X
autobuze noi Tursib traseu (21)

USR mediază politic pe relația Sibiu, Șelimbăr, Tursib

Organizația județeană a USR Sibiu a anunțat astăzi, printr-un comunicat de presă, că sprijină prelungirea traseelor Tursib în Șelimbăr, după ce membri ai organizației au participat la o întâlnire între administrația sibiană, cea din Șelimbăr și conducătorii Tursib. ”Întâlnirea cu cei doi reprezentanți – Astrid Fodor, Primarul Sibiului și Marius Grecu, Primarul Șelimbărului, a avut loc astăzi la Primăria Municipiului Sibiu și reprezentanții USR Șelimbăr, Daniel Vidrighin, președinte și Daniela Ilie, vicepreședinte au prezentat propunerea pentru „operarea serviciilor de transport public în comun prin intermediul SC TURSIB SA”. USR Sibiu susține acest demers și a fost reprezentat la întâlnire de Diana Mureșan, președinta filialei locale”, se arată în comunicatul de presă.

Potrivit USR Șelimbăr preluarea traseelor de către TURSIB SA este soluția cea mai potrivită pe termen lung, ”care să rezolve în condiții de eficiență și de cost problema transportului public”.

Ca inițiator al discuțiilor, USR a venit și cu o propunere de implementare a soluției, în perspectiva realizării Zonei Metropolitane Sibiu. ”Doamna primar Astrid Fodor și-a manifestat deschiderea pentru continuarea demersurilor de extindere a traseelor de transport public, cu condiția ca în cadrul ADI care se va înființa în acest scop, fiecare membru să fie reprezentat direct proporțional cu numărul de locuitori ai localității. Șelimbărul va contribui cu mijloace de transport noi, ecologice și cu subvenția necesară pentru susținerea tuturor cheltuielilor necesare transportului public aferent călătorilor din comună. Domnul primar Marius Grecu a exprimat un acord de principiu pentru propunerile de colaborare formulate de conducerea Primăriei Sibiu. Pentru continuarea acestui demers, primarul Marius Grecu va transmite Primăriei Municipiului Sibiu o scrisoare de intenție”, se concluzionează în comunicatul USR.

Ce propune USR 

Conform planului prezentat celor doi primari, USR Șelimbăr propune ca în cadrul ADI Zona Metropolitană Sibiu să se dezvolte transportul în comun al municipiul și în comuna Șelimbăr. Traficul de persoane ar urma să se desfășoare ”dinspre cartierele noi ale Șelimbărului către locurile de muncă din Sibiu, în special Zona Industrială Vest și retur; dinspre satele aparținătoare către locurile de muncă din Sibiu și retur; dinspre Șelimbăr și satele aparținătoare către unitățile de învățământ din Sibiu și retur; dinspre Șelimbăr și satele aparținătoare către zona comercială și retur; conexiune între familiile din Sibiu care au rude în comuna Șelimbăr și retur și tur și retur către firmele care furnizează servicii în comuna Șelimbăr sau Sibiu”, după cum se arată în scrisoare.

Totodată, USR-iștii solicită administrației locale din Șelimbăr amenajarea tuturor stațiilor existente și înființarea de noi stații, conform cu datele rezultate în urma studiilor de circulație/trafic, dar și alocarea a 6% din bugetul local către transportul public. ”Declararea transportului public local drept prioritate pentru Primăria Șelimbăr și alocarea unui procent de 6% din bugetul local pentru următorii 4 ani pentru acest capitol bugetar”, susțin USR-iștii.

USR nu vede ca implementarea acestui plan s-ar putea întinde mai mult de 12 luni. ”Asumarea unor termene de către toate părțile implicate pentru implementarea transportului public local prin intermediul operatorului Tursib, dar nu mai mult de 12 luni de la data semnării protocolului de colaborare”, se mai arată în obiectivele propuse de USR Șelimbăr.

Propunerea USR Șelimbăr

Privind operarea serviciilor de transport public în comun prin intermediul

SC Tursib SA 

Preambul

Pentru a fi o alternativă atractivă și reală pentru călători, transportul în comun trebuie să răspundă la trei cerințe fundamentale: să fie eficient (curse suficient de frecvente și punctuale), să fie sustenabil din punct de vedere al costului și să ofere condiții decente. Tocmai neîndeplinirea acestor cerințe a condus călătorii să nu mai apeleze la serviciile operatorului de transport intrajudețean, iar acesta a renunțat la licența de operare (Transmixt). Acest fapt deschide posibilitatea autorităților locale să procedeze, cu celeritate, la identificarea unei soluții imediate și eficiente.

Soluția pe care USR Șelimbăr o propune este de a introduce în comună operatorul de transport public local din Sibiu adică, Tursib-ul. Aceasta este cea mai sustenabilă soluție pe termen lung care să rezolve în condiții de eficiență și de cost problema transportului public în comun pentru Șelimbăr, Mohu, Veștem, Bungard și Sibiu, iar până atunci transportul să fie acoperit de transportatorii desemnați de Consiliul Județean Sibiu. Pentru aceasta este nevoie, însă, de colaborare din partea a trei instituții cheie: Primăria Municipiului Sibiu, Primaria Comunei Șelimbăr și Tursib. Aceste instituții trebuie să parcurgă pașii necesari pentru a opera serviciile de transport public în comun, în condiții de legalitate și eficiență, în cadrul localităților pe care le deservesc.

Primul pas către Zonă Metropolitană

Având în vedere vecinătatea dintre cele două localități – comuna Șelimbăr și municipiul Sibiu – și a resurselor pe care deja le utilizează la comun, introducerea Tursib ca operator de transport local este un pas firesc pentru locuitorii localităților. Foarte mulți șelimbăreni lucrează în Sibiu, foarte mulți sibieni vin la cumpărături în Șelimbăr, multe familii folosesc intrastructură de educație din Sibiu, există multe legături de familie între locuitori. Infrastructura educațională, culturală, de utilități și rutieră, precum și parcurile publice și zonele de agrement sunt folosite în comun.

Constituirea unei Asociații de Dezvoltare Intercomunitară între Primăria Municipiului Sibiu și Primăria Comunei Șelimbăr, cu obiect de activitate “Realizarea serviciului de transport public în comun”, ar fi primul pas către realizarea unui deziderat pe termen lung și anume constituirea Zonei Metropolitane Sibiu.

Acest proiect poate fi un model pentru viitoare colaborări inter-instituționale, atât între municipiul Sibiu și comuna Șelimbăr, cât și pentru localitățile limitrofe, devenind un pilon important pentru identificarea de soluții pentru diverse probleme inter-comunitare, nu numai transportul public.

Traficul important de persoane se realizează după cum urmează:

  • dinspre cartierele noi ale Șelimbărului către locurile de muncă din Sibiu, în special Zona Industrială Vest și retur
  • dinspre satele aparținătoare către locurile de muncă din Sibiu și retur
  • dinspre Șelimbăr și satele aparținătoare către unitățile de învățământ din Sibiu și retur
  • dinspre Șelimbăr și satele aparținătoare către zona comercială și retur
  • conexiune între familiile din Sibiu care au rude în comuna Șelimbăr și retur
  • tur și retur către firmele care furnizează servicii în comuna Șelimbăr sau Sibiu

Etapele implementării

Cei mai importanți pași pentru implementarea transportului public în comun la nivelul celor două localități sunt, după cum urmează:

  • Consesul decizional la nivelul conducerii celor două localități privind implementarea transportului public local în comun.
  • Semnarea unui protocol de colaborare între Primăria Municipiului Sibiu și Primăria Comunei Șelimbăr care să stabilească obligațiile și responsabilitățle fiecărei părți, precum și termene aproximative pentru parcurgerea tuturor etapelor legale
  • Parcurgerea etapelor legale pentru constituirea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară(ADI) între Primăria Municipiului Sibiu și Primăria Comunei Șelimbăr cu obiect de activitate realizarea serviciului de transport public în comun, în conformitate cu OUG 57/2019 privind Codul Administrativ – art. 89 – 92.
  • Perfectarea și semnarea contractului de delegare a serviciului public de transport local către societatea Tursib, în condițiile operării acestui serviciu prin intermediul ADI nou înființate.
  • Introducerea în lista de investiții aferentă anului 2020 sau, prin rectificare bugetară, pe lista de investiții aferentă anului 2019 a sumelor necesare pentru: achiziția de vehicule, cotei de contribuție la cheltuielile ADI (combustibil, salarii, mentenanță parc auto etc.) precum și a sumelor necesare pentru subvenția transportului public în comun.
  • Optimizarea traseelor împreună cu Tursib și alte autorități competente (Autoritatea Rutieră Română) și pe baza unui studiu de circulație / trafic.
  • Amenajarea tuturor stațiilor existente și înființarea de noi stații corespunzatoare, conform cu datele rezultate în urma studiilor de circulație/trafic.
  • Declararea transportului public local drept prioritate pentru Primăria Șelimbăr și alocarea unui procent de 6% din bugetul local pentru următorii 4 ani pentru acest capitol bugetar.
  • Asumarea unor termene de către toate părțile implicate pentru implementarea transportului public local prin intermediul operatorului Tursib, dar nu mai mult de 12 luni de la data semnării protocolului de colaborare.

 

Grupul de Inițiativă

 

Diana Mureșan

USR Sibiu

 

Daniel Vidrighin-Bratu

USR Șelimbăr

 

Daniela Ilie

USR Șelimbăr

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

6 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    x

    Sa nu uitam ca Tursib avea pana prin 2006 linii de autobuz in exterior si nu inteleg de ce atunci permitea legislatia: mi-aduc aminte de 14-Bungard, de 32-Cisnadioara, de 33-Mohu sau 34-Vestem!

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    sibian

    …probabil legislatia permite si acum , ce nu intelegi tu este faptul ca avem niste incompetenti cu putere decizionala in fruntea unor institutii pe care nu -i intereseaza decat jocurile politice si poate anumite interese de ordin personal.

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    CitizenX

    Este absolut necesar sa se intample asta. Si asa orasul este destul de sufocat.
    Dar in paralel cu asta ar trebui organizat transportul elevilor inspre si dinspre scoli cu autobuze, realizarea centurii Şelimbăr- Cisnadie- zona industriala si deschiderea de noi trasee de transport in comun cu frecventa buna. Altfel, in cativa ani vom ajunge sa stam in trafic mai rau ca in Bucuresti

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    si noi va vedem........

    USR Selimbar vicepresedinti (Daniela-fosta angajata a primariei Sibiu si Cristina sotia arhitectului de la Selimbar) mediaza lungirea curselor Tursib catre locul unde si-au construit case. Mai fetelor vedeti-va de coafor, unghii si alte alea coborati din Jeepane si discutati problemele astea de fatada ***** cu functionarii din primarii, sau acasa nu discutati problemele cetatenilor, va rezumati doar la a adresa injurii la adresa Primariei Sibiu si a primarului din Sibiu. In rest o initiativa buna pornita de niste parvenite ……..

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Daniel

      Si noi va vedem.. Noi vrem sa va vedem.!..cine sunteti? Nu va ascundeti dupa un slogan care rezoneaza cu buna intentie, cu un mesaj postat de proasta intentie! Faceti un atac urat la persoana, urmariti sa denigrati. Nu spuneti nimic de rezolvarea transportul public…nu va intereseaza asta. NU va intereseaza imbunatatirea vietii selimbarenilor, va ocupati de murdarirea unor persoane…..cine sunteti? Cum vedeti solutia prezentata a transportului public; ce ar trebui sa faca Administratia Selimbar ptr. a avea un transport public de calitate? Si noi va vedem…va invit sa va ocupati energia si timpul contribuind la modernizarea Comunei Selimbar.

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Ion

    Transport public de calitate dintre dormitorul Selimbar catre Sibiu se poate rezolva prin participarea si contribuirea la transportul public intre cele doua localitati contribuind la achizitionarea de catre Selimbar a unor autobuze noi a unui garaj de service dupa modelul Tursibului. Nu este suficient sa faci doar statii de autobuz. 2. Implicarea unor oameni seriosi in proiectul asta eventual cooptati si cativa specialisti in domeniu. 3. Consultarea opiniei publice 4 Infiintarea de Maxi Taxi. 5. Incercarea de a devenii com Selimbar sau cartier al Sibiului sau sa devina oras sau nu stiu ce astfel incat dezvoltarea sa se faca mai accentuat. 6 Verificarea la sange a oamenilor suspicionati corupti din administratie si din proiecte publice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Politica
  • Contact