Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
13°C

Bani europeni pentru pădurile Șelimbărului

Bani europeni pentru pădurile Șelimbărului

Aproape 500 de mii de euro va primi administrația locală din Șelimbăr în urma unei finanțări prin Programul Național de Dezvoltare Rurală, cofinanțat de Uniunea Europeană, prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală și Guvernul României. Banii sunt destinați pentru servicii de silvomediu, servicii climatice și conservarea pădurilor, aferentă Măsurii 15 – Servicii de silvomediu, servicii climatice și conservarea pădurilor – sesiunea 2- 2019. ”Am respectat întotdeauna această bogăție a naturii, am fost mereu atent la felul în care este gestionată pădurea șelimbărenilor de către Ocolul Silvic Valea Sadului. Am căutat mereu soluții pentru a avea resurse, astfel încât pădurea noastră să fie îngrijită și protejată. În contextul național cu privire la acest subiect, cred că putem spune că Șelimbărul este un exemplu de bune practici”, a declarat primarul Marius Grecu, conform site-ului Primăriei Șelimbăr.

Sprijinul financiar prin schema de ajutor de stat se acordă anual, ca sumă fixă pe unitatea de suprafaţă (hectar), proprietarilor (inclusiv Unităților Administrativ Teritoriale) de păduri din fondul forestier național, în baza unui angajament pentru o perioadă de 5 ani și vizează compensarea unor pierderi de venit şi a costurilor suplimentare suportate de beneficiar pentru zonele de pădure care nu pot fi exploatate.

Comuna Șelimbăr a câștigat un proces prin care i s-a retrocedat 1.289,5 hectare de pădure din județul Vâlcea. În fapt, este vorba de o donație pe care Împărăteasa Maria Tereza le-a acordat-o locuitorilor din Veștem pentru serviciile aduse în activitatea de grăniceri ai Imperiului.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus