X
semafor tribunei taxi hotel continental forum masini parcare centru balcescu toamna sibiu (26)

Schimbarea la față a Sibiului. Mergem și pe jos prin oraș?

Cea mai recentă dezbatere publică pe tema reconversiei platformelor industriale din zona perimetrală centrului istoric al Sibiului a dus, inevitabil, și la discuția despre viitorul imediat al mobilității urbane. În contextul unei redefiniri a zonei centrale a orașului, mersul pe jos – spre exemplu – ar trebui să devină o alternativă tot mai des folosită, consideră inclusiv conducerea orașului.

Unul din punctele de plecare ale discuției despre alternativele deplasării prin Sibiu a fost profilul cel mai potrivit al străzii Autogării, acolo unde este propusă reconversia fostei platforme DPC într-o zonă mixtă (comercial, locuințe, birouri în blocuri cu 14 etaje). Inițiatorii proiectului din respectiva zonă au propus ca strada să aibă doar două benzi de circulație, astfel încât spațiile alocate trotuarelor, pistei de biciclete și plantării de copaci să fie generoase. Comisia tehnică a Primăriei a cerut, însă, patru benzi de circulație, iar la dezbaterea publică ulterioară această soluție a fost din nou pusă în discuție: ”nu e mai bine să fie spații mai largi pentru pietoni?”.

În afară de noile cartiere aflate în diferite stadii de construire în zona podului Gării, la doi pași de acestea va fi deschis de joi primul mall al Sibiului. Fosta platformă Metalcar este în curs de a deveni un mare ansamblu rezidențial, iar după DPC și fosta platformă industrială de pe strada Abatorului este în atenția urbaniștilor, aici fiind urmând a fi supus dezbaterii publice proiectul unei noi zone rezidențială. Exploatarea terenurilor libere sau insuficient exploatate din zona pericentrală a Sibiului va continua, însă, unul din aceste exemple fiind inclusiv reamenajarea stadionului municipal, investiție criticată pentru faptul că nu va avea un număr suficient de locuri de parcare raportat la capacitate.
Însă pentru mulți dintre locuitorii orașului, deplasarea la aceste viitoare noi puncte de interes ar putea fi realizată cu mijloacele de transport în comun sau chiar pe jos, este de părere conducerea Primăriei Sibiu. ”În curând întreaga flotă de autobuze a Tursib va fi nouă. Și extinsă”, a amintit primarul Astrid Fodor, în cadrul dezbaterilor generate de reconversia platformei DPC. Ea a făcut referire și la noua linie de transport care urmează a fi implementată în jurul centrului istoric și care va fi deservită de microbuze electrice. ”Lumea poate merge și pe jos la mall sau la stadion, mai apoi”, a fost ideea diseminată mai apoi. De altfel, Primăria îndeamnă sibienii să folosească autobuzele pentru a se deplasa către noul mall (detalii despre variantele de acces cu transportul public către noul centru comercial găsiți aici).

”M-am mutat de la București pentru că am vrut să fug de la praf și de aglomerație în trafic. Ei, de câțiva ani, și în Sibiu e tot mai aglomerat traficul”, Radu Trăușan, arhitect, membru CTATU

Viceprimarul Sibiului, Corina Bokor, a lăsat să se înțeleagă și o posibilă abordare viitoare a administrației locale când vine vorba de mobilitate. ”Am observat că majoritatea ați vorbit despre efecte, dar din start să vorbim despre cauză. Niciodată nu vom putea educa populația să folosească transportul în comun dacă are locuri de parcare”, a spus Bokor (cu toate acestea, Primăria are în lucru în diferite stadii documentațiile de amenajare a două parcări subterane la piața Cibin și piața Gării).

Educația

Cum atât urbaniștii, cât și reprezentanții administrației prezenți la discuții sunt de acord că pentru un Sibiu mai aerisit este nevoie de schimbarea obiceiurilor de deplasare, în discuție a fost adus modul în care aceste obiceiuri pot fi schimbate.
”Și în Copenhaga, oamenii imediat s-au revoltat când nu au mai avut voie cu mașinile. Și în Bogota s-a revoltat lumea, dar a fost o decizie impusă și dusă la capăt. Este nevoie de măsuri care să facă transportul public mai tentant. Măsurile financiare educă foarte rapid populația. Nici danezii, francezii sau germanii nu au avut conștiința interesului public. Mi se pare firesc să proiectăm pentru ceea ce urmează peste 20 de ani. Să ne inspirăm de la orașele și statele care sunt vizionare, în sensul care aduc o mai bună calitate a vieții. Acolo se reduc numărul de locuri de parcare, se reduc numărul benzilor de circulație, pietonul este rege în aceste locuri”, a explicat Maria Găvozdea, arhitecta care lucrează la proiectul de reconversie a platformei industriale de pe strada Abatorului.

Deplasarea pe jos, deplasarea cu bicicleta, trotineta sau cu autobuzul fac parte din preferințele unei pături sociale educate, au considerat majoritatea celor prezenți la discuții. Iar redefinirea deplasării în municipiul Sibiu pe astfel de criterii va genera atragerea de forță de muncă dintr-o astfel de pătură socială. ”Vrem să atragem în Sibiu forță de muncă calificată, vizionară, păi oamenii ăia vor să trăiască ca în Paris sau așa mai departe. Noi încă luăm exemple de acum 100 de ani în amenajarea urbanistică. Faptul că susținem astfel de proiecte e pentru a crea o mai bună calitate a vieții în oraș și credem că astfel de obiceiuri (în deplasarea urbană, precum cele din prezent – n.r.) de pot schimba. E nevoie de decizii curajoase și cetățeanul poate fi educat. Cu un sistem coerent care motivează”, a adăugat Maria Găvozdea.

Remodelarea orașului

Cartierul Arhitecților de pe teritoriul Cisnădiei este o eroare nu doar pentru aglomerarea urbanistică, ci mai ales pentru faptul că servește unei singure funcțiuni: celei de locuire. În acest context, reconversia zonelor industriale din zona pericentrală a Sibiului trebuie să servească atât nevoilor de locuire, cât și a celor de educație, de servicii, de comerț sau de business. ”Polarizarea generează trafic. În aceeași zonă trebuie adusă și locuința și locul de muncă și distracția”, a rezumat inginerul proiectant Maria Cuzic.
Gruparea mai multor funcțiuni în aceeași zonă elimină nevoia de deplasare cu mașina, fapt care permite alocarea unor spații mult mai generoase pietonilor.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

27 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Pepe

    Bănuiesc ca e vina locuitorilor orasului pentru tot ce sa construit si ce se va construi. Primaria este doar pentru a încasa taxe si impozite si comisioane de la băieții deștepți Nota 1 pentru dezvoltarea orasului!.

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    un sibian satul de administratia locala incompetenta

    Daca ajungem sa luam in calcul mersul pe jos pt descongestionarea orasului , in loc sa punem mana pe lopeti sa facem noi drumuri si sa largim unde este posbil, insemna ca suntem IDIOTI.
    E simplu, avem o administratie atat de incompetenta si lipsita de viziune incat nu face nimic decat propuneri stupide: vezi mersul pe jos sau mersul cu autobuzul pe scara larga, sau nu mai facem parcari pt a descuraja folosirea masinilor.
    Ei bine cu astfel de gandiri in administratie, dezvoltarea acestui oras e blocata pe termen nelimitat, pt ca nu vom putea gazdui investitii majore, pt ca ne vom sufoca nefacand nimic.
    Atata vreme cat ei nu sunt in stare de atatia ani ani sa gestioneze macar traficul generat de zona vest si Selimbar/Arhitectilor ce sa mai vorbim de dezvoltare in viitor ?
    Incompetentii din admininstartie ne dau exemple cu Copenhaga ?!! care are 3 inele de centura la nivel de autostrada si in plus are metrou. In ce lume or trai urbanistii nostri ?
    Ca sa poti vorbi de reducerea benzilor de circulatie trebuie mai inati sa le ai! In afara de cateva bulevarde relativ largi (maxim 10 la numar) in Sibiu, noi avem ulite de sute de ani vechime facute initial pt circulatia carutelor.

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Un Sibian

      Păi, te înșeli. Lărgirea străzilor duce la paradoxul Braess, despre care poți citi aici http://www.bloguldesprestiinta.ro/2014/03/28/despre-paradoxul-braess/. Cu cât faci mai multe benzi, cu atât crești. O astfel de soluție e doar temporară, și nu a funcționat nicăieri în lume. Atât timp cât principalul mijloc de transport este mașina personală, trafic va fi mereu, și încă unul oribil.

      2 la mână, au dreptate. Dacă vrem să vedem mai puțin trafic și aglomerație, singura soluție este crearea de benzi pentru autobuze și spațiu pietonal pentru oameni. Mai puțină poluare, mai puțin zgomot, mai puțin stres, mai puțin timp pierdut acasă – serviciu, serviciu – acasă, priveliști mai plăcute ochiului după reducerea nr-ului de mașini. Altfel ar arăta orașele. De altfel, nu trebuie decât să mergem prin țările menționate în articol ca să vedem cum ar trebui să arate un oraș, cum arată de fapt un oraș prietenos cu locuitorii săi.

      • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

        suna ok-ish ... dar e o utopie la scara mare

        un oras nu se dezvolta bazandu-ne pe mersul pe jos,
        sau pe autobuze noi DAR care stau in acelasi trafic impotmolit cu restul masinilor.
        uite de ex. vine un investitor interesat de Sibiu. inca 5000 de locuri de munca ipotetice in zona vest. rezolvare mobilitate angajati ? se merge pe jos la munca ?
        Ok, autobuze, benzi speciale, dar uita-te in jur si uita-te la primar. nimic nu se intampla de ani de zile doar povesti si traficul e la fel de greu iar strazi care sa suporte benzi dedicate autobuzelor sunt putine – si nici macar un studiu pt asta nu s-a facut.
        Comparatie putin exagerata: Sibiu si Cluj . Clujul face studiu de fezabilitate pt metrou , la Sibiu … promovam mersul pe jos … Mai e ceva de zis ?

      • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

        2cents

        pai la noi ca sa faci benzi speciale de autobuz trebuie fie sa largesti strada (de multe ori imposibil fara demolari masive) fie sa nu mai lasi pe nimeni sa circule cu masina pe strazi (avem aproape numai starzi cu o singura banda pe sens in tot orasul). Deci hai sa rezolvam problema…

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

        2cents

        M-am plimbat prin Europe chiar mult in vara asta si am vazut zeci de orase. In toate am putut sa merg (daca am vrut) cu masina pana in centru fara probleme. Parcari subterane peste tot. Dar unii aveau si metrou si autobuzele circulau pe strazi dimensionate decent impreuna cu restul traficului. In centrele istorice unde sunt clar strazi mai mici aveau mini-autobuze electrice. Din pacate erau si o groaza de scuteristi care te “parfumau” dar am vazut ca au inceput sa apara si scutere electrice. In fine, crede-ma, am fost si la pas si cu transport in comun si cu masina si cu toate a fost super, pentru ca au fost facute cu cap.
        Dar unde nu-i cap, vai de picioare. Nu asa zicem la noi?

      • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    eram sigur ca noi suntem de vina

    Cu alte cuvinte “liderii” locali dau vina pe noi ca suntem prea comozi si nu ne dam fundul jos din masini si nu admit ca orasul s-a dezvoltat mult in ultimii ani, populatia s-a marit si inevitabil numarul de masini s-a marit.
    Pe cale de consecinta, rezolvarea situatiei in mod natural, fara interventia omului (si cu efort zero din partea primariei) este reducerea numarului locuitorilor si revenirea la statut de sat al Sibiului.

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      2cents

      Pai ei sunt pusi acolo doar ca sa iti ia taxele, sa isi primeasca salariile, sa te tina la cozi si sa iti incurce actele. In plus fac munc patriotica pentru baronii Sibiului si ii ajuta sa obtina aprobari stiintifico-fantastice pentru constructii profitabile lor personal si in detrimentul orasului. Cam asta e. Deci ei isi fac datoria si acum e timpul ca si noi sa le marim salariile si sa mergem (facem slalom) pe jos pe trotuarele de juma de metru cu stalpi de toate felurile si pereti cu contoare iesite cat se poate de mult in strada.

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Proadevăr

    Cât timp nu luăm atitudine față de incompetenții din administrația locală ci doar ne ”conformăm” impozitelor și taxelor care merg, în special, către salariile exorbitante ale acestor funcționari publici, din păcate, suferim cu toții. Este nevoie de atitudine, de luări de poziție față de birocrația și incompetența care domnește în administrația locală, și nu numai!

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Doc

    „Niciodată nu vom putea educa populația să folosească transportul în comun dacă are locuri de parcare”

    Foarte haioasă asta, vă amintesc în context ce bătălie s-a dat pentru eliberarea zonei zero, piața Huet, de locurile de parcare dedicate consilierilor locali, colegii dnei Bokor. Și așa, parcarea a fost doar mutată, ceva mai încolo, nu abandonată, Doamne ferește!

    Dar altfel onor primăria sibiană nu ezită să implice faptul că am fi needucați pentru că ne folosim de locurile de parcare pe care tot ea le creează, altfel spus fac parcări dar se așteaptă să fim îndeajuns de „educați” încât să le lăsăm goale.

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Oancea Ioan

    Înainte de a da o aprobare pentru construirea unei locuințe etc trebuie sa și în vedere și soluțiile pentru trafic și parcări. Ar trebui proiectate brățări laterale și interzise noi construcții gigant în zonele aglomerate. Dar se pare că arhitectului șef împreună cu cei de la sistematizare sunt acolo doar pentru a stabili nivelul șpăgilor!

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Doru

    Consilierii locali, cand le-o inchis Fodor Piata Huet, au facut o intelegere cu Politia Locala sa le ridice masinile nefericitilor parcati legal la Teatrul de Papusi. Ca da parcheze consilierii la sedinta. Adica ei nu puteau parca in Piata Mica, cu 2 lei/ora, nici la Cazarma, ca si acolo-i pe bani…
    Si acum ei ne dau noua povete sa mergem pe jos… c-asa-i in civilizatie…
    Mai votati-i.
    Poate ati uitat si cand tatucul vostru strabatea zilnic in diagonala Piata Mare, cu septarul lui stralucitor, ca sa parcheze la intrarea A a Primariei. Daca venea pe Mitropoliei si parca in Piata Mica, la intrarea C, nu era bine.
    Sa nu intram in detalii despre septar, ca de fapt era un fel de… multumire pentru contractele atribuite pentru niste alte achizitii, gen autocarele cumparate de CJ…
    Bine, nu era nicio problema, ca si inainte, cand era o lege ca primariile puteau cumpara doar masini romanesti, gaseau ei solutii, gen sa inchirieze cate-un A6, ce poftea actualul intai bugetar al tarii…
    Poftiti la vot!!! Si acum, si la locale, faceti-le in continuare poftele.

  8. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Don Balon

    Sa dea exemplu cei din primarie cu mersul pe jos, ei doar zic,dar nu fac nimic in acest sens.Sa incerce mersul pe jos o saptamana , exclusiv.

  9. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    JFK

    Pentru decongestionarea traficului in Sibiu ar trebui luate, urmatoarele masuri:
    1.Alocarea unei bande deja existente transportului public local,ambulantei,politiei,pompierilor si taxiurilor,prin “delimitarea ei” in culoare galbena si interzicerea OBLIGATORIE,ca orice alta masina care circula pe aceea banda sa fie sanctionata.
    2.Traficul sa se desfasoare dupa sistemul cu sot4fara sot al placutei de inmatriculare.Astfel o saptamana lucratoare,sa circule masinile cu sot,una cele fara sot.
    3.Instituirea unei taxe locale de mediu,care sa mareasca de 3x a impozitului masinilor sub Euro4.
    4.Acordarea de subventii la achizitia unei biciclete sau a unei biciclete electrice,trotinete electrice ,Segway,etc.
    5.Scutirea de impozit a masinilor electrice.
    6.Construirea de parcari subterane in cartierele din Sibiu si cu prioritate in zona Centru.

  10. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    SingurEu

    Judecand dupa numarul de masini din traficul zilnic…la orice ora (apropo mai lucreaza cineva 8-16? ca nu se vede) sunt mai multi soferi decat pietoni cu drept de vot, sper sa sanctionati prin vot (alegerile locale 2020) clica mafioata FDRG+PNL (adica baieti si fete destepte si nepenale ca la Sibiu #n-avem coruptie…se numesc sponsori oficiali).

    Daca vreun sibian (nascut si crescut nu adoptat, aciuit, etc…care cunoaste Sibiul adevarat) mai crede ca astia pot aproba propunerile aberante ale “dezvoltatorilor”, ale “investitorilor” fara sa-si ia partea…atunci avem administratia pe care o meritam.

  11. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      IOO

      Hai mars… FDGR si PNL au condus orasul in ultimii 10 ani cel putin. Coruptia este transpartinica! Proiecte astea aberante de constructii trebuie sa fii nebun sa crezi ca s-au facut fara spagi grase.

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      ...

      Cine e impotriva acestor aberatii urbanistice aprobate de primarie este “pesedache” dupa mintea intortocheata de propaganda a unora… Poate ca ar trebui sa le laudam mai bine. Sa le dam si o marire de salariu, nu?

  12. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Olt City

    In Sibiu trafic? Care traffic? Asta e o gluma ce tot circula in mass-media locala. Traficul este bun, cred ca v-ati obisnuit sa ajungeti voi repede sau nu ati iesit niciodata din Sibiu, pariez pe a doua varianta :))
    Pace ciobanilor! :))

  13. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Iooo

    Vad ca toti dati vina doar pe administratie, dar voi chiar nu aveti nici o vina? Cati din cei care comentati mai sus mergeti in plaimbare pana la Mall fara masina (ca tot se dechide noul mall). Mergeti la munca fara masina? Mergeti in centrul orasului la o cafenea fara sa utilizati masina? Din aceeasi zona in care locuiti, mergeti la acelasi loc de munca impreuna cu un alt coleg in aceeasi masina sau merge fiecare cu masina lui? Nu va duceti copii la scoala/gradinita cu masina?
    De exemplu cunosc indivizi care:
    – unul locuieste in zona Calea Dumbravii, 200 m pana la prima statie, autobuzul il lasa in fata fabricii, dar merge zilnic la munca cu masina.
    -altul are de mers un km pana la munca, dar merge cu masina zxilnic!!!
    -saptamana trecuta am fost la o bere, pana la Piano am mers cu autobuzul din Vasile Aaron, alt amic a venit cu masina din zona Dioda!!!
    Deci, in primul rand sa ne uitam in ograda noastra, sa vedem ce putem face noi, apooi sa dam vina pe altii.

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      ...

      A venit la bere cu masina? Si l-ati lasat sa bea si apoi sa conduca? Ce mai prieteni…
      In alta ordine de idei, nu ne baga pe toti in aceeasi oala. Nu toata lumea sta la 100m de statie si autobuzul l-ar lasa la 100m de servici si nu toti mergem cu masina pe distante ridicole. Poti intelege ca generalizarile nu isi au locul aici? Sa recapitulam: Sibiul nu are metrou, tren urban, tramvai, iar liniile de autobuz sunt firave si nu acopera bine orasul. Strazile sunt foarte inguste (chiar si cele noi) si astfel incurca chiar si acel minim de transport in comun pe care il avem. Nu poti dezvolta un oras cu asa infrastructura si nu te poti astepta sa aibe trensport in comun decent. Singura solutie pentru multi este sa incerce sa mearga cu masina, dar drumurile de care am zis mai devreme fac un dezastru si din aceasta optiune.
      Deci inceteaza sa mai generalizezi, da exista specimene care merg si pana la toaleta cu masina, dar nu toti posesorii de masini sunt din categoria asta.
      Greselile evidente de urbanism nu se vor repara daca toti oameii vor fi obligati sa mearga pe jos in orasul asta

      • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

        Iooo

        Chiar nu am generalizat! Nu am folsit cuvintele: toti, majoritatea sau voi aia care…. Am pus cateva intrebari si am dat niste exemple. Din pacate unii suntem oropsiti si nu traim aproape de statii altii nu vrem. Nici administratia nu este ceea ce trebuie, dar nici noi nu facem ceea ce trebuie si poate ca, administratia este oglinda noastra.

  14. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    sibian mandru

    Se plang iarasi toti obezii ? Problema nu sunt strazile, ci comoditatea noastra si binenteles snobismul romanului. Hai pe jos si cu autobuzele cu voi, ca nu doare, e mai ieftin si mai sanatos.

  15. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    matei

    nu se poate testa decongestionarea circulatiei in sibiu prin gratuitatea transportului in comun?
    daca testul e valid, se poate lua in calcul in viitor subventionarea transportului in comun din fonduri locale, eventual din impozitele pe autoturisme :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact