X
ULBS facultate litere parcare circulatie masini trafic (2)

Conducerea ULBS, despre prezența instituției în clasamentul universităților din România

Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS) este una din cele 30 de instituții superioare de învățământ din România care sunt vizibile la nivel internațional prin prezența lor în clasamente internaționale. Acest lucru a determinat autorii raportului asupra Metarankingului Universitar 2019 să includă universitatea sibiană în rândul celor mai bune universități din țară.

„Metarankingul Universitar-2019 utilizează metodologia propusă de membrii High Level Experts Group, numiți în 2016 de Ministrul Educației Naționale și Cercetării Științifice pentru a elabora Metarankingul Universitar-2016. Prezentul Raport continuă activitatea precedentă, a fost elaborat cu sprijinul Asociației Ad Astra a Cercetătorilor Români și este publicat cu suportul asociației (fără a angaja însă asociația asupra conținutului, al cărui copyright aparține autorilor)”, anunță autorii, care adaugă că analizele prezentate “pornesc de la datele disponibile pe websiteurile rankingurilor internaționale ale universităților la data de 1 noiembrie 2019”.

Raportul are ca scop să identifice universitățile din România care au vizibilitate internațională în rankingurile universitare majore și care este impactul lor relativ în aria academică internațională.

Astfel, clasamentul din acest an este condus, ca și în ultimele trei ediții, de Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea din București și Universitatea Politehnică din București. Singura modificare la vârful clasamentului s-a produs la poziția a patra. În 2019 acest loc este ocupat de Universitatea de Vest din Timișoara, care a depășit Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

La rândul ei, ULBS a fost plasată pe locul al 11-lea, cu 2 puncte, la fel ca și Universitatea din Craiova, Universitatea din Oradea și Universitatea „Ovidius” din Constanța. Anul trecut, universitatea sibiană s-a clasat pe poziția a 7-a, tot cu 2 puncte, alături de aceleași instituții, plus Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj.

Turnul Sfatului a solicitat un comentariu conducerii ULBS cu privire la poziția în clasamentul din acest an.

„În lume există mai multe clasamente sau clasificări ale universităților. Pentru a avea o imagine comprehensivă a performanței academice a universităților românești aceste informații au fost integrate într-un metaranking, după modelul meta-analizelor, care combină datele științifice de la mai multe studii.

Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu este în acest metaranking din 2016 când a avut o prezență în rankingurile internaționale, iar din 2017 până în 2019 suntem prezenți în două rankinguri internaționale majore. Universitatea ocupă în 2019 poziția 11 în metaranking-ul universitar care include în analiză 91 de universități active din România (54 publice şi 37 private) dintre care doar 30 (toate publice) au fost apreciate ca având vizibilitate și prezență internațională.

Obiectivul Universității este acela de a îmbunătăți indicatorii de performanță academică în cele doua rankinguri majore în care este prezentă pentru a se clasa pe poziții din ce în ce mai bune”, ne-au transmis reprezentanții instituției.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact