Joi,
28.03.2024
Innorat
Acum
11°C

BEJ Sibiu: președinta unei secții de vot a fost îndepărtată din secție, după ce a permis votul multiplu

BEJ Sibiu: președinta unei secții de vot a fost îndepărtată din secție, după ce a permis votul multiplu

Biroul electoral județean Sibiu a decis să înlocuiască președinta secției de vot amenajată în cadrul Facultății de Inginerie, după analizarea datelor referitoare la faptul că în acea secție un tânăr a votat de două ori.

”Biroul electoral județean nr.34 Sibiu decide îndepărtarea doamnei președinte R. L. I. din secția de votare nr. 63 și preluarea atribuțiilor sale de către locțiitorul S. M. L.”, se arată într-un document semnat duminică de către judecătorul Andreea-Angelica Dinescu, președinta BEJ Sibiu. Decizia a fost luată în urma unei sesizări depusă de PSD Sibiu, care a semnalat că în jurul prânzului ”un tânăr a votat, a introdus buletinul de vot în urnă după care a mai cerut și primit încă un buletin de vot pentru că a greșit”. Potrivit reprezentanților social-democrați, votul multiplu a fost posibil cu concursul președintei secției și al reprezentantului PNL din respectiva secție. În această speță, reprezentanții BEJ au considerat că se aplică prevederile legislative potrivit cărora ”în cazul în care președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare, locțiitorii acestora și membrii acestora, respectiv operatorii de calculator nu își îndeplinesc atribuțiile ce le revin sau săvârșesc contravenții prevăzute de prezenta lege, sunt înlocuiți de îndată, la solicitarea biroul electoral ierarhic superior, de către organismele sau persoanele care le-au desemnat, după caz, cu alte persoane desemnate potrivit procedurilor prevăzute de prezenta lege” (art. 21, alin. 3 din Legea 370). Reprezentanții BEJ au sesizat și Poliția, ai cărei reprezentanți oricum au fost deja chemați să cerceteze situația.

Secții fără autocolante

De-a lungul zilei, mai multe secții de vot din Sibiu au avut probleme și cu disponibilul de buletine de vot și de timbre autocolante. Astfel, după-prânz, a fost suplimentat numărul buletinelor și autocolantelor de la secții amenajate în cadrul Liceului de Artă și ale Colegiului ”Gheorghe Lazăr”, în acest din urmă caz fiind solicitate liste suplimentare. Către lăsarea serii, aici s-au și terminat buletinele de vot, printre cei care au așteptat la coadă răspândindu-se informația că după suplimentarea buletinelor, procesul de vot ar putea fi prelungit și după ora 21:00, oră la care, în mod normal, se închid secțiile de vot.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

1 comentarii

Roșu Mioara Florina PFA

Acum 4 ani

Eu sunt cea care am văzut incidentul, m-am opus vehement să i se mai dea inca un buletin, d-na președinte a Secției de vot și reprezentanta PNL au sustinut ca are dreptul, cea de la PNL i-a înmânat încă un buletin de vot. După incident am anunțat imediat la partid,apoi am dat declarația. Apoi mi s-a adus acuze din partea pnl-istei ca nu am procedat corect. Dumneavoastra considerați că am greșit sau am acționat conform legii?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus