X
ursuleti_centrul_de_reabilitare_leonardo_berezsky

Consiliile județene cer ajutor UE pentru a scăpa de urși. ”Nu mai pot să garantez siguranța schiorilor din cauza urșilor”

Președinții consiliilor județene din Brașov, Covasna, Mureș și Harghita au transmis Parlamentului European o petiție prin care solicită ajutor pentru a scăpa comunitățile locale de urși. Petiția se numește „Pentru asigurarea condițiilor pentru protejarea vieții umane și a proprietăților în regiunile din România unde acestea sunt amenințate de populațiile mari de urs brun” și a fost trimis în această săptămână Comisiei pentru Petiții a Parlamentului European. Iniţiatorii solicită Uniunii Europene să intervină şi să ceară Guvernului României să „elimine şi să prevină factorii care reprezintă o ameninţare la viaţa şi integritatea corporală a populaţiei, culturile agricole şi asupra şeptelului în regiunile afectate”.  ”În momentul de față în România există multe localități unde este riscantă ieșirea din casă pe timpul serii din cauza prezenței urșilor. Nu există măsuri eficiente pentru prevenirea accidentelor, astfel fiind compromise prevederile Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, Art. 2: dreptul la viață, respectiv Art. 3 dreptul la integritate al persoanei”, se arată în document.

Sibiul se alătură demersului

Președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean a declarat pentru Turnul Sfatului că se va alătura demersului inițiat de cele patru județe din regiune și că alături de toate județele din Regiunea vor transmite o scrisoare Ministerului Mediului pentru a veni cu soluții concrete pentru rezolvarea problemelor cauzate de urși. ”Ne-am raliat și noi demersului inițiat de aceste consilii județene și vom semna o petiție ce va fi trimisă către Ministerul Mediului de către toate județele din Regiunea Centru”,a. spus Daniela Cîmpean.

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Gabor, a declarat, citat de Agerpres, că din cauza urșilor sunt competiții sportive în Poiana Brașov pentru care nu se poate asigura securitatea sportivilor. ”Avem câteva concursuri acum şi nu mai pot să garantez siguranţa schiorilor din cauza urşilor. Între hotelurile Alpin şi Ciucaş se plimbă în fiecare seară două ursoaice cu pui şi nu avem ce să le facem că nu avem voie”, a spus oficialul brașovean.

Petiția transmisă autorităților europene

Petiție către Comisia pentru petiții a Parlamentului European

Pentru asigurarea condițiilor pentru protejarea vieții umane și a proprietăților în regiunile din România unde acestea sunt amenințate de populațiile mari de urs brun

În unele regiuni ale României, în special în județele Harghita, Covasna, Mureș și Brașov populația crescută de urs și exemplarele cu comportament modificat (lipsa sau gradul redus de frică față de om), care se apropie și intră în mod regular în localități, reprezintă un pericol la viața și integritatea oamenilor, la culturile agricole, respectiv la șeptel.

O mare parte a apelurilor înregistrate la numărul unic de apeluri de urgență 112 se referă la probleme legate de urși în aceste regiuni. Localnicii simt în pericol viața lor și siguranța proprietăților din cauza apariției urșilor în intravilan și în apropierea localităților. În intravilan urșii apar pe străzi, intră în curți, terenuri agricole, produc pagube însemnate în gospodării și adesea atacă și oameni, care duce la vătămări corporale grave inclusiv decese. Urșii care traversează drumurile provoacă zilnic accidente rutiere în care majoritatea urșilor mor și cauzează pagube materiale semnificative pentru proprietarii mașinilor.

În România au murit șapte persoane în urma atacurilor de urși.

În județele Harghita, Covasna, Mureș și Brașov, numărul daunelor provocate de urși ăn anul 2019 este peste 1.000.

Ursul brun este o specie strict protejată, de importanță comunitară, care figurează în Anexa IV a Directivei Comisiei Europene nr. 92/43/CEE. Ministerul Mediului din România conform Art. 16 al Directivei, a emis ordinul nr. 724/2019, care reglementează nivelul de intervenții în cazul speciilor urs și lup pentru asigurarea sănătății și siguranței populației și pentru prevenirea pagubelor. În ciuda existenței acestui ordin, o mare parte din cererile de derogare din partea gestionarilor de fonduri cinegetice au fost refuzate în anul 2019 de Ministerul Mediului, acestea fiind considerate nejustificate și solicitând mai multe documente justificatoare și monitorizarea indivizilor respective. Pe baza acestui ordin cheltuielile efectuării intervențiilor îi revin gestionarilor fondurilor cinegetice, în timp ce acestea nu beneficiază de nici un ajutor material sau financiar din partea ministerului pentru derularea acestor intervenții.

