X
jurnalgiurgiuvean.ro

Școlile sibiene, fără cabinete medicale: doar în cinci orașe sunt specialiști. „Ni se spune că nu sunt bani”

Din 11 orașe și municipii din județul Sibiu doar în cinci există școli în care activează cabinete școlare cu personal specializat. Totodată, în nicio localitate rurală școlile sibiene nu dispun de medic. Experiența a arătat că unele instituții se descurcă și fără un cabinet școlar, mai ales cele din satele mici unde, spre exemplu, școala se află vizavi de spital sau ambulatoriu. În orașe însă situația este mai complicată deseori, mai ales în cazul instituțiilor care au în subordine mai multe școli din localități învecinate.

Potrivit Direcției de Sănătate Publică Sibiu, din cele două municipii şi nouă oraşe din judeţul Sibiu, numai cinci au cabinete şcolare cu personal specializat angajat. De asemenea, în nicio unitate administrativ-teritorială rurală (53 comune) nu există cabinete medicale școlare și personal școlar angajat. Sunt 16 unităţi administrativ-teritoriale în mediu rural care au peste 300 de elevi plus preșcolari (grădinițe cu program prelungit).

Atât numărul de cabinete cât şi numărul de personal este total insuficient, ţinând cont de numărul de copii şcolari şi preşcolari, subliniază specialiștii DSP.

Astfel, potrivit datelor oficiale, cele mai multe cabinete medicale școlare sunt în municipiul Sibiu – 43. Urmează municipiul Mediaș, cu opt cabinete și orașul Cisnădie – cu patru. În orașele Agnita și Avrig activează câte un cabinet medical școlar. În mun. Sibiu sunt și cele mai multe posturi – 62, față de 12 în Mediaș, patru în Cisnădie și câte două în Agnita și Avrig.

Pentru finanțarea acestor cabinete școlare Ministerul Sănătății a alocat autorităților județene sibiene 7,9 milioane de lei în anul 2019, cu aproape 1,2 milioane de lei mai mult decât în anul 2018. Evident, cei mai mulți bani au rămas în municipiu – 6 milioane lei în 2019.

„S-a solicitat Ministerului Sănătăţii suplimentarea numărului de posturi de personal şcolar cu bugetul aferent atât ca urmare a analizei efectuate de specialiştii din DSP J Sibiu asupra necesarului pe baza normativului prevazut în anexa nr.4 la Metodologia din OMS nr.1294/2012, cât şi în urma solicitărilor primite din partea administraţiilor publice locale”, se mai menționează într-un raport al DSP Sibiu.

La rândul lor, unii directori de liceu spun că au solicitat de mai multe ori adminsitrațiilor locale acest lucru, însă răspunsul este cel cu care ne-am obișnuit deja: nu sunt bani.

Directorul Liceului „Ilie Măcelariu” din Miercurea Sibiului, Cristina Brădilă, ne-a spus că nu a încercat să deschidă un cabinet medical în instituția pe care o conduce, pentru că asistentele medicale din localitate au grijă de copii. 

„Noi nu am încercat să deschidem un cabinet în școală, pentru că medicul de familie este extrem de implicat în problemele școlii. Sunt două asistente medicale care sunt tot timpul și verifică copiii. Noi suntem foarte aproape de dispensar, undeva la 2 minute. Și nu este nicio problemă. N-am solicitat. Nu este nevoie. Doamna este extrem de implicată și foarte ușor colaborăm și nici nu avem mari probleme – copiii sunt cuminți.

Sunt doi medici – unul pediatru și celălalt uman. Sunt asistentele celor doi medici.

Ele vin și la solicitări, și după vacanțe când îi verifică dacă au probleme cu păduchi, cu boli. Nu avem probleme. Dar n-ar fi rău să avem un mecid al școlii. Dar asta este, ne conformăm.

Noi avem în Miercurea cu structurile Apoldul de Sus și Dobârca 628 de copii. Acolo tot așa se lucrează cu medicul de familie: este același medic, care o zi este n Apoldul, alta în Dobârca și 3 la Miercurea”, ne-a spus directoarea.

În Tălmaciu, însă, situația este alta. Directorul Maria Tătărășanu ne-a spus că Liceul Tehnologic „Johannes Lebel” din Tălmaciu are nevoie de cabinet medical și că a făcut demersuri în acest sens de când a venit în funcție.

„Am solicitat și acum 2 ani, și acum un an, și chiar recent am făcut o adresă către primărie. E adevărat, e o unitate de învățământ destul de mare pe raza localității Tălmaciu și Tălmăcel. Sigur este mare nevoie de un cabinet medical școlar, pentru că sunt în subordinea liceului aproximativ 1.010 elevi. Se impune un astfel de cabinet.

De când sunt director, din septembrie 2017, eu am făcut astfel de solicitări către administrația publică locală. Din păcate, am înțeles că nu sunt bani. Demersurile nu sunt foarte grele. Pentru că eu am înaintat o adresă acum 2 ani, inclusiv către DSP, care mi-a spus că într-adevăr UAT-urile pot să obțină fonduri. Este o cale pe care trebuie s-o urmeze. Eu am spus și am declarat că spațiu am pentru amplasarea cabinetului. Mi-aș dori să existe, să se poată concretiza acest lucru.

În prezent, de regulă, copiii merg la medicii de familie. De obicei, cabinetele medicale sunt foarte aproape de sediul principal, dar vorbim de Tălmăcel la 3-4 km, Școala gimnazială Tălmaciu, la vreo 2 km peste linia ferată, mai am o grădiniță în subordine în partea cealaltă a localității. Trebuie totuși un cabinet medical școlar specializat, care să ofere asistență.

Am avut de curând un caz în care a trebuit să fie condusă o doamnă profesoară pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale”, ne-a relatat directoarea.

CITIȚI ȘI:

65 de școli și grădinițe din Sibiu n-au cabinete medicale. Copiii sunt trimiși la dispensar

..

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

2 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Criptonita

    Nu cred ca e nevoie de doctori, aceasta resursa rara si valoroasa.
    Este nevoie de niste tehnicieni, asistente sau ceva similar, cu pregatire in acordarea primului ajutor si discernamant sa sune la 112 corect.
    Ca doar nu opereaza in scoli…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact