X
pan-food-batonul-copilariei-3236-649

Pan Food Sibiu, investiţie de 1,5 mil.euro, din fonduri europene, pentru extinderea spaţiului de depozitare şi producţie

Producătorul de dulciuri Pan Food Sibiu, afacere lansată în 2001 de inginerii Ioan Stânea din Sibiu şi Gheorghe Pristavu din Câmpulung Muscel, a finalizat o investiţie de 1,5 milioane euro, din fonduri europene, pentru extinderea spaţiului de depozitare şi producţie, scrie economica.net.

Compania estimează pentru 2019 o cifră de afaceri de peste 20 milioane lei, faţă de 17 milioane lei anul trecut, având un număr de 100 de angajaţi. „Am pornit dornici să facem cea mai bună ciocolată de casă şi, iată-ne, după 19 ani, surprinşi plăcut de amploarea luată de afacerea noastră şi de faptul că ne numărăm printre puţinele firme producătoare şi nu doar importatoare de produse zaharoase în România. Ca orice om de afaceri la începutul antreprenoriatului, am tras învăţăminte din propriile greşeli, am îmbunătăţit constant procesul de producţie şi procedurile interne, ne-am adaptat cerinţelor partenerilor noştri şi am ajuns ca de la făbricuţa noastră, care producea 2-3 variante de ciocolată, să lansăm zeci de noi produse”, a spus  Ioan Stânea, administratorul Pan Food.

Lansată în 2001, firma şi-a desfăşurat până în 2006 activitatea de producţie în 2 spaţii închiriate în Sibiu, iar în 2007 a fost construită o fabrică de peste 3000mp în Parcul Industrial P2 din Şura Mică. Primul produs lansat de  Pan Food a fost ciocolata “Batonul copilariei” (şi astăzi preparată manual în proporţie de 90%), urmat de prăjitura Lica cu foi de napolitană şi zahăr caramel, nuga Cindrel şi Bliss, prăjiturile asortate Şureanca şi Dorothea sau Salamul de biscuiţi.

Circa 30% din producţia Pan Food este distribuită în ţări din Europa, Statele Unite şi Canada.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

O opinie

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact