X
parcari-turnului-sibiu

Extinderea parcărilor cu plată din Sibiu, supusă votului: pentru încurajarea mersului cu bicicleta sau autobuzul

Lansat în dezbatere publică în toamna acestui an, proiectul de extindere a parcărilor cu plată în centrul orașului ajunge la votul consilierilor locali. Unul din obiectivele acestui proiect este încurajarea deplasărilor prin oraș cu mijloace alternative.

Cinci parcări din preajma centrului istoric al Sibiului urmează să fie transformate din parcări gratuite în unele cu plată. Este vorba de locurile de parcare amenajate de-a lungul străzilor Ocnei, Faurului, 9 Mai și Turnului, plus parcarea recent amenajată în jurul Centrului cultural ”Ion Besoiu”. În cazul parcărilor de-a lungul celor patru străzi enumerate, locurile de parcare au fost gratuite pe o perioadă de cinci ani, statut impus prin faptul că reabilitarea acestor artere a fost finanțată din fonduri europene nerambursabile. ”Însă, în prezent, pentru a încuraja circulația cu mijloace alternative (bicicleta, mijloacele de transport în comun) și decongestionarea traficului inutil, în special în zona centrului istoric al municipiului, ar fi oportună introducerea unui sistem cu plată pentru acestea, cu perceperea de tarife diferențiate pe zone”, menționează reprezentanții Primăriei Sibiu, în proiectul de hotărâre elaborat pentru extinderea zonei cu plată și în parcările amintite.

Proiectul urmează a fi dezbătut și supus votului consilierilor locali în cursul săptămânii viitoare, parcările urmând a fi împărțite pe zone tarifare diferite. În zona A (unde ora de parcare este taxată cu doi lei iar ziua – cu zece lei) sunt propuse a fi incluse străzile 9 Mai, Ocnei (tronsonul dintre Faurului și Nicolae Teclu – inițial era propus doar tronsonul dintre Faurului și Zidului) și Turnului (tronsonul dintre Faurului și Valea Mare). Celălalt tronson al străzii Turnului (între intersecția cu strada Valea Mare și strada Malului) este propus a fi inclus în zona B de tarifare (tot doi lei pe oră, dar cu o limită de a menține mașina în parcare cel mult două ore).
În fine, în zona C de tarifare (un leu pe oră, zece lei pe zi) urmează a fi încadrată parcarea amenajată în spatele și lateralul Centrului cultural ”Ion Besoiu”.

În cazul în care consilierii locali vor aproba proiectul, tarifele din cele cinci parcări vor intra în vigoare din prima zi a anului viitor.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

18 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Cornelia

    Din nou nu se gandeste nimeni la persoanele care locuiesc in afara orasului si care nu au efectiv alta aternativa cu care sa se deplaseze, exceptand masina personala. Sa vin zi de zi la facultate si sa platesc cate 10 lei (lucru pe care nu mi-l permit ca student) pe un loc de parcare, mi se pare foarte nedrept. Astfel de lucruri nu sunt luate in considerare niciodata…

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Robert

    Este o insultă la inteligență “motivarea” cu folosirea bicicletei. Să se dea bunicuța cu bicla în lunile de iarnă. Vor doar cashul de parcă nu ar avea ditamai excedentul.

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    wut

    Sigur o sa lase rromanashu’ masina acasa doar pentru ca e parcare cu plata…SIGUR!!!!!!!!
    Doamne, astia din primarie cred ca traiesc in alta era, nu sunt deloc conectati cu realitatea.

    PS: Pentru incurajat mersul cu autobuzul si bicicleta? DA, sigur…atunci cand o sa avem curse mai dese de autobuze si pe alte trasee, in afara de 1 si 2, traseele “pensionarilor” care merg la Piata Cibin, Cimitir si Obor.

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Teo

    Daca vrei sa ajungi in zona centrala cu masina proprie ,trebuie sa platesti asa incat,toate parcarile din aceasta zona trebuie sa fie cu plata si nu ieftine.Cine nu recunoaste ca transportul in comun s-a imbunatatit, fie nu stie, fie e rau intentionat.

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Reteta:

    Sunteti prostovani: dacă vreți sa nu se mai observe ca orașul e supraaglomerat și se circula bara la bara,ca nu avem infrastructura adaptata vremurilor in care traim,dați hotărâre de consiliu local cu limitarea numarului de autovehicule per familie.O familie o mașină.Și nu mai veche de 10 ani.Nu 10 harburi poluante la o familie.Vrei sa ai mai multe,plătești de 10 ori impozitul pe cele care sunt în plus.Asa se face. Sa vedeți atunci: străzi libere,locuri de parcare și poluare zero.Succes!