În afara intervențiilor aprobate în număr redus, Ministerul Mediului nu oferă nici o soluție pentru asigurarea integrității corporale a populației, pentru siguranța publică, și în vederea protejării culturilor agricole sau a șeptelului.

În data de 19 noiembrie 2019 a avut loc la sediul Consiliului Județean Harghita atelierul de lucru comun organizat de către Platforma UE carnivore mari și Platforma regională Harghita, la care au fost prezenți toate părțile interesate locale, în afara Guvernului României. Jurgen Tack, copreședintele Platformei europene pentru carnivore mari a solicitat ministerului mediului să ia o poziție în ceea ce privește carnivorele mari, deoarece problema nu se va rezolvă prin tăcere.

În momentul de față în România există multe localități unde este riscantă ieșirea din casă pe timpul serii din cauza prezenței urșilor. Nu există măsuri eficiente pentru prevenirea accidentelor, astfel fiind compromise prevederile Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, Art. 2: dreptul la viață, respectiv Art. 3 dreptul la integritate al persoanei.

Pe baza celor de mai sus solicităm Parlamentului European să intervină la Guvernul României, încât acesta să asigure într-un mod eficient și prompt condițiile pentru eliminarea și prevenirea factorilor care reprezintă o amenințare la viața și integritatea corporală a populației, pentru culturile agricole și asupra șeptelului în regiunile afectate.

Consiliile județene Harghita, Covasna, Mureș și Brașov au lansat în cursul anilor o serie de inițiative pentru îmbunătățirea situației, însă nu dispun de atribuții directe pentru rezolvarea problemelor. În contextul legislativ actual este nevoie de impunerea eficientă a Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor în colaborare cu alte ministere, în special Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Mai multe informații asupra inițiativelor Consiliului Județean Harghita pot fi accesate aici:

https://judetulharghita.ro/daune.html

https://ec.europa.eu/environment/nature/conservation/species/carnivores/regional_platforms_Romania.htm

Semnatari:

Borboly Csaba, județul Harghita

Péter Ferenc, județul Mureș

Tamás Sándor, județul Covasna

Gabor Alexandru Adrian, județul Brașov

 

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

16 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      sibian mandru

      Pacat ca inca nu se recunoaste problema suprapopularii cu oameni !!!
      Sau poate invatam ursii sa stea la semafor si sa treaca strada pe treceri
      de pietoni. Ia sa vedem ce solutii au ?

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Ursul

    Atitudine provinciala. Nimeni nu e interesat de cauzele ce determina afluenta unor ursi in localitati. Faptul ca despaduririle ilegale depasesc volumul celor legale, ca peste tot in padure gasesti moticiclete, masini, drujbe si TAF-uri. Ca exista surse de hrane usoe accesibile langa localitati sau in localitati. Peste toate acestea se adauga nivelul scazut de educatie. Iata reteta conflictelor. Atat se poate la noi, nimeni nu vrea sa schimbe de fapt, nimic.

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    avocatul ursului

    s-a si gasit cucoana Campean sa fie a 5-a roata la caruta!
    In judetele HAR – COV siMures se taie padure la greu, fortand astfel ursul afara din habitatulul lui, iar jud. Brasov a aprobat recent constructia unui complex imobiliar in parcul national Bucegi – pe platou. Dupa ce ei fac toate magariile astea s-au trezit ca brusc ursul ii deranjeaza, si au nevoie si de divertisment bolnav – vanatoarea “sportiva”.
    CJ Sibiu ar trebui sa-si vada de problemele lui, sa garanteze zero taieri ilegale in judet si zero enduro in paduri si abia apoi sa se planga.

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Cris

    Problema este ca suntem prea mulți oameni pe aceasta planeta, nu ursi !
    Suntem aproape 9 miliarde si continuam sa ne înmulțim precum cancerul, când resurse abia dacă mai sunt.
    Facem o competiției pentru sporturile de iarna cu ursi.
    Sportivii umani intr- o parte si sportivii ursi in alta❤️❤️❤️
    Ce frumoasa ar fi viața așa …din păcate numai oamenii sunt importanți.
    Sa va înmulțiți si sa faceți copii peste copii si iar copii… ca sa nu va plictisiți 😜😜😜

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    2cents

    nu ma pot pronunta in privinta problemei ursilor pentru ca nu am competenta, dar schiorii nu ar trebui sa aibe intalniri cu ursul pentru simplul motiv ca iarna ursii hiberneaza.

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      io

      Ursii ar hiberna dacă nu ar intra in păduri schweighofer cu drujbele și romaniacs cu celelalte drujbe, pe roti. Bai schweighofer și romaniacs, daca in liniștea dormitorului vostru ar ieși unul cu drujba de sub pat, ce faceti? În afara de îngălbenit patul 😉

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Valentina

    Mizerii ale umanitatii!!!!Distrugeti casa ursilor apoi va plangeti de ce ies peste voi!!!!Pt ca voi ii fortati sa iasa,incultilor!!!Faceti petitie pt a distruge sarlatanii din tara asta nu ursii ca ursii aduc beneficii naturii dar omul nu,omul distruge nu ridica!!!Mi-e rusine ca fac parte din specia asta!

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Brasov , pt. avocatul ursului

    Pune mâna pe carte sibiene , platoul Bucegilor este in județul Prahova ( ceva , ceva sti tu ) , iar defrișări sunt in toate județele împădurite din România , inclusiv in județul vostru , păcat ca nu ai aflat …

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      avocatul ursului

      Am zis eu ca în Sibiu nu sunt tăieri ilegale? Mai citește o dată comentariul meu. Din păcate suntem aproape de Sebeș și se taie ilegal și în SB, se transporta noaptea, etc.

  8. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Dreptate socială

    Ursul hibernează odată cu scăderea temperaturilor și a căderii zăpezilor. Dragii noștri români ori au descoperit un alt stil de ski, ori sunt proști de bubuie. Iar faptul că ursii coboară în zonele populate, gândiți-vă dacă un motiv nu ar fi acela că aceștia erau hrăniți pe fondurile de vânătoare cu hrană suplimentară în perioada când era vânat și au asociat prezența omului acolo cu papa bun după ce nu au mai primit nimic. Teoretic nu fac altceva decât să coboare către localități pentru că asociază oamenii cu hrana în lipsa resursei trofice(fructe de pădure, ciuperci etc) care sunt culese haotic de oricine, oricând. Nu verificăm cazurile dar vânăm efectele. Docitoci bipezi.

  9. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Schi de tura

    Din păcate nici hibernarea nu mai e ce a fost, în ultimi 5 ani în luna ianuarie am văzut mereu ursi în zona din jurul pârtiei Onești… spre Bătrână… spre Rozdesti, uneori chiar pe poteca.

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Dreptate socială

      Schimbări climatice… În Piața Schiller magnoliile sunt inmugurite la final de Noiembrie, temperaturi ridicate….tot un rezultat al acțiunilor noastre. Trebuie să analizăm cauzele,mai apoi efectivele reale de urși, suprafața habitatelor favorabile…. înainte să punem pușca în acțiune. Cumva în cazul ursului din Covasna/Harghita lovit de mașină și lăsat în agonie tot vina Ministerului Mediului a fost? Nuuuu, a Consiliilor județene care stau impotente și impassive. In Hunedoara există o echipă operativă din care face parte și un biolog Sibian și își fac treaba exemplar: tranchilizari, relocari. CJ Sibiu le-a spus pas, din mândrie. Mare păcat că avem memorie scurtă ca popor și ne lăsăm conduși de tot felul de neo-comunisti.

  10. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  11. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    avocatul ursului @ Brașov

    Mersi fain pt corecție. Ai dreptate, jud BV se termină la vf Omu. Dar ești ager ai prins ideea. Cele 4 județe (si oricare altul ce ar comenta ) ar trebui sa oprească măcar defrișările ilegale și turismul sălbatic cu enduro & atv-uri prin habitatului ursului, abia apoi sa se plângă dacă mai e cazul.

  12. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    L

    Acesti semnatari, nu sunt altii decat lobbystii vanatori, care sunt totodata personal vanatori niste **** criminali.

    Borboly Csaba, județul Harghita

    Péter Ferenc, județul Mureș

    Tamás Sándor, județul Covasna

    Gabor Alexandru Adrian, județul Brașov

Lasă un răspuns către Cris Anulează răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact