X
sectie vot paltinis alegeri prezidentiale (1)

Păltiniș: prezența la vot a ajuns la peste 550%. Fără cozi

”Record de prezență la o secție de vot din Sibiu” este știrea care circulă, de la primele ore, prin mass-media națională când vine vorba de prezența la vot și de procentele comunicate de autorități.

560% este prezența confirmată de statisticile Biroului Electoral Central, atunci când vine vorba de secția de vot care deține recordul la nivel național. Și este vorba de secția cu numărul 105 din municipiul Sibiu, cea amenajată în aceeași clădire în care își au puncte de lucru și salvamontiștii și jandarmii sibieni.

Dincolo de procentele impresionante, numărul voturilor exprimate dezvăluie o cu totul altă realitate. Cum ar fi că, de fapt, până la ora 16:00, în secția de vot au aplicat ștampila aproximativ 145 de persoane. Cu excepția unei singure persoane, toți sunt turiști: la secția de la Păltiniș sunt înscrise 26 de persoane pe listele permanente, din care până la ora 16:00 una singură a votat. Restul sunt votanți pe listele suplimentare.

”Este vreme frumoasă și de aceea am ales să venim la Păltiniș. Iar la vot am fost de fiecare dată, deci era normal să îmi exercit și de această dată acest drept”, explică unul dintre turiști. Alături de ei, la Păltiniș au mai votat și studenți ai Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu, care au profitat de vremea însorită. Și de faptul că, în ciuda procentelor-record la nivel național, la Păltiniș de fapt nu e coadă.

sectie vot paltinis alegeri prezidentiale (5) sectie vot paltinis alegeri prezidentiale (4) sectie vot paltinis alegeri prezidentiale (3) sectie vot paltinis alegeri prezidentiale (2)

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Politica
  • Contact