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Sofer

    Consilierii locali și primăria trăiesc într-o lume paralela. Orașul s-a dezvoltat, e inundat de mașini, și asa rămâne. Motivarea cu autobuzele e idioată!
    Nu trece nici măcar un autobuz pe Faurului, Ocnei, 9 mai.
    Ne vedem la vot dragi consilieri…. Și mai ales tov. Fodor

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      !!!!!

      Ba ma lasi? te-ai nascut in masina??
      Pe faurului ajungi foarte repede de la piata cibin( pe acolo trec autobuze)
      Pe 9 mai ajungi foarte repede de pe constitutiei ( pe acolo trec autobuze)
      Pe Ocnei ajungi foarte repdede de pe Teclu( pe acolo trec autobuze)
      Tu vrei sa vina autobuzul sa te ia din pat asai??
      Mari putori mai suntem.

  8. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    VVDhEhE

    Pt a limita folosirea automobilului personal, trebuie intai responsabilizata populatia. Clar, si zonele centrale taxate dar si cartierele si suburbiile. Problema ca foarte multi din cei care aglomereaza, stau pe la blocuri in Selimbar si Cisnadie. Alte administratii.
    Cat timp vezi ca parcarea in jurul blocului e gratis, parca iti vine sa-ti plimbi dosul mereu in masina.

  9. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  10. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Titi

    Pt a încuraja mersul cu bicicleta trebuie mai întâi făcute piste de biciclete asa cum scrie in lege, nu desenele pe asfalt care sunt acum si care nu sunt respectate de aproape niciun sofer. Sunt foarte, foarte periculoase, eu nu am curaj sa merg cu bicicleta pe ele. A propos, oare d-na Fodor cu ce merge la serviciu? Nu am vazut-o niciodată in autobuz sau pe bicicleta.

  11. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    hop

    …nimeni din cei care comenteaza….care au solutii,NU pomenesc de parcari supraetajate ,lucru care se poate realiza cuusurinta la cazarma 90 …ca de pilda ,dar nuse vrea ! mai simplu nu se poate si o stiu inteligentii astia de conduc orasul

  12. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  13. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    daniel

    coana Mitza (Fodor) biciclista sa :
    1 verifice mai intai pistele existentr de biciclete sa aduca toate gurile de canal la nivel si gropile

    2 sa creasca numărul în de pista de bicilete( a nu se intelege hidrobiciclete) adica nu povesti cu pista pe malul cibinului

    3sa creasca dr.c.lui odată numărul autobuzelor si a curselor

    4 ar mai fi si adaptarea si modificarea traseelor autobuzelor

    5sa demita conducerile Tursib, Apa Canal si ce companii locale mai sunt.

    Si in final sa isi recunoască neputința si sa elibereze din funcție toata primăria.

  14. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    FOARTE BINE
    Ar trebui facute tarife de 10 lei/ora,chiar si 20 lei/ora pe strazi precum Tribunei,Mitropoliei,etc..
    Ati fost in centru in Wien sau alt oras european sa vedeti tariful ?????
    Benzina este 1,3 euro cam peste tot.
    Ciobanul vrea sa vina de pe Mihai Viteazu pe Tribunei cu Bmw .

  15. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Cocojambo

    N-am citit articolul, am intrat doar pentru comentarii. Automatele de parcare au fost facute de idioti, daca nu stii care e treaba cu ele, aduni ticketele de pe jos. N-au fost in stare si ei sa puna un buzunar in care cad tichetele

  16. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    filip

    Stimatii strategi din Primarie: daca chiar vreti sa mearga oamenii cu autobuzele faceti pe cat mai multe artere benzi exclusive pentru transportul in comun! Iar pentru mai multi biciclisti, cititi si recititi pana va intra bine in cap comentariile pertinente de mai sus!

  17. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Luc

    Nu v-ati prins ?! Aceste parcari vor fi pentru “cetatenii” care au permis de parcare ” In interes de serviciu ” ! Sa ne spuna Administratia strazilor cate astfel de permise au eliberat si cui ! Am vazut una cu nr 24500 ! Sa inteleg ca toti angajatii din Primarie si rudele lor sunt asa generosi incat isi folosesc masinile personale in interesul comunitatii ?! Alo , DNA-ul ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact