X
barna USR (60)

Dan Barna a vorbit despre candidatura la Primăria Sibiu. ”Vom avea discuții”

Posibilitatea ca președintele USR, Dan Barna, să candideze pentru funcția de primar al Sibiului este mică, însă nu este exclusă. Barna a declarat pentru Turnul Sfatului că nu a luat o decizie privind candidatura, urmând să se consulte cu colegii din organizație dacă va intra sau nu în procedurile interne de selecție a candidaților. ”Există un proces în cadrul filialei USR Sibiu de desemnare a candidatului, la finalul căruia cu siguranță vom avea o propunere, Alianța USR Plus va avea un candidat comun. Nu am luat deocamdată o decizie, vom avea discuții în cadrul filialei și vom vedea care va fi cea mai bună strategie”, a spus Barna.

Totuși, șansele ca Barna să intre într-o luptă electorală împotriva primarului Astrid Fodor sunt mici. O eventuală înfrângere a lui Dan Barna în aceste alegeri ar însemna sfârșitul carierei sale politice. Mai ales în condițiile în care actuala lege de organizare a alegerilor locale prevede desfășurarea unui singur tur de scrutin pentru primari.

Selecția internă, în stand-by

Alegerile interne pentru desemnarea candidaților la alegerile locale au fost sistate în USR Sibiu la începutul lunii octombrie, până după alegerile prezidențiale. ”Am amânat toate desemnările până după alegerile prezidențiale. Motivul este că vrem să ne concentrăm pe campania prezidențială, în primul rând, iar apoi nu am dorit ca oamenii să-și piardă motivația după alegerile interne, pentru nu toată lumea câștigă. Am luat această decizie în Biroul Județean chiar cu riscul de a pierde puțin din timpul de promovare al candidaților”, a declarat Echert pentru Turnul Sfatului, în urmă cu o lună.

Selectarea candidaților va continua după 30 noiembrie, însă până atunci este încă deschisă perioada de înscriere a celor care vor să candideze la alegerile locale. Până acum, pentru Primăria Sibiu s-au înscris patru persoane, iar pentru Cisnădie și Șelimbăr câte două.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

18 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      In Preajma

      Nu’s fan Johannis da sa pui egal între Fodor și johannis cunoscând actualul mandatal al primăriței Sibiului este mai grav decât dacă ai fi spus că Dăncilă+Johannis=Love.

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    In Preajma

    Deși nu sunt simpatizant USR (n-am votat niciodata USR) în momentul de față l-aș vota dacă ar candida pentru funcția de primar al Sibiului.

    Chiar dacă a obținut foarte puțin la Sibiu la alegerile prezidențiale, cred cu tărie că pentru funcția de primar ar avea șanse reale…numărul sibienilor sătui de ȘMENURILE FDRG+PNL este în continuă creștere, motiv suficient pentru ai acorda votul. Prea stau confortabil Fodor & Co… e timpul pentru o schimbare și nu cred că am avea alt nume în jurul căruiă să ne strângem pentru un vot de blam împotriva FDRG, cel puțin NU cu actualul sistem de vot într-un singur tur.

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Alzara 1918

    Oricum , cariera s-a cam dus ; dacă asculta sfaturile de a susține cu vorbe și fapte candidatura dreptei autentice ( concitadinul său ) însoțită de angajarea la guvernare alături de PNL – avea tiate șansele unei lansări cu succes la Primăria Sibiu . A vrut de la debut functia supremă și a pierdut neonorant .

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Valjan jan

    Omule esti bun la primaria Sibiului …dupa care vei urca si la presedentia Romaniei Nu mai dorim aceest FDGR……. USR poate daca ajutati veti fi ajutat nu vorbesc prosti Acuma puneti mana si votati Dancila si o sa vedeti cum se intorc voturile la primarie cand veti candida Psd la sibiu nu va castiga dar va vota USR Cunosc bine cercul …pnl cade ca are picioare slabe

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  8. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    CilaDan

    Pai la cate proiecte europene a pus expertu asta in cap :)) ar fi perfect pt primaria sibiu, ca deh, doar mai avem habarnisti gen Fodor. :))) vai si amar

  9. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  10. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  11. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    @@@@@@@

    Cristian H from USR Selimbar the best choice, un fel de Dancila dar varianta mai tanara si mai bogata, plus sot arhitect la Selimbar, plus ceasuri obiecte de arta mai multe ca Dancila, plus case, plus bani imprumutati, plus plus plus. Bravo bai culdusilor parveniti, sa va vedem mecla cand va vor cauta de oua, asa pe fiecare in parte, ca nu va puteti justifica o pereche de cauciucuri la jeepane. Decat Barna cu asa flamanzi (de bani si interese) prin jur, mai bine Fodor.

  12. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  13. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Politica
  • Contact