X
alba iulia

A fost anunțat programul oficial de Ziua Națională a României de la Alba Iulia

Autoritățile din Alba au anunțat programul evenimentelor dedicate Zilei Naționale a României, 1 decembrie. Programul conține o serie de evenimente care au început de luni, 11 noiembrie, și se vor desfășura până  pe 6 decembrie.

Astfel, programul oficial al Zilei Naționale a României a început luni seara, 11 noiembrie, cu difuzarea filmului românesc „Cardinalul”. Respect pentru adevăr și istorie, acesta este mesajul transmis de numărul impresionant al celor ce au fost prezenți, în Sala Unirii, la vizionarea filmului ”Cardinalul”. Spectatori de toate vârstele au avut privilegiul să urmărească destinul unui personaj-simbol al istoriei noastre, episcopul Iuliu Hossu. În prezența regizorului, Nicolae Mărgineanu, filmul a rulat, practic, ”cu casa închisă”, a anunțat CJ Alba.

Până pe 1 decembrie, pe parcursul întregii luni noiembrie vor mai fi vernisate o serie de expoziții tematice, cum ar fi „Calea nouă a vechilor icoane”, „Alba Iulia – trecut și prezent”, „Armata română 1916-1918” sau „Personalități ale Marii Uniri”. De asemenea, vor fi organizate mai multe seminarii științifice, conferințe, ceremonii militare sau spectacole pentru copii.

Ziua de 1 decembrie va începe cu o ceremonie militară de depunere de coroane și jerbe de flori la ora 10:00 la Monumentul Unirii, iar la ora 11:00 se va citi Rezoluția Adunării Naționale și va avea loc „Primirea Solilor din Cetățile de Scaun”, în Sala Unirii. Un eveniment important va avea loc la ora 18:00, fiind vorba despre un concert omagial dedicat interpretei Maria Tănase „Tănase simfonic”, iar seara se va încheia cu un spectacol de artificii în Piața Cetății. Vedeți programul complet al zilei de 1 decembrie mai jos:

1 DECEMBRIE 2019

10.00 – Ceremonie militară de depunere de coroane și jerbe de flori
Monumentul Unirii

10.30 – Zâmbet tricolor. Face painting pentru copii
Esplanada Muzeului Național al Unirii Alba lulia

11.00 – Marea Adunare Națională și Primirea Soliilor din Cetățile de Scaun
Citirea „Rezoluțiunii Adunării Naționale de la Alba lulia”, discursuri Reconstituire istorică
Sala Unirii

12.00 – Te Deum
Catedrala încoronării

14.00 – Marea Unire a Bucătarilor: Gust de România – masă populară – Cazarma 415,
Piața Cetății

14.30 – ”Samoilă Mârza, povestea fotografului Marii Uniri” – eveniment cultural artistic pentru copii
Biblioteca județeană „Lucian Blaga”

15.00 – Cânt și suflet românesc – spectacol folcloric – senă Piața Cetății

17.00 – ”Revista de front – Garda românească 1918” – spectacol reconstituire istorică – esplanada Porții a IV-a

18.00 – ”Tănase simfonic” – concert omagial Maria Tănase – Casa de Cultură a Sindicatelor. Voce: Alexandra Fits, pian: Mariano Castro, acompaniază: Orchestra Filarmonicii de Stat Tîrgu Mureș,dirijor: Cristian Oroșanu. Intrarea pe bază de invitație în limita locurilor disponibile. Invitațiile se găsesc la Casa de Cultură a Sindicatelor

20.00 – ”Intrarea Armatei Române în Alba Iulia” – spectacol de reconstituire istorică – Poarta I, Poarta a II-a, Poarta a III-a, esplanada Obeliscului

20.30 – ”Retragerea Armatei Române cu torțe” – spectacol reconstituire istorică – Poarta a III-a, Monumentul Unirii

21.00 – La mulți ani, ROMÂNIA! – spectacol de artificii, Piața Cetății

21.30 – Sala 67 – SENSOR 20 – concert Sensor 16+ Teatrul de păpuși ”Prichindel”

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact