Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
15°C

Primar, prefect, șef al ISU sau agenți de marketing ai Promenada Mall?

De la primar, la președinte de Consiliu Județean și la prefect, imensa majoritate a șefilor de instituții publice din acest județ au bifat săptămâna trecută prezența la inaugurarea primului mall de pe teritoriul municipiului Sibiu. Orice cârtire ar fi, investiția este una semnificativă din orice punct de vedere: 100 de milioane de euro, construcție terminată într-un an, o investiție care remodelează zona și mare parte din obiceiurile de deplasare și cumpărături ale unei bune bucăți din oraș. Practic, o investiție care aduce un plus zonei centrale a orașului. Chestiunea traficului generat de acest nou mall o realitate (zona a devenit un ghem continuu de mașini), dar astfel de situații pot fi corectate prin politici publice care oricum se cer de mult timp a fi implementate la nivelul întregului oraș.

Însă altul e aspectul asupra căruia vreau să atrag atenția. Și anume că noul mall al Sibiului, investiție de 100 de milioane de euro, nu are autorizație de funcționare emisă de Primăria municipiului Sibiu. Nu are nici autorizație de prevenire și stingere a incendiilor emisă de ISU. Cu toate acestea, de la primar la președinte de Consiliu județean și prefect, mai toți șefii acestui județ au girat prin prezența lor această ilegalitate. Și nu oricând, ci într-o perioadă de campanie electorală și foarte aproape de o nouă campanie electorală, cea pentru alegerile locale, în care toți șefii vor fi parte activă. Adică, cel puțin teoretic, șefii acestui județ au girat deschiderea fără acte a noului centru comercial într-o perioadă în care ar trebui să fie extrem de atenți cu modul în care își gestionează aparițiile și semnalele publice.

Da, mall-ul din centrul Sibiului este o investiție așteptată de zeci de mii de sibieni (s-a văzut în primele zile de la deschidere), dar această așteptare nu justifică eludarea rigorilor legii. Ce mesaj au putut transmite prin prezența lor la darea în funcțiune a unei investiții care nu a obținut toate avizele și autorizațiile necesare funcționării? ”Stați liniștiți, chiar dacă nu au actele în regulă vă garantăm noi că merită?”. Merită ce? Să încalci liniștit legea? Că dacă ai bani mulți, mulți, poți veni în Sibiu căci șefii se înghesuie să se pozeze cu tine chiar dacă nu ai toate actele în regulă?

Sau, mai mult, că vei fi chiar protejat, la o adică. Balcu, șeful de la ISU Sibiu, a dat și comunicat public să asigure populația că în zonă a dispus să staționeze echipe care în caz de, Doamne-ferește!, ceva vor interveni. A mai anunțat și că a amendat proprietarul mall-ului (50.000 de lei nu e o amendă mică, dar raportat la investiția de acolo și rulajul din primele zile), e adevărat, dar alta era atitudinea aceluiași Balcu când cu închiderea Casei de cultură a sindicatelor, cum se numea la acea vreme. Cu câteva ore înainte de începerea unui festival, cei de la ISU au pus lacăt pe ușă, la propriu. Aici, la mall, au adus echipe care să intervină.

Pentru un context mai edificator, merită amintit faptul că, în cazul Casei de cultură a sindicatelor, măsura închiderii a fost luată în contextul în care clădirea nu beneficia de nicio dotare specifică normativelor din domeniul prevenirii și stingerii incendiilor (nu existau detectoare a fumului, măcar, sau acces la hidranți). În cazul noului mall, autorizația nu a fost emisă deoarece - spre exemplu - instalațiile automate de stingere a incendiilor porneau la cinci și nu la trei secunde de la detectare.
În tot acest timp, la câteva sute de metri de noul mall, o altă investiție așteaptă deschiderea de câteva săptămâni, parcă. Și nu deschide pentru că nu are autorizație de funcționare, pe care nu o poate obține deoarece nu are autorizația de la ISU. Despre alte numeroase exemple ale micilor antreprenori sibieni ale căror idei, entuziasm și inițiativă mor din faza de obținere a actelor necesare, nici nu mai are rost să amintesc. Căci pentru ei nu există decât lege dură. Pentru investitorii mari (cum ar fi și cei care au ridicat o fabrică în Zona industrială vest, fără să aibă acte), nu există însă astfel de opreliști. Nu există nici măcar autorități, ci doar agenți de marketing.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

10 comentarii

Ion

Acum 4 ani

Nu știu unde erau pompierii de care vorbiți în articol. Am rămas blocat mai bine de 20-25 de minute in lift. Deoarece doamna care a răspuns la numărul de telefon din lift întârzia sa mai trimită pe cineva, am îndrăznit sa sun la 112... Doamna de la 112 a făcut legătură cu pompierii, iar pe doamna de la pompieri o aud întrebând în jur: ai pe cine sa trimiți acolo? Din fericire în timpul în care așteptam să găsească pompierii pe cineva care sa vina la liftul cu pricina, a ajuns reprezentantul firmei care a montat liftul și am fost eliberați, altfel cine știe cât am mai fi așteptat.
Raspunde

Ovidiu

Acum 4 ani

Greșit,, vechiul mall,, ...și spun asta din următoarele motive cabluri electrice ce atârnă ,marcaje de orientare puține , finisaje făcute de Celentano , curățenie de nota 3, poate și lipsa de avize ( asta nu cunosc sigur ) iar bomboana de pe coliva TRAFICUL DEZASTRUOS !!! Ce mai ,,Lucru bine făcut ,,..
Raspunde

Till Eulenspiegel

Acum 4 ani

ISU sustine ca s-a respins receptia.Daca este asa ,ce pazeste Inspectia in Constructii?
Raspunde

Lenroc

Acum 4 ani

Lăcomia și șpaga sunt mai presus de lege. Ce n-ați înțeles??
Raspunde

Io

Acum 4 ani

A, nu, de vina-i PSD-ul! Ați uitat?
Raspunde

Praf in ochi

Acum 4 ani

Da... bun articol...in concluzie pentru unii muma pentru altii ciuma! Sau o interpretare a zilelor noastre ‘ pentru jmecheri muma, pentru fraieri ciuma’! As fi vrut sa vad totusi mai multe ziare locale sau chiar nationale , poate chiar si televiziuni, care sa abordeze aceste subiecte, in care alesii locali gireaza la neregulile jmecherilor sau chiar i favorizeaza, iar pe cetatenii de rand ii ignora sau mai bine zis isi bat joc de ei... vezi si ‘afacerea de la Ciresica, cand proiectul blocat de cetateni in instanta, pentru constructie centru conercial care ar putea bloca total traficul este jmechereste rezolvat de proiectul primariei de a largi C Cisnadie la 2 benzi pe sens de la intrare in oras pana la intersectie cu str Dima.’ Cetatenii se plang de 2 ani de traficul din zona, fara ca primaria sa ia masuri, dar cand acesti dezvoltatori intampina o problema iaca si primaria asa pe repede inainte rezolva problema.... praf in ochii... pt cetateni desigur... ca sa nu mai zic ca odata cu apropierea alegerilor locale, se reiau discutiile despre centura de sud a orasului .... care traverseaza 2 cartiere... si nu stiu pe unde, probabil o sa faca pasaje subterane? sau viaducte fantastice... nemaivazute prin zona noastra... alesii nostrii locali chiar isi bat joc de cetateni si jimeni nu ia nici o masura... poate presa locala se va sesiza si va scrie mai des despre aceste nereguli!!! Mai des si mai concis... nu asa... ca o mica mustrare care o face unui parinte, copilului ca aluat o nota mica! Date clare, concrete cu dovezi! Cum Dumnezeu tu ales local de prim rang sa tai ‘pamblica’ la un asa obiectiv, care nici macar autorizatie de functinare nu are! Tu in loc sa amendezi aceste nereguli, le girezi? Oare nu exista nici o autoritae care sa poata sanctiona acesti alesi locali, scuzati, agenti de marketing, vb d-lui Deleanu!
Raspunde

Vali

Acum 4 ani

Ferească sfântul sa fi in drum spre spital și cu salvarea că mori in trafic Așa ceva nu am văzut în Europa Dar la noi se poate multe Să luptat la revoluție inclusiv sa nu lucram duminică și acum non stop se lucra asta e politica banului
Raspunde

Corect?!

Acum 4 ani

Corecta afirmatia. Daca esti mic si vrei sa faci ceva util in orasul asta esti calcat in picioare pe bune. Cei mari platesc o amenda (daca o platesc sau o castiga apoi in instanta) si isi vad linistiti de treaba. Pe aia mici ii omoram ca noi (PRIMARIA) suntem smecheri da numa cu aia nacajiti ;))...de aia tari nu ne atingem.
Raspunde

VVDhEhE

Acum 4 ani

Excelent! Atat de adevarat.
Raspunde

Marius

Acum 4 ani

Intrati de curiozitate pe site ul ISU Sibiu si o sa gasiti ultimul comunicat de presa postat in 2017. Intrati pe pagina de facebook si o sa gasiti o postare din 14 noiembrie referitoare la mall incompleta si neactualizata. Asta spune tot...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus