X
Sub Piața Gării este promisă o parcare subterană. Poate anul acesta vor începe lucrările

Marile poticneli. Cum a pierdut Sibiul întreaga vară cu parcarea subterană de la gară

Conform planurilor inițiale, zilele acestea ar fi trebuit deschise ofertele constructorilor interesați de amenajarea primei parcări subterane publice a Sibiului. În realitate, viitoarea parcare nu are deocamdată nici măcar proiect tehnic. Pentru care Primăria tocmai a lansat a patra oară licitația de încredințare a contractului, mărind cu 30% bugetul. ”Tot degeaba”, spun proiectanți din Sibiu și din țară.

Amenajarea unor parcări subterane în jurul centrului istoric al Sibiului – obiective discutate public în mai multe rânduri și incluse în strategia de dezvoltare a orașului – bate pasul pe loc. Cel puțin în cazul parcării subterane propusă a fi amenajată la Gara Sibiu, proiectul este blocat în faza de elaborare a proiectului tehnic. Marți a fost publicat – pentru a patra oară – anunțul de participare prin care Primăria Sibiu caută să atribuie contractul pentru realizarea proiectului tehnic, a detaliilor de execuție, verificarea documentației, obținerea avizelor necesare, întocmirea dosarului pentru autorizația de construire și asistență tehnică pe perioada execuției lucrărilor.

După cele trei licitații organizate până acum fără succes, de această dată Primăria Sibiu a majorat bugetul alocat acestui contract de la 340.000 la 450.000 de lei, fără TVA, în speranța că astfel va trezi interesul cuiva care să vină, să depună o ofertă și să proiecteze ceea ce ar trebui să fie prima parcare subterană publică a orașului.

O singură firmă a încercat. ”Dar nu mai venim”

Un singur contract a reușit, până acum, Primăria Sibiu să încheie pentru prima parcare subterană: cel pentru realizarea studiului de fezabilitate, în mai 2018. Indicatorii tehnico-economici detaliați prin SF au fost adoptați de consilierii locali în septembrie anul trecut, iar în mai 2019 Primăria a lansat pentru prima dată contractul de proiectare (plus restul detaliilor de execuție, avize, acorduri și asistență tehnică). Pe 1 iulie 2019, când a fost fixat termenul limită – nimic. Nicio firmă interesată. Licitația a fost reluată după două zile, iar la termenul fixat pentru deschiderea ofertelor, bucurie – o ofertă depusă. Doar că oferta nu respecta cerințele din fișa tehnică, deci a fost descalificată, licitația anulată.
Și reluată a treia oară la începutul lui octombrie. După 35 de zile, la deschiderea ofertelor: iarăși nimeni. Marți, 26 noiembrie 2019, Primăria Sibiu a scos pentru a patra oară contractul la licitație, modificând valoarea estimată de la 340.000 de lei la 450.000 de lei (sumele nu includ TVA).

Trei licitații pentru același lucru și toate trei cu același rezultat: anulate. Primăria mai încearcă și a patra oară

Trei licitații pentru același lucru și toate trei cu același rezultat: anulate. Primăria mai încearcă și a patra oară

Turnul Sfatului a luat legătura cu singura firmă care a depus ofertă până acum. Și care este Hentza Business SRL din București, adică aceeași firmă care a realizat și studiul de fezabilitate și care, practic, ”știa foarte bine despre ce este vorba în acest proiect”, după cum spun reprezentanții societății.
Care, însă, se plâng de modul în care administrația sibiană organizează astfel de licitații. ”Noi, când am depus ofertă, nu am fost atenți la cerințe și am fost respinși. E o procedură de licitație foarte grea, la care ni se cer de la specialiști atestați de Inspectoratul Poliției de Frontieră (pentru avizarea scenariului antiefracție), la specialiști atestați în detecția și stingerea incendiilor. În total, cam șapte specialiști. Bineînțeles, o societate nu deține toți acești specialiști și atunci trebuie să îi subcontracteze sau să îi ia parteneri. Problema este că mulți dintre acești specialiști nu sunt înscriși în SICAP (Sistemul electronic al achizițiilor publice – n.r.), unii habar nu au ce înseamnă asta. De fapt, majoritatea colaboratorilor noștri nu sunt înscriși în SICAP. Este o procedură grea deoarece sunt mulți subcontractanți care trebuie prinși într-o asociere și nu avem cum să facem lucrul acesta. La Cluj, la Iași, la Brașov, cei din administrație sunt mult mai deschiși în ceea ce privește procedurile de achiziții, adică procedurile sunt mult mai simple. Pe când, aici, la această achiziție de la Sibiu, gândiți-vă că trebuie să ai cel puțin șapte subcontractori, din care jumătate nu sunt înscriși în SICAP”, arată reprezentanții Hentza Business pentru Turnul Sfatului. Potrivit lor, majoritatea specialiștilor cu care sunt ei în contact nu au interes să lucreze pe proiecte din fonduri publice, preferând să contracteze doar lucrări din zona privată, ”care nu îți dau atâtea bătăi de cap birocratice”.

În Piața Gării se tot dorește a fi amenajate locuri de parcare atât la subsol, cât și la suprafață. Sursa foto: documentație Primăria Sibiu

În Piața Gării se tot dorește a fi amenajate locuri de parcare atât la subsol, cât și la suprafață. Sursa foto: documentație Primăria Sibiu

Potrivit celor de la Henza Business, alte administrații locale din țară nu solicită încă din faza depunerii ofertelor dovada contractării sau angajării unor specialiști din diferite domenii. Fapt care face mai facilă creionarea unei oferte tehnice din punct de vedere birocratic. Specialiștii pe fiecare domenii sunt angajați abia ulterior semnării contractelor de proiectare și verificare, aceste angajări sau subcontractări fiind notificate administrațiilor pe parcursul derulării serviciilor. ”Toată lumea e conștientă că nu se autorizează un proiect până când nu are toate autorizațiile și avizele și ștampilele specialiștilor. Și, prin urmare, în cursul derulării contractului, noi notificăm autoritatea contractantă asupra faptului că subcontractăm o parte din lucrare, către X și către Y, și în această variantă nu mai este nevoie ca încă de la depunerea ofertei să ai subcontractanți înscriși pe SICAP, care dețin un certificat digital, pentru că sunt foarte mulți care nu vor să lucreze cu statul. Este suficient de lucru în zona privată”, mai explică cei care au realizat studiul de fezabilitate al primei parcări subterane publice din Sibiu. Și care, în condițiile în care organizează administrația sibiană licitațiile, spun că nu au interes să se înscrie.

”Cine îți lucrează gratis?”

Alți proiectanți, din Sibiu de această dată, critică devizul general pe care l-au aprobat consilierii locali și pe baza căruia ar trebui să elaboreze proiectul tehnic al parcării. ”Eu m-am interesat de acest contract. Dar m-am uitat pe devizul general. Pe care, în proiectare, ar trebui să îl respecți, dar nu ai cum. Și vă dau un exemplu: la capitolul dedicat verificării tehnice de calitate a proiectului tehnic și a detaliilor de execuție sunt prevăzute cheltuieli de 3.000 de lei. Aceste verificări se fac de către specialiști atestați pe electrice, pe rezistență, pe partea de securitate la incendiu și așa mai departe. Deci aici vorbim de o grămadă de specialiști pe care nu ai cum să îi plătești cu 3.000 de lei pe toți. E mult prea puțin. Mai mult, dacă vă uitați la capitolul dedicat documentațiilor tehnice necesare pentru obținerea avizelor, acordurilor și autorizațiilor, suma alocată de zero lei. Cine îți face gratuit documentația pentru securitatea la incendiu, de exemplu?”, arată pentru Turnul Sfatului un proiectant sibian.

Părere: ar fi trebuit actualizate sumele

De altfel, chestiunea devizului general a mai fost subiect de discuție publică. În vara acestui an, după ce la prima licitație organizată pentru proiectarea parcării nu s-a prezentat nimeni. Iar discuțiile au vizat faptul că devizul general – care trebuie, teoretic, respectat până la finalul lucrării – include sume nerealiste. ”Să vă dau un exemplu: în devizul general pentru construcții și montaj este prevăzută suma de 10,9 milioane de lei, cu tot cu TVA. Din studiul de fezabilitate rezultă că parcarea va avea o suprafață desfășurată de peste 11.000 de mp. Dacă împărțim suma alocată în deviz pentru construcții și montaj la această suprafață, rezultă că ar trebui să realizez un proiect tehnic prin care această parcare să fie construită la un preț de aproximativ 200 de euro/mp. Cu tot cu TVA. Și ca nespecialist, spuneți-mi cum credeți că în România anului 2019 poate fi realizată o construcție cu 200 de euro/mp?”, era una din problemele ridicate.
De altfel, în vara acestui an, chiar și cei de la Henza Business SRL – care au întocmit, de fapt, devizul general – au recunoscut că sumele estimate de ei trebuie actualizate, având în vedere momentul în care a fost realizat SF-ul. ”Până pe 15 octombrie 2018 exista un standard de cost care ne impunea anumite prețuri în întocmirea devizului general al unei investiții. Peste care noi nu puteam trece. Pe 15 octombrie, cei care ne conduc țara și-au dat seama că e greșesc și că sunt extraordinar de multe proiecte care nu se pot realiza. De atunci, noi cerem oferte de la constructori și pe baza acestora construim devizul general”, explică reprezentanții Hentza Business pentru Turnul Sfatului.

Pentru prima parcare subterană a Sibiului, accesul pietonilor în subteran se cere a fi făcut atât pe scări, cât și cu liftul. Doar că nimeni nu dorește să facă proiectele măcar. Sursa foto: documentație Primăria Sibiu

Pentru prima parcare subterană a Sibiului, accesul pietonilor în subteran se cere a fi făcut atât pe scări, cât și cu liftul. Doar că nimeni nu dorește să facă proiectele măcar. Sursa foto: documentație Primăria Sibiu

Din punctul lor de vedere, devizul general al parcării de sub piața Gării ar fi trebuit indexat atât ca urmare a modificărilor care au intrat în vigoare din octombrie, cât și ca urmare a legislației intrată în vigoare la data de 1 ianuarie 2019. În special a legii care majorează salariul minim din construcții la 3.000 de lei lunar. ”Primăria putea să actualizeze devizul atât după 15 octombrie 2018, cât și după data de 1 ianuarie 2019, adică de când au intervenit acele modificări majore cu impact semnificativ asupra întocmirii unui deviz general al unei lucrări. Dar noi lucrăm în toată țara și vă spun că nicio autoritate publică nu actualizează devizul. Sunt însă și instituții care procedează altfel. Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, de exemplu, după ce semnezi contractul îți dă portița să actualizezi devizul general pentru toate SF-urile sau DALI-urile care au fost realizate până la 1 ianuarie 2019”.

În vara anului, reprezentanții Primăriei Sibiu arătau că sunt deschiși indexării sumelor, în cazul prezentării unor scenarii ”bine justificate”. ”Primăria Sibiu nu a restricționat niciodată un proiectant «să jongleze» prin proiectul tehnic. E normal ca după ce se realizează proiectul tehnic și se lucrează la detalii să rezulte un alt deviz al lucrării. Doar că modificarea devizului general trebuie bine justificată. Căci, la SF nu se fac liste de cantități precum la proiectul tehnic. Dacă vine cu valoare dublă – exagerat spus – a lucrării față de ceea ce era prezentat în SF, poate justifica acest lucru prin detaliile pe care le expune. De exemplu, poate arăta că a găsit o soluție nouă care scade costurile de mentenanță, dar le mărește pe cele de execuție. Și, într-un astfel de scenariu, dacă analiza costurilor de execuție și mentenanță indică faptul că e o variantă mai bună cea care presupune investiții inițiale mai mari, aceea va fi aleasă, având în vedere exploatarea pe termen lung a obiectivului”, explicau reprezentanții Primăriei, pentru Turnul Sfatului.

Ce ar fi trebuit să fie

Conform estimărilor din momentul adoptării de către consilierii locali a indicatorilor tehnico-economici (septembrie 2018), în luna noiembrie a acestui an ar fi trebuit stabilit deja un constructor care, în termen de 12 luni, să predea o parcare subterană în Piața 1 Decembrie 1918 a Sibiului. Care parcare să aibă trei niveluri (două la subsol și unul la suprafață), pe care vor fi amenajate între 350 și 400 de locuri de parcare: câte 100 de locuri la fiecare nivel subteran și restul – la suprafață. De altfel, la suprafață urmează a fi proiectată o stație pentru mijloace de transport în comun electrice (pentru viitorul nou traseu în jurul centrului istoric al Sibiului, deservit de autobuze electrice, de mici dimensiuni). În apropierea stației este solicitată și amplasarea a două puncte de încărcare a autobuzelor electrice.
Viitoarea parcare subterană ar trebui dotată atât cu sisteme de stingere automată a incendiilor (sprinklere), cât și cu instalații de evacuare a fumului și de detectare a depășirii concentrației admisibile de monoxid de carbon, precum și instalații de ventilație. Parcarea ar urma să aibă un sistem propriu de supraveghere video, acces automat și un sistem de iluminat eco-eficient.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

11 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    VVDhEhE

    Asta daca se mai face. Sta Primaria relax ca au facut cei de la mall-in graba-santier-fara autorizatii-Promenada parking pe n-spe etaje, in apropiere.
    E de laudat la ei ca au terminat mall-ul ala intr-un an si putin, de o asa structura in asa timp, Primaria nici vorba! Diferenta dintre privat si… stat (propriu si figurat).

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      A

      Constructia a durat un an, însă cand au forat pt. primul stalp era totul stabilit, inclusiv cum vin magazinele ancora in magazin, deci nu a durat doar un an plus ca daca era public nu se deschidea pana nu era 100% gata. Cat despre utilitatea parcarii subterane, pot spune doar ca se vrea o parcare de rezerva pt. Sarbatori cand la mall nu mai sunt locuri (trec des pe acolo si de fiecare data e aproape goala parcarea actuala)-

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Ion

    Nici un proiect mai de doamne ajuta nu a făcut Primăria. Și mai e puțin și FDGR&PNLvin sa ne ceara votul. Vreau sa știu ce au făcut în Sibiu în ultimii 4 ani.!!!

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Chiar asa.........

    Ce sa mai si faci, ca este primaria plina de diletanti, oameni care nu au batut un cui in viata lor, sa dea cu o matura sau sa curete zapada etc, lucruri practice si marunte asa incat sa inteleaga cat de cat anumite aspecte tehnice cand sunt trecute in caietele de sarcini atat practic cat si ca estimari a valorilor. Cati sunt spre exemplu ingineri constructori la directiile si serviciile cheie ale primariei, cati sunt barbati si cate sunt femei, iar in comisiile de receptie din nou cati sunt specialisti in domeniu ca sa inteleaga ce receptioneaza. La lucrari marunte care nu au SF si PT cine face caietele de sarcini? Ca nu au legatura caietele de sarcini cu executia/prestarea reala in sensul ca nu se fac la nivelul de cerinte solicitate.

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    VVDhEhE

    Cand te gandesti ce face Primaria, cu toate asociatiile astea ce papa bani gen infrumusetarea orasului etc. Acum 2-3 zile, Pasajul Scarilor, doi copaci deja cresc (evident de vreo 2 ani) din gurile de scurgere.
    Chiar va rog, treceti si vedeti!

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    VVDhEhE

    Cand te gandesti ce face Primaria, cu toate asociatiile astea ce papa bani gen infrumusetarea orasului etc. Acum 2-3 zile, Pasajul Scarilor, doi copaci deja cresc (evident de vreo 2 ani) din gurile de scurgere ale zidului.
    Chiar va rog, treceti si vedeti! Ar trebui sa se autoamendeze, le apartine zidul monument!!!

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    da da da

    Sunt multe activitati contractate si care nu se fac sau se fac doar la sesizari cum ar fi completarea cu nisip in locurile de joaca si cu scoarta sau curatarea de grafitti a locurilor de joaca sau vopsirea tuturor elementelor, verificarea zilnica etc etc. Si sunt multe astfel de activitati care ce sa vezi se fac cand si cand dupa vum au chef

  8. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    McD

    De ce nu se construieste o parcare etajata pe strada Socului in dreptul fostelor magazii CFR (zona dintre Podul Garii si acesul subteran spre peroanele liniilor CFR). Acolo s-ar putea amenaja pe trei niveluri o parcare suficienta pentru cei care folosesc zona garii si nu numai, iar la parter se poate amenaja un BUS-TERMINAL pentru transportul local si national, chiar international (pentru ca pe str. Scoala de Inot numai bus-terminal nu se poate numi acel loc unde sosesc si pleaca autocarele). Proiectul ar putea fi extins chiar si peste Podul Garii spre actualul Mall de-a lungul str. Socului, cu intrari si iesiri direct de pe pod!! Idei si locatii sunt destule, insa problema este totdeauna la proiecte , studii si in final la bani!!!… Va mai trece multa apa pe Cibin pana vom vedea ceva concret, asa e la noi se porneste greu si se termina si mai greu. Sa auzim de bine!

  9. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  10. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    abc

    sunt plecat din Romania de 30-zeci de ani in Germania e plin de Romani din toate colturile tarii daca vorbesti cu unul cu altul si povesti ca vii din Sibiu fiecare spune ca sibiul fata de celelalte orase ale tariieste diferenta ca cerul de pamit asa a fost si pe timpul lui Ceausescu .mentalitatea este cu mult mai mult ca celor din sud.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact