Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
17°C

Fiicele lui Mircea Cazan și Paul Stănescu, primele într-un concurs la ANCOM

Fiicele lui Mircea Cazan și Paul Stănescu, primele într-un concurs la ANCOM

Două dintre consilierele președintelui Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), Sorin Grindeanu, au promovat în cadrul societății, în urma unui concurs desfășurat în această săptămână, scrie ziarul Libertatea. Adelina Dincă, fiica lui Mircea Cazan, și Alina Gabriela Modan, fiica lui Paul Stănescu, au fost primele la proba scrisă, cu peste 90 de puncte. La interviu, tot ele au fost pe primele două locuri, la fel, cu peste 90 de puncte. 96,66 de puncte a luat Alina Gabriela Modan, 90,66 de puncte a luat Adelina Dincă. Mircea Cazan nu a vrut să comenteze această informație.

Paul Stănescu este senator PSD, fost vicepremier, fost șef CJ Olt și chestorul Senatului, iar Mircea Cazan a fost președinte al PNL Sibiu, în prezent fiind senator. Fiicele lor erau consiliere personale ale președintelui ANCOM, fostul premier Sorin Grindeanu.  Adelina Cazan a lucrat înainte de a ajunge la ANCOM, la o societate privată, Manpower HR SRL, la Academia Forțelor Terestre Nicolae Bălcescu din Sibiu și la  Statul Major al Forțelor Aeriene, București.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

22 comentarii

Ion Ionescu

Acum 4 ani

Asa e. Toti o apa si un pământ.
Raspunde

El Dorado

Acum 4 ani

Ce se naste din pisica , tot soareci maninca! Dar se pare ca odraslele oamenilor cu ouale mari sint mai inteligenti si trebuie sa castige mai multi gologani. Asta e regula la noi. Trebuie sa manince si gura lor ceva.
Raspunde

S

Acum 4 ani

3900 lei/luna net, fiica lui cazan, conform declarației de avere pe 2018 Asta dacă nu cumva a fost angajata mai mult de o luna din 2018 și atunci e 3900/ maxim 2 Poate comentează și ea si ne lămurește :) Bine, o sa i se mărească acum ca a promovat concursul asta
Raspunde

mihai

Acum 4 ani

Asa. Votati pnl ca sa scapati de psd :))))))) Degeaba difera culorile partidelor, ca oricum sunt toti la fel
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

S

Acum 4 ani

@mihai Nu sunt la fel, au doar puncte comune. Dacă sunt la fel, sa vedem dacă pnl vine cu legi pro infractori și cu discurs anti european și anti investitori după alegeri. Alegi binele cel mai mare. Pnl e un bine mai mare decât psd (și un rău mai mic, dar prefer sa vad partea plina a paharului) Eu oricum votez usr, dar nu caut perfecțiune, ca nu exista.
Raspunde

dancp2

Acum 4 ani

ACOLO SINT BANI SI PILE FOST PCR!
Raspunde

TOMOZEI

Acum 4 ani

CHIAR A CREZUT CINEVA CA SE SCHIMBA METEHNELE TICALOSILOR DIN FRUNTEA TARII? Normal ca jupanu cazan nu a vrut sa comenteze. El a avut pe vremuri RADIOCOM, de-a lungul vremii si-a dorit sa devina ministrul telecomunicatiilor, fata lui asa cum se vede din text, a avut experienta suficienta sa devina consilier (ea fiind de meserie psiholog). Ma si pufneste rasul.... au dat examen si au luat 90 de puncte. Logic, au stiu subiectele..... Va dati seama, cat de folositoare or sa fie ele pentru Presedintele Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM). Rolul concursului este acela ca nu o sa mai fie clintite din posturi. ce ziceau cei de la PNL? Ca demit pe toti copiii de beizadea care ocupa functii prin ministere si institutii. Lehamite totala! Ne meritam soarta!
Raspunde

Branțu de la pantof

Acum 4 ani

Foarte foarte urat !!!!!! asta e meritocratia si competenta vecipremierei Turcan ??...
Raspunde

xy

Acum 4 ani

Are dreptate Branțu...asta e meritocrația dnei Raluca! Și-a pus numai prieteni și prietene în funcții importante! Poveștile de la tv, criticile la adresa PSD că au numit oameni pe pile e clar că e gargară pentru fraieri! New PNL = fost PDL îngălbenit = cu obiceiuri de vechi PCR (Pile Cunoștințe Relații). Trebuia să- i mulțumească dna Raluca dlui Mircea că a trădat PNL tradițional și i-a "cedat" șefia PNL județean... Oricum e "clar" pentru toată lumea că fata avea nevoie de un post la ...stat, că la privat e greu și nu prea avea bani să-și deschidă propria firmă! Chiar te apucă o stare de lehamite!!!
Raspunde

Teo

Acum 4 ani

Toate beizadelele celor platiti din bani publici se angajeaza la stat .Ce aveau in legatura aceste asa zis consiliere cu agentia respectiva ,in afara de a fi fiicele tatilor lor?.Rusine, dar acest sentiment nu exista pentru cei cu obrazul gros.Sistemul pile ,cunostinte, relatii functioneaza de minune si este transpartinic.
Raspunde

S

Acum 4 ani

Nu toate, doar unele. Și normal ca de acelea auzim. Ce legătură are oricine cu agenția aia, înainte de a se angaja acolo? Ce legătură vrei sa aibă?
Raspunde

dancp2

Acum 4 ani

dati-le un test sa scrie in cursive din cosbuc,goga sau creanga(nu astia nu sint grup de bulabula)sa vedeti electocardiograma!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Raspunde

io

Acum 4 ani

Exact, tot sistemul merge pe pile....Garantat...ce credeti ,ca daca vine PNL, se va schimba ceva....!!!!??? De unde rusine .....
Raspunde

hop

Acum 4 ani

lupi in cojoace
Raspunde

Lucian G.

Acum 4 ani

Cazan...un individ fara caracter! Cine l-a cunoscut, nu poate sa aiba alta parere. La fel e si betivanul de Neagu sau alunecosul Sovaiala. Toti sunt atat de asemanatori cu PSD-istii incat mi-e leahamite de clasa politica actuala.
Raspunde

newman

Acum 4 ani

...totul nu e decat un spectacol mediac...menit sa ne distraga atentia de jaful din banii publici ( ai nostri)...Nu asteptati o alta atitudine fata de noi, poporul ( palmasii) din partea noilor vatafi...Toti sunt la fel indiferent din ce partid fac parte ( temporar)...Dar pe traseistul si slugarnicul Grindeanu cine si cand il schimba?...
Raspunde

Doru

Acum 4 ani

Din 10 comentarii vad ca toti v-ati dat seama ca pleaca ciuma rosie si vine ciuma galbena (sau ciuma roz). Doar si gura lor trebuie sa mananca, nu?? Insa, totusi, tot pe ei ii votati. Asta mi se pare o desteptaciune suprema... Sau, in gandirea voastra, asta e uscatura din padure?? NUU, asa sunt toti, altfel nu poti ajunge acolo. Avem de ales intre unii care fura, si altii care fura EXACT LA FEL SI LA FEL DE MULT, dar care-s cu anticoruptia in gura toata ziua. Voi pe astia ii votati. BRAVO Cum ramane cu #CORUPTIAUCIDE ???
Raspunde

Doru

Acum 4 ani

Am uitat sa va zic, domnita asta era pe la proteste prin Sibiu, sa ne scape de ciuma rosie. E bine asa, sa vina CIUMA GALBENA... Mai schimbam decorul, daca am trecut prin ciuma portocalie, prin ciuma rosie, acum e timpul sa vina si cea galbena. Daca le-ar fi FOAME, as intelege, dar asta, CAZAN, are spre 60 de ani, 1 singura fata, si vreo 17 case + ce va fi ascuns. Ce-or vrea sa faca oare, de nu le ajunge??
Raspunde

Alzara 1918

Acum 4 ani

Ce aveți împotriva promovării tinerilor , tinerelor merituoși / merituoase ? Vorba lui Daea :” voi ce ați face “? Ăsta e nivelul de acceptanță al societății azi ; nici nu va închipuiți ce progrese vom face in câteva veacuri ... noi sau alte popoare pe care le chemam la munca .
Raspunde

Ilie

Acum 4 ani

Doru,dacă nu stii,mai bine taci sau informează-te! M.Cazan are o fică si un fiu.
Raspunde

Doru

Acum 4 ani

Ma scuzati. Acum, ca ziceti, imi amintesc ca dl. Cazan are si un fiu. Asa da, normal ca n-ajung 17 case la 2 copii, ca doar nu se pot imparti 17 la 2. Daca ia fiecare copil cate 8 case, cum o impart pe ultima? Ca ma gandesc ca e o garsoniera... Asa da, scuzati-ma. Ma duc maine in pasul strengarului sa votez ciuma roz...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus