru că ar fi fost sub demnitatea lui să intre într-un joc adolescentin. Și și acest tip de întrebări vor figura într-o astfel de întâlnire. Hobby-ul președintelui este să îngrijească trandafiri, singur, în liniște. Iar singurul sport pe care-l practică este tenisul. Unul din puținele care-ți cere interacționarea cu un număr minim de adversari. Unul. Liniște, calm nu ”circăieli” pentru națiune.

Un alt motiv ține de jocul politic. Echipa de campanie a președintelui s-a gândit probabil că nu e cazul s-o valideze pe Dăncilă. Reuniți într-un studio de televiziune, la aceeași masă, față în față, ar fi priviți de electorat într-un ansamblu. Oameni de stat, cei doi din care se va alege președintele. S-ar porni de la un nivel de egalitate, lucru pe care nici președintele, dar nici susținătorii săi, nu-l vor accepta niciodată. Dăncilă n-ar mai fi ”analfabetul funcțional din Videle”, ci cealaltă variantă pentru Cotroceni.

Nu face sens din punct de vedere politic e un alt motiv. Are un avantaj liniștitor pentru al doilea tur, nu e rost de-un prilej de posibile greșeli. Temperamentul președintelui nu e molcom întotdeauna și un stres de a o avea în față de Viorica Dăncilă, consiliată eventual de Lia Olguța Vasilescu, ar putea crește tensiunea și o greșeală de moment se poate contoriza apoi în procente. Nu transferate în tabăra adversarului neapărat, ci pierdute în absenteism.

Dacă ar avea un strop de șmecherie politică, Iohannis ar putea accepta întâlnirea cu o singură condiție: 20 de minute din dezbatere să se desfășoare în limba engleză, motivând cu rolul politicii externe pe care îl are președintele. Ar descumpăni echipa PSD, însă am stablit deja că Iohannis nu intră în astfel de activități ludice. În plus, ar da încă un motiv de a porni mașina de propagandă care va invoca naționalismul searbăd, putându-se ajunge până la a proclama oficial limba română, ca fiind izvorul lingvistic al omenirii. Deci care-i treaba cu engleza? Aici e nivelul.

Este evident că jurnaliștii, poporul, vor dori o confruntare. O arenă în care să se bată în vorbe cei doi posibili președinți ai României. Nu cred că o vom avea, pentru că Iohannis nu va vedea niciun câștig din asta. Ba dimpotrivă…

Pe de altă parte, dacă va fi reales, președintele va avea în față cinci ani în care dacă nu zilnic, dar măcar lunar i se va reproșa că nu a avut c… Că nu a avut curaj să stea față în față cu tipa aia care a trecut ca gâsca prin apă în parlamentul European, aia pe care Dragnea a pus-o la mișto în fruntea guvernului, aia de care a râs o țară întreagă în peste 10 mii de feluri, aia pe care, dacă-mi permiteți să anticipez, PSD o va debarca în prima secundă de după al doilea tur al alegerilor prezidențiale.

 

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

16 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Sorinel Frumuseanu

    Tocmai ca sa nu il punem pe Iohannis in situatii penibile, deci ca un semn al pretuirii pentru aceasta lumina inalta apoliticii romanesti, vom vota Viorica Dancila!

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      @@@

      Iliescu era uns cu toate alifiile. A-l compara cu Johannis e ca si cum ai compara un cintezoi cu un vultur! Si la fel, a-l compara pe johannis cu Vadim e de tot rasul> Vadim avea cultura generala, discurs, prezenta de spirit…

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

        2cents

        Nu este nici urma de prostie, decat poate in capul unor fani cu ochelari de cal. Presedintele este ales de popor chiar daca e propus pe interese de partid si poporul trebuie sa ii cunoasca si in postura de personaj public inainte de a da votul. Gandeste si cu mintea ta, te rog: presedintele este reprezentant OFICIAL si PUBLIC al tarii, este cel mai inalt bugetar. Este si cel mai imporant bugetar de PR, trebuie sa stie sa se adreseze public foarte bine, nu sa citeasca fituici venite de la cineva. E important pentru noi ca tara sa ii vedem cum vorbesc cum fac fata situatiilor. E vorba de onoarea noastra si de banii nostri. Noi le vom plati salariile,i pensiile speciale si cazarea in case de protocol scumpe.
        Unde este prostia? O vezi acum?

      • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

        Mihai

        Tare as fi vrut sa va vad in sitiatia inversa…adica dancila sa fi refuzat propunerea lui iohanis…atunci sa vezi comentarii…
        Asa, daca favoritul vostru e in culpa, va zdrobiti mintea sa-i găsiti tot felul de scuze puerile…

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      vinsin

      Nu se compara vadim cu johannis. Vadim chiar era inteligent…vorbea urat si se enrva, dar stia despre ce vorbeste. era citit si stia sa foloseasca informatiile citite intr-o conversatie…johannis e echivalentul dancila pe langa vadim

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    @ Alin B.: “Nu face sens....” avem expresia asta in lb. Romana, lasati romengleza va rog = nu are sens

    Cat despre KWI – semizeul de dincolo de nori, el ne e dator noua poporului – nu neaparat cu circ ieftin fata in fata cu viorica, dar macar cu un bilant al primului mandat (care sa nu contina scuza cu “PSD” mai mult de doua ori) si cu o viziune / plan de tara concret, sa ne zica cu ce va fi diferita Romania “normala” de acea Romanie care a permis un Colectiv si alte nenumarate tragedii mai mici dar si daca va face ceva in urmatorii 5 ani afara de a rosti PSD de 100 de ori in fiecare zi.

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    calator

    Ce naiba vreti sa auziti ? Ce mai e de spus ? Eu nu vreau sa pierd timpul cu o mizerie. Stiu foarte bine cu cine voi vota, sunt un om informat, nu mai poate fi modificata intentia mea de vot. De fapt voi care doriti cu ardoare “dezbaterea ” vreti circoteca.

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      2cents

      incearca sa faci abstractie de momentul actual in care esti atat de sigur si priveste putin in viitor, si mai ales gandeste peste propaganda. Si eventual citeste-mi comentariul (raspuns lui S) de mai sus daca va fi publicat.

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    2cents

    Pentru cei care nu inteleg de ce ar trebui sa existe dezbateri obligatorii: Hai sa explic mai clar cu un exemplu: Acum cu dezbatere intre Iohannis si Dancila ne pare la toti destul de clar ce vom face. Dar mergeti putin mai departe de atat si incercati sa va imaginati ca ati avea de ales intre Iohannis si Barna sau intre Barna si Ciolos sau intre alti 2 noi aspiranti pe care nu ii puteti cantari atat de bine unul in fata celuilalt. Se intelege acum?

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      S

      Nu ma interesează un show ieftin de o ora în care un ziarist oarecare le pune întrebări și le da x minute sa răspundă. Asta va face președintele după ce e ales? Va sta în dezbateri la TV? Atunci cu ce e relevant? S-a văzut pana acum de ce e în stare psd și de ce e în stare Iohannis. Faptele au vorbit. Orice ar zice unul sau altul în dezbatere, cealaltă parte o să-l
      acuze ca minte.
      Si dacă era barna cu Iohannis nu ma interesa absolut deloc ce își zic unul altuia. Sa se întrebe teatral tot felul de chestii la care n-o sa aibă timp să-și răspundă? Maturizat-va. Una e divertismentul, alta e conducerea unei tari.

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    S

    Uuu, ce ne-a spart Băsescu cu adrian, tara are de ales între doi comuniști… De parca nu-l votam oricum, ca știam în ce dictatura ne ducea Năstase. La astea sunt bune dezbaterile, la citate memorabile și circ. Eu nu mai vreau circ și dancila ar fi făcut circ. Haha, ce râdeam de ea. E u nu vreau sa rad de ea, eu vreau sa nu mai știu de existenta ei, complicele moral al unor infractor ca
    dragnea, valcov, teodorovici… Mai știți de masa aia la care stăteau ei și-și împărțeau bugetul, în timp ce Viorica probabil se juca cu lopatica în nisip și aștepta ca infractorii să-i dea sa semneze? Ce dezbatere? Dacă ai tras it sub guvernele psd ce-tu i mai trebuie dezbatere? Speri sa te convingă dancila sa o votezi?

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      2cents

      D-ta esti fara de speranta. Degeaba am incercat sa dau si un exemplu foarte simplu in “13 noiembrie 2019 la 12:27” mai sus. O tinem una si buna, pentru ca dl. “S” considera ca nu e nevoie de o dezbatere acum toti ar trebui sa intelegem ca nu este nevoie de dezbateri in general de acum incolo.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact