Patru nume sunt sau au fost luate în discuție zilele acestea pentru a fi susținute în vederea numirii pe postul de prefect al județului Sibiu. Din informațiile Turnul Sfatului, în ”finală” sunt Sebastian Dotcoș, actualul administrator al județului, și Mircea Crețu, directorul AJOFM.
Înaintea celor doi, în discuțiile din rândul actualului partid de guvernământ au mai intrat numele lui Cristian Roman, actualul director al Spitalului de Pneumoftiziologie și fost prefect timp de un an înaintea de martie 2017, și avocatul Alexandru Zavatin. ”Nu comentez”, a fost declarația dată de Cristian Roman. În ceea ce-l privește pe Alexandru Zavatin, acesta a arătat că și personal ar avea motive care să nu ducă la numirea sa în funcția de prefect. ”Sunt avocat de 15 ani, perioadă în care mi-am creat un nume în avocatură, am clienți pe care nu pot să îi las și să mă apuc de alte proiecte. În plus, sunt membru al PNL de 22 de ani – am fugit odată împreună cu Răzvan Pop de la școală pentru a ne înscrie în PNL. Deci dacă ar fi vorba să ajung vreodată prefect prefect, m-aș gândi de două ori, pentru că asta ar însemna să îmi dau demisia din PNL și acesta lucru nu pot să îl fac cu prima mea mare dragoste”, spune Alexandru Zavatin.
Între Doctoș și Crețu
Printre numele luate în discuție la nivel de lideri ai PNL Sibiu a intrat și Mircea Crețu, actualul director al Agenției județene de ocupare a forței de muncă Sibiu și fost subprefect în perioada 2012 – 2014. ”Eu nu știu despre o propunere în acest sens. Doar atunci, când mi-ar fi făcută, aș putea să dau declarații”, a răspuns Mircea Crețu.Varianta care, însă, are cea mai puternică susținere pentru postul de prefect al Sibiului este Sebastian Dotcoș, potrivit mai multor surse din zona politică. Sebastian Dotcoș s-a ferit, însă, să discute acest subiect. ”Aș dori să nu comentez”, a răspuns Dotcoș, întrebat dacă i s-a propus și dacă ar accepta numirea ca reprezentant al Guvernului în teritoriu. Dotcoș a câștigat de patru ori fotoliul de primar al comunei Marpod. A demisionat din cel de-al patrulea mandat, după ce a devenit administrator public în cadrul Consiliului Județean Sibiu, în ianuarie 2017.
În prezent, prefect al Sibiului este Maria Minea, numită în această funcție în august anul acesta din cea de secretară a primăriei Loamneș. Înaintea Mariei Minea, prefect al județului Sibiu a fost Adela Muntean, fostă secretară a Primăriei Roșia.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Razvan Pop , Alexandru Zavatin , Turnul Sfatului , Consiliului Județean Sibiu , Instituția Prefectului Sibiu , propuneri ale expozanților , PNL , Maria Minea , Guvernul Boc , Primăriei Roșia , Pentru Sibiu , Mircea Crețu , Sebastian Dotcoș , Înaintea Mariei Minea , Între Doctoș , Facebook Cristian Roman , Adela Muntean
Vizualizari: 19998
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Ding, ding
Acum 4 ore
Alex Vintila
Acum 4 ore
Muschetarul roman
Acum 4 ore
Oana
Acum 4 ore
Doru