Marţi,
19.03.2024
Innorat
Acum
8°C

Am mâncat în noul mall. Bucătărie românească autentică

Am mâncat în noul mall. Bucătărie românească autentică

A doua zi de la deschiderea noului mall am testat zona pompos numită ”food court”, sau ”curtea mâncării”. Și m-am simțit ca vaca scoasă la pășune.

Știu că abia s-a deschis și că oamenii sunt curioși, dar vineri după-masă era atât de multă lume în noul mall, încât efectiv trebuia să stai minute în șir cu tava plină de mâncare în mână și să te uiți lung peste sute de mese ocupate în așteptarea unui loc liber. Altfel spus, stai la rând 20 de minute la ”împinge tava”, apoi stai la coadă să te așezi la masă și în secunda doi când te-ai ridicat, altcineva se aruncă pe locul lăsat liber de tine. Experiență culinară deosebită, exact ca vacile scoase din staul la pășunat și mânate în turmă.

WhatsApp Image 2019-11-17 at 18.51.06 (4)

Din multitudinea de restaurante noi deschise în curtea mâncării, doar vreo două sau trei chiar sunt noi pentru Sibiu. Majoritatea sunt, de fapt, aceleași Mării cu alte pălării. Eu n-am vrut pachete cu tăiței chinezești și nici pui după rețete din Shanghai, ci ceva mai de-al locului. Așa am testat ”Genuine romanian cuisine”, o franciză cu mâncare de genul fastfood ”Supermama”, adică ciorbă cu felul doi ca la cantină.

WhatsApp Image 2019-11-17 at 18.51.06 (3)

Putea să-i spună ”Ca la mama în frigider” ori ”Mâncare românească banală”, dar se mai vindea franciza la fel de bine. Oamenii vând mâncare românească preparată industrial. Ceea ce în 99% din cazuri înseamnă papa bun. Iei tava, alegi o ciorbă, selectezi un fel doi, garnitură, o sălățică și ceva de băut. Când termini de împins tava plătești și cauți un colțișor de poieniță liber să ingurgitezi în tihnă.

WhatsApp Image 2019-11-17 at 18.51.06

Eu am ales o ciorbă de burtă, o tocăniță ciobănească sau țărănească de porc, mămăliguță și salată de sfeclă roșie. Să ridice mâna sus cine a fost atât de disperat, încât să încerce ciorba de burtă la conservă de la Scandia!? Eu admit primul și ciorba de burtă de la ”Genuine romanian cuisine” din mall este exact la fel. Gust bun, echilibrat, aproape chimic testat, de zici că-i făcut în laborator, nu în bucătărie. Dar foarte puține fâșii de burtă și acelea aproape că ți se topesc în gură, atât de prelucrate sunt. Bună la gust, însă ciudată. Felul doi a fost și mai bun, cu un sos ușor acrișor care se combina perfect cu mămăliguța, iar carnea fragedă și bine făcută.WhatsApp Image 2019-11-17 at 18.51.06 (1)

Cu două concluzii am plecat de la masa din noul mall. ”Genuine romanian cuisine” este un fast food cu mâncare românească branduit să arate fain, că deh, îi la mall! Ca o paranteză, am dat 33 de lei pe cele mai enumerate mai sus. Și concluzia numărul doi este că sibienii își doreau atât de mult un mall normal, cum au majoritatea orașelor similare din România, încât se înghesuie să vadă minunea. Nu este deloc o experiență plăcută să mănânci acolo la ore de vârf.

Am găsit și-un fir de păr în tocană, dar n-o să fac un caz din asta, am vrut doar să vi-l arăt Am găsit și-un fir de păr în tocană, dar n-o să fac un caz din asta, am vrut doar să vi-l arăt

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Tag-uri: App Image

Vizualizari: 15254

Comentarii

10 comentarii

Cetatean

Acum 4 ani

Serios!? Se serveste in plastic mancarea?
Raspunde

Ilie Garcea

Acum 4 ani

acum vreo 5 ani am incercat acea ciorba de burta la conserva de la firma mantionata in articol. Am fost foarte aproape de a vomita. Maine o voi testa din nou si daca e tot asa, e foarte grav pentru autorul articolului că i-a plăcut
Raspunde

S

Acum 4 ani

Numai lui dancila i se pare pompos "food court"
Raspunde

Muc the little

Acum 4 ani

Vacile ( cornutele de talie mare ) se pasuneaza cu ciurda, doar oițele si cornutele de talie mica sunt manageriate in turme cand se indoapa outdoor! Ce naiba mai sibiene, atâta lucru nu stii? !
Raspunde

CitizenX

Acum 4 ani

Pana la calitatatea mancarii sunt alte probleme pe acolo: nu stiu ce creier luminat a decis ca o gresie lucioasa este ce ar trebui pus pe jos ( probabil vor sa plateasca daune celor care isi vor rupe picioarele prin mall). Pe de alta parte curatenia lasa foarte mult de dorit, peste tot sunt urme de vopsea, chit si praf, scarile rulante sunt pline de mortar si de praf, una cel putin scartaie intr-un fel destul de amenintator. Inteleg faptul ca vrei sa prinzi perioada sarbatorilor si sa faci bani, cu toate astea iti cam dai cu firma in cap cand deschizi si tu inca esti un santier.
Raspunde

Alex

Acum 4 ani

Daca imi aduc bine aminte Sibiul se lauda in primavara ca la evenimente nu se vor mai folosi farfurii si tacamuri din plastic. Da, stiu, la evenimente, insa nu putem extinde asta si la mancatoriile astea ordinare? Nici nu vreau sa-mi imaginez cat plastic se arunca aiurea dupa doar o zi de, sa pastrez tonul, ""păscut" la mall. Hai sa fim civilizati pe toate planurile.
Raspunde

Ion Vizi

Acum 4 ani

Mananca in continuare cu 150lei in piata mare
Raspunde

Fancy Trendy

Acum 4 ani

In Romania iesitul la mall va ramane inca multi ani de acum inainte o modalitate de a iesi in evidenta, pe cand in strainatate este o normalitate. Cam asta e diferenta intre doua lumi total opuse.
Raspunde

Cea mai rea ciorbă de burtă

Acum 4 ani

Nu înțeleg cum poate să spună cineva că acea ciorbă este bună. Poate doar dacă este plătit să facă reclamă.
Raspunde

enemy90

Acum 4 ani

Cea mai proasta mancare , nu stiu ce cauta astia in Mall, pacalesc oamenii cu bani putini care stau si ei prin Mall. Nu inteleg cum cineva poate manca asa ceva, groaznic doar dupa cum arata.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus