X
politie rutiera

Prins fără permis, un bărbat a făcut schimb cu prietena la volan. Polițiștii n-au fost impresionați

Un șofer de 43 de ani din București a încercat să-i păcălească pe polițiștii rutieri din Sibiu, dar n-a reușit. După ce i s-a făcut semn să tragă pe dreapta pentru un control, bărbatul, care se afla la volan la momentul respectiv, a făcut schimb cu pasagera, pentru că nu deținea permis de conducere.

Incidentul s-a petrecut sâmbătă, în jurul orei 18:40, pe raza localității Boiţa. Polițiștii rutieri au oprit pentru control în trafic un autoturism. În momentul conducerii autoturismului la volanul acestuia se afla un bărbat, iar atunci când autoturismul a părăsit partea carosabilă, bărbatul și-a schimbat locul cu o femeie, pasageră în mașină, relatează Elena Welter, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu.

În urma verificărilor, polițiștii rutieri au stabilit că bărbatul care conducea autoturismul, un bucureștean în vârstă de 43 de ani, nu poseda permis de conducere. Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere (art. 335 alin (1) din Codul Penal).

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

2 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    “În momentul conducerii autoturismului la volanul acestuia se afla un bărbat” … Se poate dovedii acest lucru , a fost filmat barbatul respectiv la volan cu o camera video “omologata” , sau au existat mai mult de 3 martori care sa spuna acest lucru ? Ma indoiesc .. Deci daca politaiul spune ca la volan a fost un barbat in timp ce autoturismul rula pe sosea , cand defapt in momentul in care au ajuns la usa masinii si la volan era o femeie .. adica voi le suciti pe toate asa incat tot voi sa aveti castig de cauza ? Dar daca intra unu in sensul giratoriu de pe banda 3 in mine si eu sunt incadrat pentru virajul in stanga ,, si daca am camera pe bord care surprinde momentul , spuneti ca nu e camera omologata deci nu se poate dovedi ca celalalt a gresit venind de pe banda 3 cu sens “obligatoriu inainte”

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact